Imigrant tunisian prins de polițiști pe A1. Mergea pe jos, pe banda de urgență

0
80

Imigrant tunisian prins de polițiști pe A1. Mergea pe jos, pe banda de urgență. În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind depistarea unui cetățean străin în zona Autostrăzii A1 București-Pitești, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș transmite următoarele:

”În noaptea de 16 spre 17 iulie, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrăzi – Autostrada A1 au depistat, în zona Km 86, o persoană de cetățenie străină, care se deplasa pe jos, pe banda de urgențe. Din verificări s-a stabilit că cel în cauză este un cetățean străin, posibil de cetățenie tunisiană, în vârstă de 27 de ani.

În continuare au fost desfășurate verificări de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Argeș, cu privire la modul de intrare în țară și șederea cetățeanului străin pe teritoriul României, în urma cărora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform art. 262 din Codul Penal.

De asemenea, a fost dispusă cazarea persoanei străine pentru o perioadă de 14 zile, la un centru de carantină, urmând ca, în funcție de rezultatul verificărilor și de opțiunea exprimată de persoana în cauză, referitor la solicitarea azilului, să fie luate măsurile legale care se impun”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here