Regele Florin Cioabă şi tatăl său, Regele Ion Cioabă, dar şi Regele Ilie Badea Stănescu, zis „Tortică” de la Costeşti, cu toţii au murit la vârste destul de tinere, şi din aceeaşi cauză: infarct. Astfel, capetele încoronate ale ţiganilor par a fi urmărite de un blestem, însă explicaţia cu mult mai plauzibilă e că stilul de viaţă – cu excese de tot felul, de la cele culinare, datorate ospăţurilor „împărăteşti”, la cele bahice şi sedentarism – este cel care le-a pus capac.

Florin Cioabă, cel care s-a autoproclamat „rege al romilor”, a murit săptămâna trecută, la vârsta de 58 de ani, în Antalya, Turcia, în urma unor probleme cardiace. Primul din seria morţilor „regali” a fost însă, tatăl său, Ion Cioabă, care a fost primul rege al romilor, succedat la tron, în 1997, de fiul său, Florin. Şi Ion Cioabă a murit, la 62 de ani, tot de inimă, şi tot ca urmare a unui infarct. Părintele lui Florin Cioabă a avut o poveste de viaţă impresionantă şi a fost primul care a contribuit la emanciparea acestei comunităţi. Ion Cioabă a fost primul care s-a tuns şi, de asemenea, primul rom care a avut televizor.
În opoziţie cu Casa Regală de la Sibiu şi Regele Cioabă, trecut la Cultul Penticostal, Ilie Badea Stănescu, zis „Tortică” din Costeşti, a fost încoronat ca „Rege internaţional al romilor creştini de pretutindeni” în august 2003, într-o ceremonie religioasă desfăşurată la Catedrala Episcopală din Curtea de Argeş. Iubit de romi, Stănescu era un om extrem de credincios şi deseori dona bani la biserici şi mănăstiri. În octombrie 2003, regele „Tortică” a emis un decret prin care interzicea căsătoriile între minorii de etnie romă. El a murit în 2007, în Ajunul Crăciunului, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct miocardic suferit la palatul său de aramă din Costeşti. Regele „Tortică” se afla în baie în timp ce i s-a făcut brusc rău. A murit câteva momente mai târziu, după ce l-a strigat pe fiul său, Dan, moştenitorul la tron. Deşi Salvarea a ajuns în cinci minute, medicii nu au mai avut ce să facă. „Tortică” era bolnav de inimă, fiind în evidenţele Spitalului din Costeşti. Înainte de infarctul fatal, el mai făcuse câteva preinfarcturi.
Florin Cioabă, cel ale cărui funeralii se pregătesc acum a fost şi el prezent, alături de Împăratul Iulian, un alt lider marcant al romilor, la înmormântarea lui „Tortică”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI