Spitalul Judeţean a devenit din ce în ce mai aglomerat în ultimul an, numărul pacienţilor care-i calcă pragul fiind în continuă creştere. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2012, mai exact în perioada ianuarie – septembrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Argeş au fost trataţi 47.673 de pacienţi, numărul fiind egal cu acela înregistrat pe tot parcursul anului 2011. Cauzele sunt, se pare, legate, în primul rând de înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei, dar şi de deficienţele din sistem cu privire la medicii de familie. „Medicii de familie nu îi mai primesc pe pacienţi dacă nu sunt asiguraţi şi, din acest motiv, la noi, în UPU, ajung şi cazuri care nu sunt, de fapt, urgenţe. Doctorii şi asistentele sunt suprasolicitaţi, iar numărul de pacienţi este în continuă creştere”, spune directorul de îngrijiri medicale, doctorul Mariana Badiu.
Ce-i drept, există şi o parte bună în ceea ce priveşte creşterea numărului de pacienţi, iar aceea este legată de creşterea numărului de naşteri. „A crescut numărul de naşteri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi avem şi mai multe mămici care vin din alte judeţe să nască la noi, ceea ce este îmbucurător”, explică Mariana Badiu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI