Într-un sat din Argeş a votat un singur om, iar Iohannis a obţinut 100% din voturi

1 locuitor! Atât mai numără satul Bădila din comuna Valea Iaşului. „Satul cu un om”, aşa cum îi spun vecinii de peste deal, este locuit, de 9 ani, doar de Gheorghe Toader, de 40 de ani. În cătunul de munte, unde altădată vieţuiau 70 de suflete în 25 de gospodării, astăzi doar de la casa lui Gheorghe mai iese fum pe coş. Restul locuinţelor au rămas în paragină, fiind vizitate, din când în când, de animalele sălbatice.
Deşi a avut mai multe tentative să se mute în satele vecine, omul n-a putut să se despartă de locul natal, iar acum trăişte ca un pustnic într-o căsuţă modestă, alături de câteva găini, un motan, doi câini şi un porc. Despre alegerile prezidenţiale nu ştia prea multe, mai ales că niciun partid nu a mers la Bădila în campanie pentru un singur vot.
Cu toate acestea, conştient că şi votul său contează, Gheorghe a mers duminică la urne, la secţia de votare din satul Borovineşti, localitate situată la câţiva kilometri depărtare de casa sa. S-a găsit repede pe listă, mai ales că era singurul din sat „cu drept de vot”. După cum ne-a declarat, a votat pentru „O Românie a lucrului bine făcut!”, aşa cum îi place şi lui să-şi organizeze treburile prin gospodărie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.