Zilele acestea, se discută tot mai mult despre un scenariu legat de demiterea preşedintelui Klaus Iohannis, ca urmare a deciziilor pe care acesta le-a luat legate de numire premierului desemnat de PSD şi a tentativelor de amânare a instalării la Palatul Victoria a Guvernului PSD- ALDE.

România a mai trecut de două ori prin astfel de proceduri, demiterea preşedintelui în funcţie organizarea unui referedum pentru confirmarea prin vot popular a deciziei Parlamentului. De fiecare dată, Traian Băsescu, protagonistul evenimentelor, a scapat de demitree şi a rămas în funcţie.

Primul referendum de demitere a preşedintelui României a avut loc în 2007. Iniţiativa i-a aparţinut lui Dan Voiculescu, atunci senator PC. La 21 martie, Voiculescu a anunțat că raportul elaborat de comisia parlamentară a stabilit că președintele Băsescu „a încălcat Constituția și este implicat în fapte de natură penală”. Deşi Curtea Constituțională a constatat că propunerea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu „se referă la acte și fapte de încălcare a Constituției, săvârșite în exercițiul mandatului care, prin conținutul și consecințele lor, nu pot fi calificate drept încălcări grave, de natură să determine suspendarea din funcție a Președintelui României, în sensul prevederilor art.95 alin.(1) din Constituție” și a dat aviz negativ, Parlamentul a votat cererea de suspendare pe motiv de neconstituționalitate.

Întrebarea referendumului a fost: „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu?” Susținătorii Președintelui trebuiau să voteze “NU”, iar cei care doreau demiterea acestuia să voteze “DA”. Acest fapt a creat confuzie printre cei puțin informați, fiecare tabără încercând să manipuleze electoratul cu diferite argumente.

La acea vreme, românii nu au fost de acord cu solicitarea, astfel că Băsescu a rămas în funcţie. Scorul a fost de 74,48% voturi NU, care l-au salvat de la demitere. Ca toată ţara, nici argeşenii nu au fost de acord cu demiterea, din cei 228.614 ceteţeni prezenţi la urne, 160.393 au spus NU, adică 70,15%.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în 2012! Când USL-ul l-a suspendat iar poporul alegător a fost chemat să îşi dea cu părerea într-un al doilea referendum. La nivel naţional, rezultatul a fost de 87,52% pentru DA , fiind de acord ca Băsescu să plece. Nici Argeşul nu a făcut excepţie, votând într-un procent covârşitor PENTRU demitere: 91,03% din alegători. Împotriva demiterii au fost doar 7,93%.

Analizând rezultatele, o dată DA, o dată NU, se poate spune că o eventuală tebtativă de demitere a lui Iohannis ar putea avea oricare dintre rezultate.

Comments

comments