Generalul Ion Oprișor a fost eliberat vineri, la cerere, din funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, potrivit unui decret semnat de președintele interimar Ilie Bolojan – anunță Administrația Prezidențială.
Argeșean la origine, Ion Oprișor s-a născut în 1955 în comuna Recea, iar din 2015 a fost consilier al președintelui Klaus Iohannis. Anterior a fost secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Conform declarației de avere, generaul Oprișor are o casă de vacanță, în suprafață de 128 metri pătrați, în comuna Recea, și un teren intravilan de 2000 m2 în aceiași localitate.
Ion Oprișor este absolvent al Colegiului Național de Apărare din București, licențiat în Știință Militară al Academiei de Înalte Studii Militare din București și general în rezervă. A deținut diverse funcții executive în cadrul Comandamentului Artileriei, Statului Major General și în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, având diferite grade, de la locotenent la general. A fost Șef al Biroului Doctrine în Statul Major General (2001-2002) și Șef al Secției Doctrine și Regulamente (2002-2003).
În perioada 2003-2005, a ocupat funcția de expert în cadrul Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar în intervalul 2005-2006 a fost consilier în cadrul Secretariatului aceleiași instituții. Între 2006 și 2015 a ocupat funcțiile de Consilier de stat și de Secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. A făcut parte din colectivul de elaborare a Doctrinei Acțiunilor Întrunite ale Forțelor Armate (ediția 2001), a Doctrinei Pregătirii Forțelor Armatei (ediția 2003) și a Doctrinei Planificării Operațiilor Întrunite (ediția 2003).
Pentru meritele sale deosebite i-au fost conferite Emblema „Onoarea Armatei României” cu însemn de pace (2010), Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2002), Ordinul Coroanei în grad de Comandor (conferit de Regele Albert al II-lea al belgienilor, 2009), Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2009), Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2012) și Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer cu însemn pentru militari (2014).