În perioada vacanţei judecătoreşti, la Curtea de Apel Piteşti vor fi soluţionate cauzele având caracter urgent

Pentru a facilita o cât mai corectă înţelegere a specificului activităţii instanţelor de judecată pe perioada vacanţei judecătoreşti, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Piteşti este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele aspecte privitoare la natura cauzelor care au termene de judecată în perioada 12 iulie – 29 august 2021:

În perioada vacanţei judecătoreşti, la Curtea de Apel Piteşti vor fi soluţionate cauzele având caracter urgent.

Dintre acestea, vă prezentăm în continuare, cu titlu exemplificativ, cele mai frecvente categorii de cauze şi datele şedinţelor, defalcate pe secţiile instanţei:

Secţia I Civilă:

  • cererile de ordonanţe preşedinţiale
  • cererile de suspendare a executării hotărârilor judecătoreşti
  • cererile privind măsurile asigurătorii
  • cererile de plasament de urgenţă al minorilor
  • cazurile de adopţie şi cauzele privitoare la abandon

Şedinţele de judecată se vor desfăşura în datele de 13 şi 14 iulie 2021 şi, respectiv, 3 şi 4 august 2021.

Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal

  • sechestrul asigurător, art. 953 alin.(3) şi art. 956 alin.(1) C.proc.civ.
  • poprirea asiguratorie, art. 970 alin.(1) C.proc.civ.
  • sechestrul judiciar art. 974 alin.(1) C.proc.civ.
  • cereri de ordonanţă președințială, art. 999 alin.(3) proc.civ.
  • suspendarea executării actelor administrative (art.14-15 din Legea nr.554/2004);
  • amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art. 24 din Legea nr. 554/2004);
  • litigii în materia achiziţiilor publice (Legea nr.101/2016);
  • suspendare executare în materia falimentului;
  • cerere de deschidere a procedurii insolvenţei şi a falimentului;
  • cereri de suspendare a executării hotărârii AGA;

Şedinţele de judecată se vor desfăşura în datele de 19 şi 27 iulie 2021 şi, respectiv, 11, 17 şi 25 august 2021.

Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie:

  • contestaţiile declarate la încheierile de propunere a arestării preventive
  • contestaţiile declarate la încheierile de prelungire a arestării preventive
  • contestaţiile declarate la încheierile de menţinere a arestării preventive
  • contestaţiile declarate cu privire la măsura arestului la domiciliu
  • contestaţiile declarate cu privire la măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune
  • cererile formulate de autorităţile judiciare străine în baza Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală
  • cererile privind luarea măsurii arestării preventive sau a altor măsuri preventive neprivative de libertate şi, după caz, cererile de prelungire a acestor măsuri
  • cererile privind măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, soluţionate în primă instanţă de curtea de apel
  • alte cereri cu caracter urgent prevăzute de lege

Şedinţele de judecată se vor desfăşura în raport de înregistrarea acestor cereri.

Programul cu publicul al Biroului Arhivă şi Registratură al instanţei va fi în fiecare zi de JOI, începând cu data de 12.07.2019, între orele 800 – 1200 .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.