Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Curtea Constituţională pe tema desființării pensiilor speciale

379 views

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Curtea Constituţională pe tema desființării pensiilor speciale. Secţiile unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor sesiza Curtea Constituţională pentru controlul de constituţionalitate ex-ante a legii privind desfiinţarea pensiile speciale ale magistraţilor.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților.

USR a susținut că nu pot fi eliminate pensiile magistraților, pentru că există o decizie a Curții Constituționale în acest sens și a propus un amendament pentru plafonarea acestora. Amendamentul a fost respins în Comisia de muncă, iar în plen nu a fost suspus votului.

Deputatul USR, Cristian Seidler, a acuzat PSD și PNL că, prin păstrarea în lege a prevederii care elimină pensiilor magistraților, se intenționează ca legea să fie adoptată de formă, iar apoi să fie respinsă la CCR.

Comments

comments