În 2015, piața berii a crescut cu mai bine de 6,5% față de anul precedent, consumul total ajungând la aproape 16 milioane de hectolitri de bere, potrivit datelor publicate de Asociația Berarii României.

Factorii care au stimulat consumul de bere sunt creşterea veniturilor românilor şi scăderea TVA-ului la bere la draft la 9 la sută. În plus, şi vremea a fost un un stimulent important, dat fiind că vara trecută s-au înregistrat, adesea, temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
 
Datele de la Asociația Berarii României mai arată că și consumul pe cap de locuitor a crescut. Anul trecut, un român a băut 80 de litri de bere, cu şase litri mai mult decât în 2014.

În primă fază, berile băute au venit ca răspuns la veniturile mai mare ale românilor. Anul trecut, venitul mediu a crescut cu aproape 11 la sută față de 2014, fiind de aproape 2000 de lei. Cum lista de cumpărături nu a mai fost restrânsă, românii au plecat de la magazin cu mai multă bere.

Apoi, reducerea taxei pe valoare adăugată de la 24 la sută la 9 la sută pentru berea la draft a contat în cazul celor care merg la terase. În plină vară, de la 1 iunie mai exact, românii au dat în medie cu 60 de bani mai puţin pentru o halbă cu bere. Ieftinirea, corelată şi cu temperaturile caniculare din vara trecută au dus la un consum mai mare de bere.

Nu în ultimul rând, consumul crescut de bere poate fi explicat şi de campania antievaziune fiscală a celor de la fisc. Pe litoral, controalele au început odată cu deschiderea sezonului estival, aşa că multe dintre berile consumate de români pe plajă s-au regăsit şi pe bonurile fiscale, lucru nu foarte comun în anii trecuţi.

Piața berii din România – consum bere/milioane hectolitri:

2015 –€・15,8 milioane
2014 –€・14,9 milioane

Piața berii din România – consum bere / cap de locuitor:
2015 – 80 de litri
2014 – 74 de litri

Comments

comments

DISTRIBUIȚI