ISTORIA RADIOULUI În anii ’30, cei care ascultau un post de radio străin ce făcea propagandă ostilă statului român erau cercetaţi pentru „crime contra siguranţei statului”.
În 1933, printre posesorii de radio din Argeş cei mai numeroşi erau piteşteni, unele aparate funcţionând chiar în localuri publice, radioul fiind unul dintre punctele de atracţie ale acestora.
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş păstrează o serie de documente referitoare la numărul abonaţilor de radio din oraş, adresele lor şi chiar funcţiile. Evident, printre primii care şi-au permis un radio au fost cei cu un anumit statut social şi putere financiară.
Unii dintre ei ascultau programul românesc, dar şi posturi străine, la aparate cu galenă, iar alţii aveau unele mai moderne, pe lămpi!
În evidenţa întocmită de Direcţiunea Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor Argeş se regăsesc, printre posesorii de radiouri, profesori, avocaţi, farmacişti, generali, preoţi, ingineri. Printre numele cunoscute se numără familia Fostiropol, care făcea parte din elita vremii, locuia în Piteşti pe Bulevardul Ferdinand, nr. 19, în clădirea unde acum îşi desfăşoară activitatea Şcoala Populară de Artă.
Magistratul Mamulea, preotul Postelnicescu, profesorul Nicolae Peligrad, sublocontenentul Panţurescu şi preotul catolic Udwary erau alţi posesori de astfel de aparate. Ţesătoria Română, fabrică ce avea sediul pe strada Tudor Vladimirescu din Piteşti, şi Liceul „Brătianu” erau alţi abonaţi ce figurează în listă. În total, la 8 iulie 1933, în Piteşti erau 382 de abonaţi radiofonici, iar evidenţa lor era ţinută strict din mai multe motive, unul dintre acestea fiind subminarea intereselor statului.
„Folosirea posturilor de radio în localuri publice sau la domiciliul cu ferestrele intenţionat deschise, pot fi considerate ca acţiuni contra siguranţei şi liniştei Statului”
În primul rând, fiecare abonat radio era obligat la plata taxei speciale pentru a beneficia de aceste servicii. Abonaţilor clandestini care erau prinşi li se confiscau aparatele. Mai mult, odată prinşi în ilegalitate, posesorii de radiouri erau chiar trimişi în judecată pentru acest lucru.
Dincolo de necesitatea colectării taxei de la utilizatori, statul ţinea sub control strict posesorii de aparate şi dintr-un alt motiv: siguranţa statului. În eter nu emitea doar radioul românesc, ci şi alte posturi, autorităţilor vremii fiindu-le teamă de posibile încercări de subminare a intereselor statului.
Conform unei adrese din 26 mai 1933, prefectul judeţului transmitea către Poliţia din Argeş următorul ordin: „În nenumărate rânduri s’a constatat că, posturile de recepţie radiofonice instalate în case particulare, fie în localuri publice sunt folosite în largă măsură, pentru propaganda curentelor contrar opiniei publice şi Siguranţei Statului. Deşi legea pentru instalarea şi folosinţa posturilor radio electrice din 1927 nu cuprinde dispoziţiuni exprese pentru un control poliţienesc permanent al instalaţiunilor radio, totuşi, după art. 19, al acestei legi în cazul în care aceste posturi radio sunt folosite contra siguranţei şi liniştei statului, organele poliţieneşti vor confisca aceste aparate şi vor adresa acte pentru ca posesorii lor să fie urmăriţi conform ordinului penal, pentru crime contra siguranţei statului. În spiritul acestui articol, numai folosirea posturilor de radio în localuri publice sau la domiciliul cu ferestrele intenţionat deschise, spre a se da posibilitatea publicului să asculte posturi din streinătate, în timpul când acestea fac emisiuni de propagandă iridentă şi revoluţionară ori reproducerea în public a celor ascultate cu scopul bine dovedit dea face propagandă ostilă statului nostru, pot fi considerate ca acţiuni contra siguranţei şi liniştei Statului. De asemenea organele poliţieneşti sunt obligate să ţină la zi evidenţa tuturor posturilor de recepţie radio electrice din oraşe întrucât art.20 al legei în chestiune lasă guvernul sau Comandamentului Militar latitudinea de a întrerupe folosinţa oricărei instalaţiuni sau să ridice aparatele, oricând ar crede necesar pentru motive de Siguranţă a Statului. În acest scop vă veţi adresa Oficiilor PTT locale pentru obţinerea tablourilor cari cuprind enumerarea tuturor autorizaţiunilor eliberate până în prezent şi veţi cere înştiinţări despre ce se vor acorda în viitor”. Tema autorităţilor de propaganda posturilor străine de radio la adresa statului – care putea fi ascultată de posesori de aparate – este confirmată şi de o adresă a şefului Poliţiei Oraşului Piteşti către Şefului Comisariatului – Biroul de Siguranţă. „11 iunie 933, Domnule şef. La ordinul dvs. No 220/933 avem onoare a raporta că până în prezent nu s’a putut dovedi că posturile de recepţie radiofonică existente în acest oraş să fie folosite drept propagandă contra opiniei publice şi siguranţei statului. Tot odată avem onoare a vă ruga să bine voiţi a interveni local ca ori de câte ori se va cere autorizaţie de instalarea aparatelor de radiofonie oficiul poştal central de reşedinţă a judeţului care eliberează aceste autorizaţii pe lângă certificatul de bună purtare primăria respectivă să ceară referinţe şi de la Poliţie asupra persoanei în cauză şi a locului unde va instala aparatul, aceasta punând motive de siguranţă a statului”.
