Interviurile pentru selecția procurorului european din partea României vor avea loc vineri. Ministerul Justiției a anunțat recent că pentru funcția de procuror european și-au depus candidatura cinci candidați, iar interviurile vor avea loc vineri, începând cu ora 8.00.

Cei cinci candidați la funcția de procuror european sunt Borcoman Cătălin-Laurențiu, Bulancea Marius Bogdan, Ecedi Stoisavlevici Laura, Hach Elena și Horodniceanu Daniel-Constantin.

Interviurile celor cinci vor dura cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat și se vor transmite în direct pe website-ul ministerului.

Ordonanța privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) stabileşte condițiile de desemnare a unui procuror european, din partea României şi precizează că România va desemna un astfel de procuror care va face parte din Parchetul European, o structură de investigație a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Persoanele care pot candida pentru o asemenea funcție sunt atât procurori, cât și judecători. Aceștia trebuie să aibă cel puțin 15 ani de experiență, în funcțiile lor. În schimb, gradul pe care trebuie să îl aibă candidatul este diferit, în funcție de profesia acestuia: dacă e vorba de un procuror, el trebuie să aibă grad de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce judecătorii trebuie să aibă grad doar de curte de apel.

În ceea ce privește experiența candidaților, ordonanța de urgență prevede că aceștia trebuie să aibă „experiență practică relevantă în sistemul judiciar românesc”. Nu este clar ce înseamnă acest lucru, însă aceeași ordonanță prevede că, în cazul procurorului european delegat, acesta trebuie, printre altele, să aibă „Experiență practică relevantă în sistemul juridic românesc, îndeosebi în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori a infracțiunilor în domeniul fiscal sau vamal”.

S-ar putea considera că această diferență de condiții, în privința celor două funcții – cea de procuror, respectiv cea de procuror delegat – ar sugera faptul că procurorul european trebuie să aibă experiență mai puțin specifică, pentru a nu se ajunge la o limitare excesivă a persoanelor din care poate fi ales acesta.

În același timp, Regulamentul Uniunii Europene 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) prevede că procurorul european trebuie să aibă experiență „practică în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală”.

În ceea ce privește competențele procurorului european, conform Regulamentului, Parchetul European va avea competență de investigație, urmărire și trimitere în judecată a persoanelor care comit „infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”, precum și cu privire la complici. În acest scop, ele vor exercita competențele pe care le-ar avea un procuror obișnuit, în fața unei instanțe naționale.

Comments

comments