Marii latifundiari care fac bani exploatând terenul statului au şanse ca, pe termen scurt şi mediu, să amâne plata penalităţilor şi a datoriilor, în cazul în care evită să respecte contractele pe care le-au încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului, instituţia care concesionează sau arendează terenul statului.

O ordonanţă de Urgenţă din 2012 (OUG 64/2012) dată pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului şi Noul Cod de procedură Civilă limitează drastic puterea ADS, dar şi cea a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de a recupera efectiv, prin executare silită, creanţele datorate de arendaşii statului. Aceasta, în contextul în care, potrivit celor două acte normative, ADS nu mai poate recupera prin propriul corp de executori decât debitele pentru care procedura de executare silită era începută la data apariţiei celor două legi, adică înainte de 16.02.2013. La rândul său, ANAF nu mai poate demara proceduri de executare silită pentru o multitudine de creanţe. În consecinţă, statul, prin instituţiile sale, îşi recuperează banii într-un ritm mai greoi şi cu costuri suplimentare, pentru că trebuie să plătească serviciile unor executori judecătoreşti. „Nu sunt sume pe care să nu le putem recupera, dar există acea procedură a angajării unui executor judecătoresc. O parte dintre datorii au fost preluate de către ANAF, care le urmăreşte în vederea recuperării, iar cealaltă parte sunt sume pentru care există litigii în instanţă şi care sunt incerte, pentru că depind de decizia judecătorilor”, spun specialiştii.
Din datele ADS, la data de 28 aprilie (ultimele date disponibile), valoarea totală a creanţelor înregistrate de Agenţie în baza contractelor privind exploatarea terenurilor pe care le administrează se ridica la aproximativ 373,9 milioane de lei (83 de milioane de euro) cu 1,9% (7,4 milioane de lei sau 1,6 milioane de euro) mai puţin faţă de octombrie 2013. Dintre acestea, peste 208,6 milioane de lei (46,3 milioane de euro), adică 55,8% din total, se află în litigii pe rolul instanţelor de judecată, numărul proceselor ridicându-se la aproximativ 1.300.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI