Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost joi din nou pe șantierul de modernizare a drumului județean 739 în comuna Beleți-Negrești. Președintele Ion Mînzînă a evaluat stadiul investiției și a confirmat că lucrările sunt în grafic, urmând ca drumul să fie dat în folosință la finalul lunii noiembrie a anului în curs.
„Această investiție este rezultatul unei munci în #echipă. Am început lucrările pe 1 aprilie, iar ritmul de execuție a fost alert. Vom reuși să dăm în folosință acest drum județean la timp. Ne dorim ca pe toate #drumurile din județ – fie că sunt naționale, județene sau locale – să se circule în condiții cât mai bune. Am atras fonduri europene și guvernamentale, dar am alocat și fonduri din bugetul județean în acest sens. Suntem pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia din punct de vedere al fondurilor europene atrase pentru modernizarea infrastructurii și vom continua pe această linie” a declarat Ion Mînzînă.
Proiectul de modernizare nu se rezumă doar la asfaltare, ci include și lucrări de suprastructură, precum șanțuri betonate, 5 podețe și acces către toate proprietățile.
Investiția este finanțată integral de Consiliul Județean Argeș.
Modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate pentru PSD Argeș, iar proiectele realizate în ultimii ani sunt o dovadă în acest sens, astfel încât argeșenii să beneficieze de drumuri sigure la standarde europene.