Începe Școala Tehnică Holcim. Compania va pregăti și angaja 20 de tineri în industria de construcții

0
63

Începe Școala Tehnică Holcim. Compania va pregăti și angaja 20 de tineri în industria de construcții. Holcim începe cursurile Școlii Tehnice de la Aleșd. Programul, care se va desfășura pe o perioadă de 2 ani, urmărește formarea de noi specialiști în industria construcțiilor. 20 de tineri absolvenți de liceu vor avea posibilitatea, după finalizarea studiilor, să se angajeze în grupul Holcim Romania.

Școala Tehnică Holcim este un program gratuit pentru tinerii cu vârste între 18-25 de ani, desfășurat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd și are o programă recunoscută de către Ministerele Muncii și al Educației. Pe lângă baza teoretică solidă pe care o  vor obține, tinerii vor avea parte de o serie variată de sesiuni practice, care sunt asigurate de specialiștii în industria construcțiilor din cadrul Holcim și Somaco. La finalul celor 2 ani de școlarizare, absolvenții vor deveni tehnicieni în industria cimentului.

„Școala Tehnică este pentru noi un proiect de suflet, deoarece reprezintă unul dintre modurile prin care Holcim se implică direct în educația tinerilor și pregătirea profesioniștilor de mâine din industrie”, a declarat Florina Rusneac, Manager Resurse Umane, Holcim Aleșd și Turda.

Compania a anunțat demararea acestui proiect în luna mai a.c., pornind un amplu proces de atragere a absolvenților de licee tehnice în program. Procesul a fost unul complex, ce a presupus o serie de acțiuni pe mai multe planuri, direcționate atât către elevi, cât și către părinți și cadre didactice.

“În condițiile în care majoritatea absolvenților de liceu se îndreaptă către facultăți sau își doresc să plece în străinătate, a fost cu adevărat o provocare sa găsim tineri interesați de domenii tehnice. Însă, ceea ce am reușit să facem a fost să le punem în perspectivă beneficiul major al unui astfel de program, anume că le va asigura o trecere mai lină în câmpul muncii și că vor avea un loc de muncă asigurat. Considerăm că este foarte important ca mediul privat, indiferent de industrie, să se implice activ în formarea următoarelor generații, dacă ne dorim profesioniști cu adevărat pregătiți, mai ales într-un sector atât de dinamic precum cel al construcțiilor” a adăugat Florina Rusneac.

Tinerii care încep cursurile Școlii Tehnice Holcim vor studia: tehnologia de fabricare a cimentului, mentenanță mecanică, preventivă, electrică, calitate, tehnologia prefabricatelor, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului. Ei vor avea parte și de ore de teorie pentru materii precum: matematică, fizică, chimie, engleză, desen tehnic, IT.

“Deschiderea Școlii Tehnice Holcim din Alesd reprezintă o investiție importantă pentru viitor și un exemplu minunat de proiect public-privat în educație care servește drept model pentru multe alte industrii din țară. Nu în ultimul rând, acest proiect reprezintă o garanție a unui viitor de succes pentru industria construcțiilor. Cu oameni bine pregătiți, contribuim la un viitor de succes”, a declarat Excelența Sa, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, domnul Arthur Mattli, prezent la evenimentul de deschidere.

Pe tot parcursul celor 2 ani de studii, toate cheltuielile vor fi suportate de către Grupul Holcim Romania (mese, cazare, transport, toate materialele necesare studiului). De asemenea, se vor acorda și burse de merit, în funcție de performanțele individuale.

Mai multe detalii despre program și testimoniale ale foștilor absolvenți se pot găsi pe: https://www.holcim.ro/ro/dezvoltare-durabila/proiecte-educationale/scoala-tehnica-holcim

***

Despre Holcim România

Holcim (Romania) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. În prezent, Holcim numără aproximativ 800 angajați în România.

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține cinci fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (cu trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor). În total, Grupul Holcim Romania are aproximativ 1700 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here