Încep înscrierile în concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”

Se dă startul înscrierii în concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, ediția a X-a! Primăria Municipiului Pitești lansează concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, prima zi de înscriere fiind 01.04.2022.

Concursul urmăreşte atât îmbunătăţirea aspectului urbanistic şi a microclimatului urban al municipiului Piteşti, cât şi formarea administratorilor în vederea competitivităţii, a rezolvării problemelor gospodăreşti şi a colaborării cu autorităţile locale.

Comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, în colaborare cu persoanele active din asociaţie, va pune la punct un plan de acţiune, după o prealabilă analiză şi evaluare a condominiului şi terenului aferent. Înscrierea la concurs se face printr-o cerere depusă la registratura Primăriei Municipiului Piteşti, începând cu data de 01.04.2022, până la data de 15.04.2022, inclusiv.

Monitorizarea şi jurizarea concursului se vor face de către o comisie desemnată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti. Din comisie fac parte specialişti din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti şi S.C. Salpitflor Green S.A.

Premiile concursului, stabilite prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti, se aduc la cunoştinţă public prin mass-media locale şi prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Piteşti, până la data de 18.05.2022.

Se va acorda un premiu pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, ediția a X-a, şi câte un premiu pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din fiecare cartier”, pentru următoarele 10 cartiere: Găvana împreună cu zona Gârlei și bld. Nicolae Bălcescu, Trivale și Mărășești, Banat și Exerciţiu, Craiovei, Războieni, Prundu şi Fraţii Goleşti, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă, zona Centru împreună cu Calea Bucureşti și Livezilor, zona Nord şi Eremia Grigorescu.

Festivitatea de premiere a câştigătorilor va avea loc în cursul lunii mai 2022, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Piteşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here