În ultimele 24 de ore inspectorii vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au retinut in vederea confiscarii 56.000 EUR și 35.300 USD de la trei pasageri care călătoreau pe ruta Otopeni – Doha, respectiv Otopeni – Istanbul. Pasagerii au încălcat obligația de a declara la ieșirea din țară sumele de bani mai mari de 10.000 EUR, conform Reg.C.E.1889/2005, și au fost amendați cu 3.000 lei fiecare.

Vă reamintim care este legislația care trebuie respectată pentru a evita situația confiscării sumelor de bani pe care le aveți la dvs. în momentul intrării sau ieșirii din Uniunea Europeană.
Obligația de declarare a numerarului la intrarea sau la ieșirea din Uniunea Europeană face parte din strategia Uniunii Europene de prevenire a spălării banilor și de combatere a terorismului.

Conform Regulamentului C.E. nr. 1889/2005, articolul 3 (1), pasagerii care intră sau ies din Uniunea Europeană cu o sumă de 10.000 Euro sau mai mult, în numerar (sau echivalentul în alte monede) au obligația de a completa în scris un formular tipizat pus la dispoziție de Direcția Generală a Vămilor din cadrul ANAF.
Totodată, conform articolului 2 alineatul (2), pasagerii au obligația de a declara:
a) instrumente negociabile la purtător, inclusiv instrumente monetare la purtător, precum cecuri de călătorie, instrumente negociabile (inclusiv cecuri, bilete la ordin și mandate poștale), care sunt la purtător, andosate fără restricții, întocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie într-o astfel de formă încât proprietatea asupra acestora este transferată în momentul transmiterii, precum și instrumente incomplete (inclusiv cecuri).
b) valută (bancnote și monede aflate în circulație, ca mijloc de schimb).
Conform Art. 653 (1) lit. i din Hotârârea nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei: neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligației prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului, de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută și/sau în moneda națională care este egal sau depășește limita stabilitã prin regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoțite sau neînsoțite, precum și în colete. Numerarul nedeclarat în scris care depășește limita stabilită de regulament se confiscă.
Pe Aeroportul Internațional Henri Coandã București, DGV furnizează pasagerilor care călătoresc în afara Uniunii Europene cu o sumă de 10.000 Euro sau mai mult, formulare tipizate pentru declararea sumelor.

Comments

comments