Bilanț negru pe şosele din Argeş: în nici 3 ore au avut loc 6 accidente rutiere, 12 maşini implicate şi 7 victime.
Luni, 4 septembrie, în mai puțin de trei ore, pompierii argeșeni au intervenit la 6 accidente rutiere pentru a acorda primul ajutor victimelor, alături de echipajele Serviciului de Ambulanță Argeș.
În cele șase evenimente rutiere au fost implicate 12 vehicule, iar în urma producerii acestora au fost identificate șapte victime, pentru cinci dintre acestea fiind nevoie și transport ulterior la spital.
România se află în fruntea clasamentului în Europa cu cele mai multe accidente produse zilnic. În 2022 s-au produs, în medie, zilnic, 76 de accidente, ceea ce înseamnă, într-un singur an, peste 28.000 de accidente în toată țara. În urma acestor accidente, în fiecare zi, au decedat, în medie, patru români.