În Argeș, 4,16% dintre elevii înscriși la Evaluarea Națională au lipsit la prima probă. Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a
absolvenților de clasa a VIII-a (Limba și literatura română) – sesiunea 2021.

În Argeș au fost prezenți 3.994 candidați, iar un procent de 4,16% este reprezentat de candidații care nu s-au prezentat la examen. Nu a fost eliminat niciun elev pentru tentații de fraudă sau fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Nalional de Politici și Evaluare in Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (Limba și
literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile
gimnaziale in limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât in centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților
și care au fost distribuite candidaților, pe bază, de semnătură de primire, la prima probă
susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Comments

comments