În weekend, la Brătianu. Concursul Județean „Profesor SILVIU NENCIULESCU”, întrecerea viitorilor mediciniști

După doi ani de pauză, determinată de restricțiile impuse de pandemie, weekendul trecut, Colegiul Brătianu a organizat a doua ediție a CONCURSULUI JUDETEAN „Profesor SILVIU NENCIULESCU”, în memoria celui care a fost reputatul profesor de chimie ce și-a încheiat cariera didactică în Colegiul Național “Ion C. Brătianu” și care rămâne în amintirea elevilor și colegilor săi ca un dascăl cu mare potențial, care a impresionat prin puterea de a oferi și celorlalți tot ceea ce a reușit să dobândească în decursul unei vieți dedicate muncii.

Concursul reprezintă, în fapt, o SIMULARE a EXAMENULUI de ADMITERE la Facultatea de Medicină! Organizat exact după regulile examenului dat în universitățile de profil, cu aceeași greutate a subiectelor și aceeași rigurozitate a evaluării lucrărilor! Un lucru apreciat de copii, care au avut prilejul de a vedea în avanpremieră cum va fi examenul pentru care se pregătesc intens! Și un bun prilej de a se afirma deja prin rezultatele obținute, punctajele rezultate fiind foarte bune, depășind chiar 80 de puncte!  

”Concursul a reunit 84 de elevi de clasa a XII a din județul Argeș, care au ca numitor comun dorința de a deveni MEDIC și de a își evalua nivelul de cunoștințe în prag de admitere. Zece licee din județ și-au înscris elevii la această confruntare, considerând că este benefică participarea la o testare cu subiecte de anatomie și chimie organică/fizică, similare celor de la admiterea la Facultatea de Medicină din București.

La finalul competiției, prin ierarhizarea punctajelor au fost stabilite 3 premii și 20 de mențiuni, asociate cu trofee și medalii care au fost înmânate candidaților cu cele mai bune rezultate. Elevii brătieni au ocupat primele locuri și au demonstrat în acest mod, că sunt bine pregătiți pentru examenul de admitere. La festivitatea de premiere au participat reprezentanții Inspectoratului Școlar Argeș, alături de doamna Inspector General, profesor doctor Alina Manea” spune prof. Florica Dumitru, directorul colegiului și principalul organizator.

Organizarea concursului are la bază efortul depus de profesorii de la catedrele de biologie, chimie și fizică din Colegiul Național „Ion C. Brătianu” care au realizat acest eveniment în timpul lor liber, prin voluntariat total, de la prezența la supraveghere și activitatea de evaluare și până la curățenie sau asigurarea protocolului oferit copiilor și oaspeților. Ei și-au propus ca realizarea acestei competiții să devină o tradiție iar succesul evenimentului demonstrează încă o dată că acest colegiu are ca prioritate educația de calitate a elevilor, prin cultivarea continuă a performanței școlare. 

Iată liceele participante.

COLEGIUL NAȚIONAL ”ION C. BRĂTIANU”
LICEUL TEORETIC ION MIHALACHE TOPOLOVENI
COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC CAROL I
COLEGIUL NAŢIONAL „DINICU GOLESCU” CÂMPULUNG
COLEGIUL NAȚIONAL ,,ALEXANDRU ODOBESCU,,
LICEUL TEORETIC ,, ION CANTACUZINO”
LICEUL TEORETIC ,,ION BARBU,, PITEȘTI
LICEUL TEORETIC „DAN BARBILIAN”
COLEGIUL NAȚIONAL ,,ALEXANDRU ODOBESCU,,
C. N. ”ZINCA GOLESCU” PITEȘTI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.