Întâlnire de lucru între conducerea Direcției Generale Anticorupție și Direcția de Securitate Internă din Bulgaria

412 views

Joi, 21 aprilie a.c., în localitatea Ruse, din Bulgaria a avut loc o întâlnire de lucru între conducerile Direcției Generale Anticorupție și Direcției de Securitate Internă, instituție specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul cadrelor Ministerului de Interne bulgar.

Întâlnirea a avut la bază documentul de cooperare semnat de cele două părți în anul 2011, în temeiul căruia au fost desfășurate numeroase activități de colaborare atât pe domeniul prevenirii, cât și combaterii corupției la frontiera comună.
Scopul întâlnirii a fost stabilirea coordonatelor în ceea ce privește colaborarea în viitorul apropiat și pe termen lung, intensificarea schimbului de date cu privire la cazurile de corupție și cooperarea pe linia dezvoltării de proiecte comune cu caracter regional.
Totodată, cele două instituții au identificat și alte domenii de interes reciproc în care și-ar putea acorda sprijin specializat.

Precizăm faptul că în cadrul cooperării cu omologii din Bulgaria, Direcția Generală Anticorupție a desfășurat atât activități de prevenire a corupției adresate turiștilor care tranzitează frontiera către și dinspre zonele turistice, transportatorilor auto etc, prin distribuirea de materiale informative cu datele de contacte ale celor două instituții și alte informații utile, precum și de combatere a faptelor de corupție la frontiera dintre cele două state.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI