În topul Wikipedia, prima mare tragedie la capitolul Incendii este legată tot de o biserică. Potrivit realizatorilor, peste 2.000 de oameni au murit în incendiul care a mistuit, în 8 decembrie 1863, Biserica Apostolilor lui Iisus, o biserică iezuită din Santiago de Chile. Dezastrul s-a petrecut tot de o mare sărbătoare, cea a Imaculatei Concepţii a Fecioarei Maria, zi specială în calendarul respectivei religii, şi a avut un scenariu asemănător celei de la Costeşti: flacăra unei lumânări a cuprins una dintre stampele care împodobeau pereţii. Focul s-a extins apoi şi la restul şi a cuprins acoperişul. La fel ca şi în cazul bisericii din Costeşti, panica creată a blocat intrarea şi 2.000 de oameni au ars de vii în Biserica Apostolilor lui Iisus.
Pe locul doi se află incendiul de la un teatru din China, localitatea Kamli, din 1893, unde au murit 1995 de persoane
Locul doi este ocupat tot de un incendiu produs la un teatru din China, provincia Canton, care a avut loc pe 25 mai 1845, soldat cu 1.670 de victime. Clasamentul cuprinde multe alte tragedii petrecute, de-a lungul timpului, pe glob.
Din România mai este trecut în listă şi dezastrul petrecut în staţia CRF Ciurea, între Iaşi şi Bârlad, pe 13 ianuarie 1917. Atunci, circa 1.000 de persoane au murit după ce trenul a deraiat şi vagoanele au luat foc. Trenul era compus din două locomotive şi 26 de vagoane, majoritatea pline cu soldaţi ruşi răniţi, ce se refugiau de pe front din cale trupelor germane conduse de generalul Von Mackensen.
Despre tragedia de la Costeşti din satul Zorile s-au scris, de-a lungul timpului, o mulţime de articole, începând cu presa vremii, în special ziarul „Universul”, dar şi în alte gazete. La 18 aprilie 1930, bisericuţa din lemn din Costeşti a ars din temelii în timpul Deniei Prohodului Domnului. Aproape toţi copiii satului, 116 la număr, se aflau înăuntru şi au ars de vii. Erau înghesuiţi în biserica de lemn, de doar 24 de metri pătraţi, veche de peste 200 de ani. Ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, „uşa” era reprezentată de o deschizătură lată de 60 de centimetri, lată şi înaltă doar cât să treacă un singur om, cu capul plecat.
Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Înainte de slujbă, între săteni şi preot s-a iscat o mică gâlceavă. Primii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară, fiind că nu aveau cu toţii loc în biserică. Erau aproape 200 de oameni, iar lăcaşul, extrem de mic. Înţelegerea finală a fost ca în biserică să stea numai copiii, 116 elevi de şcoală primară şi de liceu, iar adulţii să rămână afară. Dezastrul a pornit de la o lumânare aprinsă de dascăl. Flacăra a crescut până ce a ajuns să aprindă o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului.
Cu propriile palme, dascălul s-a chinuit să stingă focul aprins, dar, fără să vrea, când strivea flăcările, a stârnit zeci de scântei. Una dintre ele s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. Când au observat focul, încercând să intre să-şi salveze copiii, părinţii s-au îmbulzit la uşă. În acelaşi timp, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza lor, fiindcă le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii, tot tineretul satului. Tot atunci şi-a găsit sfârşitul şi preotul paroh Dumitru Vişinescu, care a fost mistuit de flăcări împreună cu fiul său, în vârstă de 11 ani. Deşi biserica a ars complet, Sfânta Evanghelie, scrisă pe hârtie, a rămas intactă, lucru considerat apoi o minune şi un semn.
