În urmă cu un an, un grup de 27 de deputaţi şi senatori, printre care şi parlamentarul de Argeş Cătălin Rădulescu propuneau, printr-o iniţiativă legislativă, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor sau urmate de moartea victimei, iniţiativă care a fost, însă respinsă.

Cazul violului de la Vaslui i-a mobilizat însă pe parlamentarii care susţineau cauza deputatului argeşean Cătălin Rădulescu şi potrivit acestora, proiectul ar putea fi adoptat în curând. Raluca, victima violului de la Văleni, Vaslui, era majoră la data agresiunii – 10 noiembrie 2014, fiind elevă în ultimul an de liceu, însă cazul acesteia i-a sensibilizat pe mulţi dintre parlamentari şi nu este exclus ca proiectul să fie amendat pentru a include și violatorii recidiviști.

Potrivit iniţiativei legislative, „prin măsura de siguranță propusă și anume castrarea chimică, se înțelege inhibarea pornirilor sexuale prin metode chimice a condamnatului găsit vinovat de abuz sexual asupra unui copil minor, în scopul prevenirii recidivei. Castrarea chimică este reversibilă și constă în administrarea unor medicamente ce reduc nivelul testosteronului, inhibând astfel dorințele sexuale. Drept urmare, este redus libidoul și dispar fanteziile deviante ce duc la abuzul minorilor”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI