Ianuarie, luna scumpirilor! Cartofii, energia termică și serviciile de telefonie, cele mai mari creșteri. Preţurile de consum în luna ianuarie 2019 comparativ cu luna decembrie 2018 au crescut cu 0,8%, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2018 – ianuarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2017 – ianuarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%.

Cartofii s-au scumpit cel mai mult în luna ianuarie a acestui an, cu 10,02% faţă de decembrie 2018, creşteri importante de preţ, de 7,88% fiind consemnate şi în cazul altor legume şi conserve de legume, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe de altă parte, mierea de albine şi fasolea boabe s-au ieftinit în prima lună a acestui an, preţurile fiind în scădere cu 0,13% şi, respectiv, 0,05%.

La categoria mărfurilor nealimentare, cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate în cazul tutunului şi ţigărilor (plus 2,01%), cărţilor, revistelor şi ziarelor (plus 1,71%) şi al energiei termice (plus 1,22%), în timp ce, la servicii, cel mai mult s-au scumpit sectoarele telefonie (0,99%), poştă şi telecomunicaţii (0,73%) şi transporturi rutiere (0,63%). În cazul serviciilor , transportul aerian şi cel interurban au înregistrat scăderi de preţuri de 3,54% şi, respectiv, 0,11%.

Comments

comments