Încă o zi cu furtuni severe și caniculă! Temperaturile vor urca până la 37 de grade

Meteorologii au emis din nou avertizări de caniculă, urmată de vreme severă!

O avertizare cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină de dimensiuni medii, fenomene care vor afecta jumătate de țară, va intra în vigoare la ora 14 și va fi valabilă până noaptea, la ora 2.00.

În acest interval, în zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

Meteorologii au emis și un cod galben care intră în vigoare la ora 12 și e valabil până vineri la ora 10.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină.  În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.

În plus, pe tot parcursului zilei de azi este valabilă o INFORMARE METEOROLOGICĂ ce vizează disconfort termic ridicat și caniculă. Potrivit specialiștilor, disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.

Nota meteorologilor: vineri (7 iulie) disconfortul termic va fi în continuare ridicat în regiunile sudice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.