Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibil, Adriana Pistol, din cadrul INSP, a declarat într-un interviu la Digi24 că se aşteaptă la focare de coronavirus în şcolile din România, după deschiderea acestora.

“Vor exista, punctual și închideri de câte o clasă, cum e și la gripă. Vor fi punctuale, vor fi de scurtă durată, acestea sunt de neevitat. Dacă suntem într-un scenariu foarte rău, atunci toată lumea ar trebui să meargă la online. Cred că trebuie făcute raționamente dependente de numărul de copii și de situația epidemiologică locală”, a spus oficialul INSP.

Adriana Pistol susţine că ar trebui să fie sub 1000 de cazuri pe zi pentru ca elevii să se întoarcă la şcoală. Aceasta consideră că autorităţile ar putea avea o prognoză cu două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar.

“Cred că 1000 e cam mult. Cred că ar trebui să avem sub 1000 de cazuri ca să meargă copiii la școală toți și permanent. Cred că cu două săptămâni înainte am putea avea o prognoză despre ceea ce se va întâmpla la acel moment. Cu două săptămâni înainte poți să îți dai seama care este tendința, care sunt județele cele mai afectate, localitățile cele mai adectate și Ministerul Educației, cu inspectoratele școlare, vor putea să planifice: aici se deschide în felul ăsta, aici, în felul ăsta…”

Comments

comments