Ion Mînzînă, președinte CJ Argeș: „Bugetul pe 2025 aduce investiții majore în infrastructură, sănătate și educație!”

„Am fost invitatul ediției din această săptămână a emisiunii „Exclusiv”, unde am prezentat principalele direcții de dezvoltare ale județului Argeș pentru anul 2025. Mâine, proiectul de buget va fi supus aprobării” a anunțat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

Drumuri modernizate. Suntem în plin proces de implementare a unor proiecte majore, după semnarea contractelor de finanțare:
  • DJ 679 Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fălfani – Cotmeana – Malu – Bârla – limita cu județul Olt. Lungime: aproape 48 km. Valoare totală: peste 77 milioane euro. Este proiectul de modernizare rutieră cu cea mai mare valoare din istoria ADR Sud Muntenia!
  • DJ 659 Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita cu județul Dâmbovița. Lungime: aproape 60 km. Valoare: peste 72 milioane euro. Cel mai lung drum județean finanțat vreodată de ADR Sud Muntenia!
„30% din fondurile regionale destinate infrastructurii rutiere au fost accesate de Consiliul Județean Argeș, ceea ce ne face singurul județ din regiune cu o asemenea sumă atrasă pentru drumuri!” mai transmite președintele CJ Argeș.
Spitale dotate și modernizate
  • Continuăm extinderea Spitalului Județean de Urgență Pitești. Proiect de reabilitare pentru clădirea veche a spitalului. Dotarea Laboratorului de Anatomie Patologică și realizarea Laboratorului de Radioterapie, pentru sprijinirea pacienților oncologici
  • Reabilitarea Spitalului de Pediatrie Pitești
Investiții continue în dotări și modernizare în toate unitățile spitalicești aflate în subordinea CJ Argeș!
Fonduri europene pentru cultură și patrimoniu
  • Reabilitarea, consolidarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidova, monument UNESCO
  • Realizarea unui nou spațiu expozițional la Muzeul Județean Argeș
  • Restaurarea ruinelor Schitului Buliga
  •  Renovarea acoperișurilor mai multor case tradiționale din cadrul Muzeului Golești

🔜 Anul 2025 se anunță plin de realizări importante pentru județul Argeș! Continuăm să investim în viitorul comunității!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.