alegeriRetrospectiva ultimelor alegeri pentru preşedinţia CJ Argeş. De vineri, suntem, oficial, în campanie electorală! Pe 25 mai va trebui să ajungem din nou la urne, în caz că, vorba premierului Ponta, „aveaţi chef de nişte alegeri…“. Va trebui să ne hotărâm pe cine alegem preşedinte al Consiliului Judeţean în locul lui Constantin Nicolescu şi, peste asta, să decidem şi pe cine trimitem să ne reprezinte în Parlamentul European. În ceea ce priveşte CJ-ul, campania va începe, oficial, de abia peste două săptămâni. Candidaţii se ştiu, însă! Aşa cum se cam ştiu şi rezultatele…! Deşi părea că e acolo de o veşnicie şi că nimeni nu îi va putea lua locul lui Nicolescu prea curând, se pare că numărul doi din CJ, Florin Tecău, nu va avea nicio problemă să devină, oficial şi cu drepturi depline, numărul 1 după 25 mai! Contracandidaţii săi sunt: fostul aliat liberal, senatorul Iani Popa, pedelistul Cătălin Teodorescu, actualmente deputat, şi PMP-istul Lucian Cioacă, pilot de profesie, fostul prefect Gogu Davidescu, de la Forţa Civică, şi deputatul Mihai Deaconu, de la PP-DD.

În 2004, la alegerile de la Consiliul Judeţean, PSD a luat 107.000 de voturi, atât cât au luat PNL, PD şi PRM la un loc

Constantin Nicolescu a ajuns preşedinte al CJ în 2004, când încă nu se introdusese votul uninominal şi şi-a păstrat apoi funcţia şi la următoarele două runde de alegeri, în 2008 şi 2012. În prima competiţie, alegerile locale din 2004, când Nicolescu era preşedinte executiv al PSD, partidul a obţinut în Argeş 38%, aproape 107.000 de voturi. Adică tot atât cât toţi ceilalţi competitori, PNL, PD şi PRM la un loc! Fiind în fruntea listei – iar alegerea preşedintelui CJ era făcută, la acea dată, din rândul celor 17 consilieri PSD majoritari – postul i-a revenit, fără drept de apel, lui Nicolescu!

În 2008, în lupta pentru funcţia de preşedinte al CJ, Nicolescu a obţinut 46%, Boureanu – 23%, iar Miuţescu – 16%

Alegerile locale din 2008 au reprezentat un nou prilej pentru ca Nicolescu să îşi arate puterea de a conduce o organizaţie de partid spre un câştig detaşat. În lupta pentru Consiliul Judeţean, PSD a obţinut peste 45% din voturi şi a scos 18 consilieri, cu unu mai mult decât în legislatura precedentă. În competiţia pentru preşedinte al CJ, pentru prima dată într-un scrutin uninominal, Constantin Nicolescu a obţinut 46,26% din voturi. Dublu faţă de pedelistul Cristian Boureanu – ce de abia a reuşit să convingă 23% din electoratul Argeşului – şi de aproape trei ori mai mult ca Miuţescu de la PNL, 16%. În 2012, la alegerile locale, a fost din nou floare la ureche pentru echipa condusă de Nicolescu să-şi strivească, pur şi simplu, adversarii. Este adevărat, cu ajutorul aliaţilor din PNL, candidând sub sigla USL, acesta s-a impus în bătălia pentru şefia CJ, cu 59%, aproape de trei ori mai mult decât Mircea Andrei, doar 22%.

Europarlamentare 2009: PSD – PC, avans de 16 procente în faţa PDL, iar PRM-ul surclasează PNL-ul în Argeş

PSD Argeş a reuşit să facă scoruri semnificative – mai ales în comparaţie cu „duşmanii“ – şi la alegerile europarlamentare, atât în 2007, la primul astfel de scrutin din România, cât şi în 2009, când s-au ales, pentru prima dată, europarlamentari cu mandat complet de 5 ani. În 2007, în Argeş, PSD a reuşit să adune 33% din voturi, în timp ce PD-ul a scos numai 24%, iar PNL, un amărât de 12%! Acelaşi lucru s-a petrecut şi 2 ani mai târziu la europarlamentare, în 2009: PSD, în alianţă cu Partidul Conservator, acelaşi aliat de azi, obţine 41,42%, cu aproape 16 procente în faţa PDL – 26% şi de trei ori mai mult decât PRM – 13,56%, în timp ce PNL a adunat doar 12,56% din voturi. De remarcat că, în 2009, PNL-ul a fost depăşit de PRM-ul lui Vadim. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 25 mai!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI