Înființarea transportului metropolitan, în linie dreaptă! Bascov, Mărăcineni și Bradu, primele comune ce vor beneficia de linii directe

Înființarea transportului metropolitan, în linie dreaptă! Bascov, Mărăcineni și Bradu, primele comune ce vor beneficia de linii directe. Potrivit primarului Piteștiului, Cristian Gentea, în zilele următoare, la Pitești, Bascov, Mărăcineni și Bradu, în ședințele de Consiliu Local al fiecărei localități, precum și la Consiliul Județean, vor fi discutate hotărârile de înființare a Asociației de Dezvotare Intercomunitară Transport Public Pitești.

Acest lucru va permite prelungirea liniilor de transport din Pitești către comunele limitrofe, așa cum își doresc mulți dintre cătățenii care locuiesc în oraș și lucrează în localitățile învecinate, sau invers.

Extinderea asociației și, implicit, a liniilor și către alte comune va fi realizată cât de repede va fi mărit parcul auto al Publitrans 2000 SA, operatorul de transport.

„Inițial am vrut să incepem extinderea cu Ștefăneștiul, dar pentru acest lucru ar fi fost nevoie de acoperirea a 5 linii. Din păcate, nu avem capacitatea necesară. De aceea ne-am reorientat către Bradu și Mărăcineni, unde ne trebuie doar să prelungim 2 linii. Sperăm ca atunci când ne sosesc autobuzele electrice să le bagăm pe acestea în oraș și să mutăm din ce avem acum către acest comune. Ștefăneștiul va fi următorul pe listă, dar avem solicitări chiar și de la Oarja, care ar vrea să intre în asociație!” a spus primarul Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.