În Argeş, aproape 16.000 de hectare de culturi agricole au fost calamitate de secetă

887 views

Sudul judeţului cel mai afectat

Prin ordinul prefectului de Argeş, potrivit legii, funcţionează comisia mixtă pentru constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor producţiei, atât pentru sectorul vegetal cât şi în cel animal. Avizul acesteia este absolut necesar în cazul în care fermierii solicită ajutoarele de minimis sau scutirile de impozit pe motivul calamitări culturilor de fenomene meteo extreme precum seceta. Scrie Fermierul argesean

Comisia se convoacă, de către primarul localităţii, la cererea scrisă a fermierilor, şi trebuie să constate în teren pagubele produse şi să estimeze valoarea acestora. Centralizarea şi calcularea pagubelor revine Direcţiei Agricole.
În Argeș, până la această dată, bilanţul culturilor vegetale afectate de secetă, realizat de specialiştii Direcţiei Agricole Argeş, a ajuns la aproape 16.000 de hectare, mai exact 15.862,67, în special în sudul județului. Localităţile pe rază cărora au fost afectate culturi agricole sunt Slobozia, Buzoeşti, Stolnici, Bârla, Mozăceni, Negraşi, Râca, Miroşi, Teiu, Izvoru, Rociu şi Costeşti. Mai sunt de analizat doar cererile depuse de Mărăcineni, Piteşti şi Leordeni, suprafeţele fiind însă foarte mici. 

Au fost afectate 8.103 hectare porumb, 6.671 hectare floarea soarelui, 381 hectare soia, 7 hectare sorg, 293 ha nutreţ, 1 hectar de pepeni, 12 ha legume, 1,75 ha livadă, 3 ha dovleci comestibili, aproape 9 hectare de mei şi 46 hectare de mazăre.
„Suprafaţa este un pic mai mică decât anul trecut şi reprezintă, raportat la cele aproape 300.000 de hecatre de teren arabil ale Argeşului, între 5 şi 7% din suprafaţa cultivată. Faţă de Teleorman, care are cam 100.000 de hectare calamitate, stăm chiar foarte bine!”, ne-a declarat  .. Dobrea, specialistul Direcţiei Agricole Argeş care s-a ocupat de centralizarea datelor.     

La nivelul întregii țări suprafaţa de terenuri agricole afectată de secetă a ajuns la 350.000 de hectare, potrivit ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Ministrul spune că deşi canalele de irigaţii au fost umplute cu apă suficientă pentru a iriga 385.000 de hectare, doar 35% din cantitatea de apă disponibilă a fost folosită.

Deocamdată, deşi s-au făcut bilanţurile în ce priveşte partea fizică, de constatare, evaluarea economică nici nu a început, pentru că ministerul nu a decis încă ce indicatori se vor folosi în calculul pagubelor: nivelul cheltuielilor la momentul producerii fenomenului sau valoarea producţiei, caz în care se face o medie a preţurilor pe ultimii 5 ani. În prima situaţie, agricultorii afectaţi nu se aleg cu mare lucru, nereuşind, de multe ori, nici să acopere valoarea lucrărilor, în timp ce ultima variantă le-ar fi mai favorabilă! Nu s-a stabilit încă nici din ce fonduri vor fi plătite aceste despăgubiri, una din variantele anunţate de minister fiind acoperirea lor parţial din fonduri europene, parţial din bugetul naţional.

Sursa fermierulargesean.ro

Comments

comments