Începând de luni, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu Argeş: BookLand Evolution susține dezvoltarea profesională a tinerilor

booklandCâteva dintre cele mai marcante personalități ale României lansează liceenilor din Pitești o propunere de nerefuzat: o întâlnire timp de două ore în cadrul căreia își pot descoperi vocația și găsi soluții pentru viitorul profesional, cu prilejul Conferințelor practice BookLand Evolution. Evenimentul se va desfășura începând cu 29 septembrie 2014, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din Pitești, tinerii fiind invitați să participe GRATUIT de luni până vineri (29 septembrie-03 octombrie), în intervalul orar 15:00-17:00. Printre personalitățile care au răspuns deja invitaţiei Bookland Evolution se numără: Dan Florin (Jurnalist), Bogdana Elena Simionescu (Poetă), Octavian Sachelarie (Director Biblioteca Judeteană „Dinicu Golescu” Argeş, Lector asociat Centrul de Formare Continuă Muntenia), Ania Dana Cazan (Președinte 3fest Festival), Andreea Codrea (Blogger, Manager Excentric Models), Ion Sănduloiu (Manager Salvamont Argeș), Gabriel Cazan (Scriitor), Olimpia Doru (The John Maxwell Team, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, New Design Composite), Oana Neagu (MC), Jean Dumitrașcu (Manager Filarmonica Pitești), Olga Podaru (Actriță), Inga Tigai (Manager Human Capital Global Mobility at Ernst & Young), Ruxandra Ogrendil (CEE Regional Director@IMC), Andrei Iordache (Romanian Freelance Creative Director & Senior Copywriter), Dragoș Dragoteanu (Patron Eurest), Mihaela Feodorof (Business Consultant and Executive Coach), iar lista continuă.
La sfârșitul fiecărei seri, liceenii vor avea șansa să se înscrie în cursa pentru un loc gratuit în Tabăra Coolturală BookLand, câștigătorul fiind desemnat prin tragere la sorți în ultima zi a conferințelor.

„Tinerii din ziua de astăzi sunt de fapt viitorul nostru! Fiecare generație are mai mult decât generația trecută și mai puțin decât generația viitoare, asta pentru că lumea se află într-o continuă schimbare. Tinerii nu au nevoie de exemple sau sfaturi, ci au nevoie de o atitudine de egalitate, un sprijin real și de convingerea că pot reuși. E ușor la vârsta asta să uiți ce îți dorești, sau să apuci pe un „drum greșit“, așa că un eveniment ca BookLand Evolution îți poate lumina viitorul. Eu nu-mi doresc să le acord sfaturi, îmi doresc să le arăt câte puțin din drumul meu și să îi conving să mă urmeze. Nu e cel mai ușor drum de urmat, dar este de departe cel mai sigur!", a declarat Andreea Codrea.

„Liceenii nu sunt un gen anume sau o rasă care să-i diferenţieze de ceilalţi. Liceenii sunt cei de la care pleacă oamenii zilei de astăzi. Ei au o energie şi o forţă extraordinară care pot face imposibilul posibil. Niciodată un tânăr nu va fi împiedicat de ceva în drumul lui spre viaţă. Iar eu fac parte din oamenii care le călăuzesc acest drum. Pentru că viaţa mea fără tinerii din ea ar fi foarte plictisitoare. Se tot spune vorba aia cu bătrânii, eu o spun pe cea cu liceenii: învăţaţi să iubiţi viaţa ca tinerii şi vă veţi da seama că totul e posibil!", a spus Ania Dana Cazan.

Caravana Conferințelor practice BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 11 orașe din țară, poposind timp de o săptămână în fiecare. Următorul oraș din itinerariu este Râmnicu Vâlcea. Pe durata celor 60 zile (22 septembrie – 12 decembrie), peste 250.000 de tineri vor fi invitați să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de cei 200 de profesioniști consacrați, care se vor alătura BookLand Evolution.
BookLand Evolution le pune la dispoziție liceenilor încă o surpriză: este vorba de platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România.  
Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte.

Parteneri media: Kiss FM, TVR 2, Blitz TV, Bravo, Bravo Girl, Tango, Rol.ro, Femina.ro, Historia, Avocat.net, Ziarul Ring, Kudika, Șapte Seri, Intuitext, Suntparinte.ro, Didactic.ro, Eva.ro, Edu News, BUZZ!Camp, bookblog.ro, pemeserie.ro, Bookaholic, Tineri pentru Tineri, IQool, BOOKiseala, Societate și cultură, Consiliere în carieră, 4Career, Learn & Go și Student din provincie.

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană naţională, vizitând în 3 ani peste 40 oraşe şi fiind activ aproape 700 zile. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferinţe practice pentru tineri BookLand Evolution şi site-ul www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educaţională asumată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.