Berbec.
2014 le oferă acestor nativi, ocazia unor schimbări considerabile, chiar radicale, care pot aduce în cele din urmă la o mai mare stabilitate în viața lor.

De fapt, vor face față mai multor situații, vor arăta o atitudine responsabilă și matură în alegerile lor iar acest lucru îi va surprinde chiar și pe ei la început, astfel că, ar putea fi greu de înțeles modul în care au reușit în cele din urmă să fie luați în seamă, într-un context dificil care însă face ca ei să nu se dea bătuți.
Stăpânul semnului – Marte
Culoarea specifică – roşu, alb şi roz.
Metalul caracteristic – fierul.
Cristalele semnului – rubinul, rodocrozitul, granatul, piatra sângelui, ametist, cuarţ roz, carneol, jasp roşu.

Oportunitățile
Până în iulie 2014, se vor bucura să petreacă timpul liber alături de cei dragi în timp ce Jupiter le tranzitează Casa a 4-a, Casa familiei, și ar putea, în cele din urmă, să rezolve unele probleme vechi, rudele apropiate care le-au creat probleme sau cărora le-au pricinuit neplăceri. Cei care dispun de ceva resurse vor dori să investească în casă, să-şi schimbe locuinţa sau să-şi cumpere o alta, aşa că paginile de imobiliare ale ziarelor îi vor atrage ca un magnet sau revistele pentru casa şi grădina şi amenjarea lor,care vor deveni o adevărată sursă de inspiraţie. Ar putea să-şi vândă apartamentul sau casa cu un preţ foarte bun, ar putea face un schimb de locuinţă avantajos sau ar putea găsi un apartament de închiriat pe termen lung. Dacă au casă şi doresc să mai construiască un corp de clădire sau să mai ridice un etaj, vor primi cu uşurinţă aprobarea să o facă. Ca întotdeauna vor fi atraşi de lucruri vechi, de antichităţi, ei bine, acum, le vor descoperi pe cele mai frumoase şi mai adecvate casei lor. Se vor simţi foarte apropiaţi de părinţii şi copiii lor.
Pe 16 iulie, Jupiter intră în Leu, clasic, în casa a 5-a a iubirii şi a creativităţii. Va urma o perioadă benefică în sensul că se vor bucura de tot ceea ce le va oferi viaţa. Vor participa la festivaluri, expozitii şi spectacole interesante și vor urmări cu asiduitate rubricile de divertisment de la televizor şi de pe internet. Cei care sunt singuri vor găsi o companie romantică pentru distracție, cei care sunt într-o relaţie vor fi obligaţi să ia o decizie – încotro se îndreaptă aceasta, cei care sunt părinţi se vor bucura să petreacă timpul cu copiii lor. Dacă sunt femei care doresc să rămână însărcinate, acum este un moment excelent pentru că le va fi mult mai uşor să conceapă un copil decât în alte perioade ale anului. Din momentul în care Jupiter va intra în retrogradare, pe 8 decembrie este posibil ca să nu mai rămână însărcinate atât de uşor.

Provocările
Până pe 24 decembrie, Saturn va sta în Casa a 8-a, Casa resurselor financiare, altele decât cele din surse proprii, dar şi a intimităţii, a sexualităţii. Vor continua să fie din ce în ce mai atenţi la cheltuielile pe care le fac, iar cei care doresc să-şi cumpere un apartament vor căuta instituţia financiară care oferă cel mai bun credit ipotecar. Tot acum vor urmări cu atenţie în ce condiţii săşi sporească avutul, care bancă dă cel mai bun comision, ce pachet de servicii este mai rentabil. Atenţie, dacă nu îşi achită impozitele şi taxele la timp, penalităţile ar putea fi mult prea costisitoare. Trigonul cu Neptun, din 21 mai, sugerează că prin cineva apropiat – părinţii, partenerul de viaţă ori cel de afaceri, economiile sale ar putea creşte vertiginos ceea ce pentru nativii Berbec va fi o încântare. Posibil ca mulţi dintre ei să primească fie dividendele de la care îşi cam luaseră gândul, fie le va fi mărit salariul cu avantajele care decurg din aceasta sau cei care au afaceri ar putea primi o ofertă de colaborare ori de asociere de nerefuzat. Este bine însă, înaite de a semnat orice act, să verifice bonitatea celui care face oferta, ca măsură de prevedere.

Familia, dragostea și viața socială
Este o componentă foarte importantă din viaţa nativilor sau celor cu Ascendentul în Berbec. Ei bine, din acest punct de vedere, avem o mulțime de vești bune. În primul rând , o mișcare în ceea ce priveşte spaţiul locativ de care aminteam şi mai sus, vor caută sa-şi mărească spaţiul, ba chiar să fie cât mai luxos este posibil. Multi dintre ei nu îşi vor părăsi domiciliul actual ci vor cumpăra fie o casă, fie un al doilea apartament. Posibil ca cei care au casă să o renoveze sau să o extindă. Există sprijin emoțional și, probabil, financiar din partea familiei pentru a-şi atinge scopurile pe care şi le propun – schimbă mobila sau doar câteva piese de mobilier, ridică încă un etaj la casă sau fac modificări în apartament, orice este posibil. Apoi, există o latură mai mult culturală și de rafinament în tot ceea ce se întâmplă acuma în casă. Poate că unul dintre parteneri sau copilul vor decide să facă o facultate ori se vor înscrie la o instituţie de învăţământ superior on-line. Cei care au talent şi răbdare, se vor apuca de scris ori vor descoperi valenţele lecturii, dincolo de agitaţia cotidiană. La nivel psihologic este un an, indiscutabil, de progres. Starea de spirit generală este pozitivă, sunt optimişti şi încrezători în ceea ce fac. Vor remarca profunzimea psihologică a evenimentelor şi se vor surprinde de înţelegerea de care dau dovadă. Au o mai bună capacitate de a-şi dirija emotiile care pentru ei, sunt o adevărată forţă, într-un mod corect, coerent și pozitiv. Stările de bună dispoziţie dau naștere la evenimente fericite, nu? Marte este în Balanţă, în Casa Căsătoriei, chiar dacă este în cădere, între 28 mai şi 13 iulie, ceea ce ar putea sugera mai mult timp petrecut cu familia şi că vor pune un accent mai mare pe plăcerea de a sta acasă, de a amenaja şi a repara ceea ce este de reparat. În preajma datei de 1 august ar putea să cumpere sau să vândă o casă. Alţii ar putea deveni bunici sau sunt deja bunici şi îşi vor asuma educaţia nepoţilor.
La mijlocul lui iulie, mai precis pe 16, Jupiter se va muta în Leu, în Casa a 5-a, a copiilor, a creativităţii, a teatrului, a televiziunii şi a speculaţiilor financiare, câteva domenii pe care va pune un accent mai mare. Venus va tranzita şi ea semnul Berbec între 3 şi 29 mai fapt care arată o preocupare mai intensă pentru înfrumusețarea casei – altă zugrăveală, alt mobilier sau obiecte de artă. Universul le oferă acestor nativi foarte multă libertate de mişcare în ce priveşte dragostea și căsătoria, faţă de care însă ei manifestă o oarecare lipsă de interes. Se pare că alte lucruri sunt mai importante pentru ei decât dragostea. Sinceră să fiu, mă aștept ca status quo-ul lor să prevaleze, adică cei căsătoriți să rămână căsătoriţi și cei singuri să rămână singuri. Şi deși căsătoria nu este o prioritate, transpare dragostea de viață şi fără căsătorie. Pentru dragoste se vor deschide uşile după 1 august, ceea ce îi va face fericiţi pe unii dintre ei. Oportunităţile din prima parte a anului sunt mai mult de natura amuzamentului decât sentimente care să se concretizeze. Este o perioadă în care, mai de grabă, se pot ţine de studiu, să fie preocupaţi de propria educaţie, tot acum se aprinde în ei dorinţa de a arăta că tot ce fac este bine sau sunt experţi în vreun domeniu despre care vor să afle mai multe, ultimele noutăţi cum am spune. Chiar dacă mariajul nu este o prioritate, nu înseamna că o relaţie abia începută să nu se transforme, pe parcurs, în ceva mai serios şi mai profund. Conjuncţia lui Venus cu Jupiter, în perioada 17 – 19 august este o fereastră deschisă oportunităţilor în dragoste, mai ales că aspectul are loc în Casa iubirii: posibil ca o flacără stinsă să se reaprindă, o idilă din trecut să revină, posibil ca vreun membru al familiei să le prezinte pe cineva iar inima lor să o ia la galop, pot descoperi că cineva interesant locuieşte în vecini ori o întâlnire întâmplătoare poate aduce neştiutul şi misterul unui suflet care nu are pereche. Alte posibilităţi ca aceşti nativi să se îndrăgostească ar fi în perioadele: 14 august – 14 septembrie cât Venus le va tranzita Casa Iubirii, de asemenea, tranzitul lui Jupiter prin Casa iubirii care va începe pe 29 iulie 2014 şi se va încheia pe 22 august 2015 sau între 25 iulie şi 3 septembrie cât Soarele se va afla în trabzit prin Casa Iubirii. Cuplurile, în special cele tinere, vor trebui să supravieţuiască tranzitului dur ale lui Marte şi a lui Venus, primul va retrograda între 1 martie şi 20 mai, cea de-a doua între 21 decembrie 2013 şi 1 februarie 2014. Este dragostea suficient de puternică pentru a rezista? Venus va petrece foarte mult timp în semnul Capricornului, sfârşitul (21 ianuarie) lui 2013 şi începutul lui 2014 (31 ianuarie). Tranzit prin Capricorn va dura aproximativ o lună. Dar Venus va petrece mai mult de trei luni, în acest semn, mai ales din cauza mișcării retrograde. Prezenţa ei în Capricorn va testa multe poveşti de dragoste şi va zdruncina la fel de multe căsnicii. Există posibilitatea ca relaţia să se transforme în ceva nou, lucru și mai bun pentru a ieși din impas. Cum vor depăşi perioada de criză va depinde de modul în care vor face faţă provocărilor și cum vor soluţiona criză. Sunt convinsă că cele mai multe căsătorii va supraviețui. Cei care, însă, nu au ştiut sau nu au putut salva nimic, vor avea ocazia să întâlnească un alt partener undeva, la începutul lunii august. Ca și anul trecut, viața personală, dragostea și căsătoria tinerilor Berbeci vor fi  extrem de instabile. Dragostea vine si pleacă, reacţiile lor impulsive au nevoie de echilibru. Marea provocarea, pentru ei, este să aleagă între angajament şi propria libertate. De asemenea, i-a-şi sfătui să fie atenţi la prienteni, pentru că nu toţi cei care îşi spun aşa sunt într-adevăr prietenii lor. Prieteniile au fost importante în anii care au trecut, dar acum mai importantă mi se pare persoana lor. Dacă însă nu există nicio relaţie, vor da mai multă atenţie prietenilor şi vor petrece mare parte alături de ei. Ca și în anul trecut vor fi implicați în activitățile de grup și să-şi facă noi prieteni sau să-şi apropie colegii de şcoală, de facultate, de serviciu. Prietenia este bună prin faptul că este gratuită și, pe de altă parte, neangajantă, lucru care îi fascinează cel mai mult în 2014.

Finanțele și Cariera
Nici banii şi nici cariera nu sunt pe prim plan în acest an. Nicio planetă grea nu ocupă casele a 2-a şi a 10-a, aş spune că mulţi dintre nativii Berbec par mulțumiți cu status quo-ul lor. Sunt acolo unde îşi doresc să fie, sunt pe drumul lor şi nu simt nevoia să schimbe nimic din ceea ce au. Asta nu înseamnă că nu sunt atenţi la cariera lor sau că nu au venituri, nu. Doar că alte chestiuni au prioritate în 2014. De exemplu, cu Jupiter în Casa Familiei, în cea mai mare parte a anului, cei mai mulţi dintre ei sunt mai interesați de armonia emoțională decât de partea materială. Dacă le au cu atât mai bine. Dar, dacă vor alege, pe care doresc să o cultive, fiţi siguri că vor alege zona de confort emoțional și viața de familie. În ultimii ani , majoritatea nativilor Berbec s-au confruntat cu teste financiare severe, s-au definit prin supravieţuire şi cei mai mulţi dintre ei au corectat erorile şi şi-au îmbunătățit strategia generală în ce priveşte resursele financiare, indiferent de ce natură au fost ele. Acum sun centraţi pe alte lucruri, cum ar fi dezvoltarea intelectuală, de exemplu. Câștigurile vor fi mai bune decât anul trecut. Ar trebui să realizeze un salt frumos al veniturilor după 1 august, cand Jupiter se va mută în Leu. Banii vin spre ei cu uşurinţă, ca şi cum s-ar distra pe terenul de joc. Sunt bani care vin din alte surse, prin flerul lor și nu prin strategie, din terenuri sau alte speculaţii financiare. Au noroc la speculații dar să-şi asculte intuiţia şi să nu îşi forţeze norocul atunci când simt că trebuie să se oprească. Artiştii sau cei care îţi care își câștigă traiul în acest fel, vor avea un an de varf. Creativitatea lor este nu doar la cote ridicate, dar ei însuşi sunt populari şi profitabili. Cei care câștigă bani în alte moduri decât angajaţi cu un venit stabil, vor fi extrem de creativi. Pentru multi dintre ei creativitatea financiară se va traduce printr-un echilibru administrativ pentru care vor depune puțin efort. Sportivii și antrenorii vor avea un an financiar mai mult declarativ. Abia odată cu intrarea lui Jupiter în Leu le va crește veniturile, în acelaşi timp cu creșterea cheltuielilor, aşa că îi sfătuiesc să fie atenţi cum îşi administrează veniturile. Prudenţa este cheia pentru sănătatea financiară. Ca întotdeauna, Jupiter, generos, le va aduce foarte mult şi cu toate acestea, să nu uite simțul proporției. Majoritatea oamenilor consideră venirea pe lume a unui nou copil, o cheltuială în plus şi la prima vedere, aşa şi este. Dar un copil aduce cu el noi oportunități financiare. El sau ea vin pe lumea bine aprovizionaţi astral. Două eclipse de lună vor afecta finanţele şi cariera acestor nativi. Una este pe 15 aprilie, cealaltă în 8 octombrie, pe axa Berbec – Balanţă. Acestea vor produce schimbări necesare în segementul financiar asigurând bonitatea pe termen lung. Pe termen scurt, le-ar putea crea un moment de criză, dar aceste lucruri le vom discuta la moneutl respectiv, în cadrul previyiunilor lunare. Venus intră în mişcare retrogradă odată la doi ani şi va face la fel şi anul acesta, ceea ce va afecta nu doar sectorul afectiv, ci şi pe cel financiar. Retrogradarea ei în Capricorn nu va opri câștigurile dar va cauza iritaţie, blocaje şi întârzieri. Cel mai important lucru, de reținut, în această perioadă (21 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014), este să-şi concentreze atenţia pe analiza datelor cu care operează, pe achizițiile în derulare, investițiile și angajamentele financiare pe care le au. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, iar judecata lor nu este limpede. Investitorii ar trebui să analizeze piaţa de capital, să verifice proprietăţile pe care le au – hoteluri, restaurante, depozitele din bănci – aur, bijuterii, bani, facturile la utilităţi, în special la energia electrică şi să urmărească fluctuaţiile pieţii de capital în sectorul divertismentului.
Nu trebuie să cumpere orbeşte tot ce le iese în cale, ci să gândească puţin, să analizeze, să studieze şi să cerceteze piaţa pentru că există oportunități şi profit şi pentru ei, doar să fie siguri de ceea ce vor să achiziţioneze, Venus este o planetă care se mișcă foarte repede şi, de obicei, trece prin toate semnele zodiacului în fiecare an. Câștigurile și oportunitățile au tendința de a veni spre ei dintr-o varietate de surse și într-o multitudine de moduri. Această tendință continuă şi în acest an. Saturn, planeta cariererei va fi tot în casa a 8-a, până pe 28 noiembrie 2014, unde a petrecut şi anul trecut. O poziţie care a avantajat sectorul financiar al nativilor Berbec, nu atât prin banii proveniţi din muncă proprie cât prin venituri din alte resurse – banii asociaţilor, ai partenerului de viaţă, moşteniri, comisioane, dividente ş.a. Cariera lor poate cunoaşte cote nesperate prin abilitățile de administrare financiară și de comunicare de care vor da dovadă. Dacă pot evalua, reorganiza bugetul şi pot găsi soluţii de ieşire din criză, vor reuşi deoarece Saturn primește aspecte bune pe tot parcursul anului, aproape. În plus, se vor forma mai multe trigoane regale în semne şi case de apă (afectivitate) în acest an, ceea îi poate ajuta, le poate sprijini eforturile și să dea pinteni succesului în carieră. Saturn este în sextil cu Pluto cea mai mare parte a anului. Acest lucru arată schimbare și transformare pe termen lung atât în carieră cât şi în muncă. Acum vor avea o imagine de ansamblu clară care le va permite să elimine greşelile din trecutul lor profesional, relaţiile toxice de la locul de muncă dar şi atitudinile neconforme cu statutul lor.

Ce ar putea perfecţiona
Să-şi antreneze mintea și abilitățile de comunicare, să-şi lărgească vocabularul, să citească şi să scrie mai mult, chiar şi mail, dacă nu scrisori de-adevăratelea. Tinerilor le-aş sugera un jurnal în care să-şi scrie gândurile, să-şi extindă competenţele urmând cursuri de specializare care îi plac ca să afle mai multe despre complexitatea echipamentelor de comunicare, mai ales că suntem în plină eră a calculatorului şi cei mai mulți oameni nu au trecut dincolo de elementele de bază. Să afle mai multe despre diferitele medii de publicitate disponibile și cum să le acceseze deoarece o lume nouă se va deschide pentru ei și orizonturile carierei se vor extinde. Trebuie să fie mai precişi în gândire și vorbire, în sensul de a analiza mai întâi ce vrea să spună şi abia apoi să reacţioneze astfel va evita judecățile pripite și nu vor mai regreta ce spun; să comunice doar atunci când sunt siguri de faptele și de poziția lor. Îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare îi va impresiona superiorii. Să încerce să înțeleagă ce impact au cuvintele lor pentru că vor fi capabili să îi înveţe şi pe alții să-și exprime gândurile într-un mod mai puțin conflictual. 2014 este, de asemenea, un an bun pentru a face progrese de natură psihologică căci vor ajunge la perspective profunde cu privire la modul cum procedează ceilalţi, iar aceste descoperiri le va aduce mulţumire. După 1 august vor găsi liniştea într- un hobby creativ, probabil, un sport la-ndemână. Creativitatea lot va alunga starea proastă de spirit și va ajunge un soi de piață de desfacere pentru excesul emoțional.

Sănătate
Aspectele legate de sănătatea sunt frumoase şi în acest an. Cu excepția lui Jupiter, toate planetele lente fac aspecte bune care îi favorizează. După 1 august, și Jupiter se va alătura acestora. Casa ta a 6-a a Sănătății nu este o casă vizată de tranzite majore în acest an, ceea ce este un lucru bun. Segmentul sănătate este atât de bine susţinut încât nu trebuie să fie prea preocupaţi de ei. Sigur vor exista perioade de epuizare energetică dar vor fi de scurtă durată. Ele provin de la tranzitul planetelor personale însă nu sunt suficiente pentru a provoca boli grave. Cei care totuşi se confruntă cu anumite probleme de sănătate, în 2014 acestea vor scădea în intensitate . Deoarece Mercur se mișcă foarte repede, el fiind una dintre planetele răspunzătoare pentru sănătate, şi stările de sănătate se vor schimba rapid tot anul, lucru normal pentru nativii Berbec. În schimb, starea de sănătate a unui membru al familiei, mai ales a unui părinte, pare a fi mai delicată în acest an iar intervenţia chirurgicală va fi, în ultima instanţă, metoda de tratament adecvată.
Le-aş propune o cură de purificare, mai precis un regim de detoxifiere . Sănătatea poate fi îmbunătățită prin eliminarea din organism a deşeurilor şi produşilor de catabolism. De asemenea, sugerez o schimbare de dietă cu una mai bună care să implice şi cultivarea echilibrului emoțional și psihologic dar și un hobby creativ. Depresia este cel mai mare duşman al lor. De asemenea, Berbecii au nevoie de mai multă grijă pentru picioarele lor și vor obține rezultate bune prin masaj reflexogen. Şi soţul sau iubitul pot beneficia de o dietă mai bună,însoţită de evitarea alcoolului, a consumului de cafea, a tranchilizantelor sau energizantelor și stări metafizice alternative – tehnici de meditaţie sau de vindecare .
Pentru copiii Berbec statusul postural poate crea probleme deoarece ei cresc foarte repede, în special băieţii. Aşa că o vizită la un chiropractician sau specialist în osteopatie  vor face minuni în ceea ce priveşte îndreptarea coloanei. Şi nu în ultimul rând, exercițiul fizic viguros este la fel de bun ca oricare altă terapie.

Taur
Luând în considerare Anul Nou ca punct de referință, haideţi să vedem care este potenţialul real al acestor nativi în 2014 și să înțelegem prioritățile din viața lor. 2013  a fost un an bunişor, planetele lente nu i-au stresat, ba chiar au fost prietenoase cu ei. Anul acesta este posibil să fie reevaluate și reorganizate unele priorități pe termen lung. Au ocazia să aprecieze ceea ce este sau ceea ce nu este important pentru ei, în viață şi să ia decizia corectă.
Stăpâna semnului – Venus.
Culoarea zodiei – verde, roz şi galben.
Metalul caracteristic – cuprul
Cristalele specifice – smaraldul verde, chihlimbar, citrin, agat verde, malachit.

Oportunităţi
Nativii Taur sunt unii dintre cele mai bune gazdă ale zodiacului, dar vor fi încântați să afle că, până la intrarea lui Jupiter în Casa a 4-a, a familiei, pe 4 iulie 2014, vor fi ombilical atașaţi de laptop, iPad sau iPhone. Poate că au propuneri pentru o carte sau un studiu, vor face documentare sau pur şi simplu vor scrie articole şi poveşti, se vor ocupa de bloguri sau vor crea un site web. Alţi Tauri s-ar putea bucura de revenirea pe băncile şcolii peste noapte sau de urmarea unui nou curs de specializare, în timp ce alţii sunt ocupaţi să-şi ajute copiii implicându-se în educația lor, învățându-i să citească, să socotească sau scrie. Se pot aștepta la întâlniri frecvente cu frații și surorile şi tot acum este momentul ideal pentru a se implica, mai mult, în problemele celorlalţi, să se facă cunoscut vecinilor, să iniţieze programe care să ajute comunitatea, au darul de a negocia, dar mai ales au darul convingerii încât pot vinde şi Antarctica, bucăţică cu bucăţică, pot întâlni partenerul mult visat, pot câştiga un proces important printr-o tiradă demnă de consemnat sau pot scrie o carte de vacanţă care să consemneze cele mai extraordinare trăiri, în calitate de angajaţi ai unui hotel sau a unei companii aeriene şi care să aibă şi succes. Pe 16 iulie , Jupiter intră în Leu , în Casa a 4-a, Casa familiei. Acesta este momentul ideal pentru a căuta o casa mai mare sau un apartament, pentru a renova, a extinde sau a investi în proprietăți comerciale, pentru a închiria sau a spune bun venit unui membru al familiei care se mută înapoi, cu ei sau pur şi simplu, venirii pe lume a unui copil. Surprinzător este că ar putea cere, dintr-un impuls firesc, şi obține un împrumut de la rudele mai apropaiate şi ar  putea cumpăra o proprietate – casă sau apartament. Nu este ceva special de prognozat până pe 4 august, când ar putea simți că cineva din familie sau o situație casnică, mai deosebită, se interpune între ei şi cariera lor, dar va fi iubire şi dragoste care vor aduce până pe 5 septembrie, o bucurie incredibilă și frumusețea, la domiciliu. Dacă vor cumpăra o casă sau un apartament şi se vor şi muta ar putea începe una dintre cele mai fericite perioade din viaţa lor, ca să numai spun că amenajarea se va transforma într-o adevărată magie. Când Jupiter va intra în miscare retrogradă, pe 8 decembrie s-ar putea ca toate acestea să nu mai fie posibile pînă după 9 aprilie 2015.

Provocări
Până pe 22 decembrie, Saturn este în Casa a 7-a, a Căsătoriei. Din 6 octombrie 2012 şi până la data amintită, nativii Taur s-au confruntat cu tot soiul de lecţii de viaţă şi blocaje în viaţa de familie, în special cuplurile mature. Au suportat de la partenerii de viaţă, de la ceartă, jigniri, reacţii pesimiste, neîncredere, prudenţă, cinism până la a limitarea lucrurilor doar în alb şi negru. Dacă însă s-ar privi în oglindă ar avea surpriză să vadă că şi ei s-au comportat cam în acelaşi fel. Reacţiile unuia dintre parteneri sau chiar a amândorura au provocat multă durere şi unuia şi celuilalt. Nativii Taur sunt cei care, în mod natural, tind spre relaţii pe termen lung, pentru ei un angajament nu este o anatemă cum se întâmplă în cazul nativilor Gemenii care se consideră spirite libere sau Săgetător care îl consideră o dovadă de iresponsabilitate! Dar unii Tauri pot pluti în derivă, ani de zile, într-o relație care nu duce nicăieri. Este confortabil, dar cel puţin unul dintre parteneri, dacă nu cumva ambii, nu îşi pot imagina că vor trăi alături o viaţă. Ei bine, vine Saturn care va pune capăt acestui carusel fără sfârșit: ori ne căsătorim ori o terminăm, cale de mijloc nu există. Iar cei care sunt într-o asemenea relație, pot simți acum greutatea asumării ei. În mod ironic, Saturn îi va forța să programeze unele evenimente din viaţa lor, astfel încât să nu abandoneze cursa sau pe cel care este bun pentru ei. Recompensa lui Saturn se rezumă la: fie intră într-o relaţie nouă, fie au învățat cum să gestioneze relaţia existentă iar în 2014 ar putea să se mute împreună şi să aleagă o dată pentru căsătorie, fie încheie relaţia care nu duce nicăieri. Saturn nu vrea eforturi aiurea! Regulile Casei a 7-a se referă la parteneriatele de orice fel, la colegi dar și la dușmanii declaraţi. Îi remarcăm pe cei care spun deschis ce gândesc, din păcate, nu este mai mult decât un grăunte de adevăr în critica lor! Astfel că doar pentru a verifica dacă sunt serioşi, Saturn le va da timp şi va intra în mişcare retrogradă între 2 martie şi 20 iulie 2014, tocmai ca să-şi reevalueze relația și pentru a confirma compatibilitatea dintre parteneri pe termen lung. Saturn face un trigon frumos cu Jupiter pe 24 mai, aducând speranță și un angajament comun pentru relația lor. Cei singuri ar putea întâlni pe cineva prin intermediul unuia dintre prietenii lor, ceilalţi se vor bucura să fie cu prietenii în acea seară, afinitatea şi comuniunea fiind baza.

Familie, dragoste și relații
Nativii Taur sunt făcuţi pentru dragoste, le place să iubească, sunt geloşi şi posesivi. Sunt genul de nativi care se căsătoresc tineri. Le plac angajamentul și termenii unei relații clar definite. Dar mai important este că acestor nativi le place să fie fideli și se așteaptă ca iubitul/a să fie la fel. Atunci când descoperă că lucrurile nu sunt aşa cum le credea, întreaga lor lume se prăbuşeşte, dar când au dovada reciprocităţii, sunt loiali şi, în acelaşi timp, foarte posesivi. Sunt capabili de mari crize de gelozie dacă sunt răniţi sufleteşte. Pe de altă parte, nativii Taurul se mulțumesc cu lucruri simple. Cine este într-o relaţie romantică cu un Taur nu are nevoie de petreceri luxoase sau să fie curtat constant. Dacă le daţi suficientă dragoste, mâncare și un adăpost confortabil, ei vor fi mulțumiţi să stea acasă și să se bucure de compania voastră. Vă vor fi loiali toată viața aşa că faceţi un Taur să se simtă confortabil și, mai presus de orice, daţi-le siguranţa relaţiei și rare ori veți avea probleme cu ei. În dragoste însă, atenţie, nativii Taur pot face, uneori, greșeala de a încerca să-şi controleze partenerii, iar acest fapt poate provoca dureri de ambele părți. Raționamentul din spatele acțiunilor lor este de fapt unul simplu: au un sentiment de proprietate asupra bunurilor şi implicit, a partenerilor, exacerbate, iar dacă vor face schimbări acestea vor trebui să le sporească confortul propriu și nrvoia de siguranţă, de securitate. Această atitudine este OK atunci când vine vorba despre obiectele neînsuflețite, despre lucrurile materiale, dar este periculos atunci când vorbim despre oameni. Nativii trebuie să fie atenţi permanent la acest lucru dacă vor să nu fie răniţi.
În octombrie 2012, Saturn a intrat în Scorpion şi în opoziţie cu Soarele lor, aşa că au devenit mai realişti, mai practici și mai maturi, au arătat că a fost greu dar au cedat şi prin aceasta au câștigat respectul tuturor celor care au văzut cum au ştiut să abordeze acest moment din viaţa lor. Adevărul este că Saturn foloseşte metode dure când este vorba despre dragoste, deci nu e de mirare dacă în timp, Taurii au descoperit că drumul nu a fost unul uşor, ci presărat cu spini, cu hârtoape, cu bolovani, gropi şi noroi dar au învățat să fie responsabili și să valorizeze ideea de coerenţă și fiabilitate. Saturn ne învaţă că, în viaţă, nimic nu este gratis și că ceea ce facem din greu pentru a ne realiza este inevitabil dar ne sporeşte valoarea nouă ca oameni. Majoritatea Taurilor au reevaluat și reorganizat multe dintre prioritățile pe termen lung iar acum au o nouă perspectivă asupra a ceea ce este sau nu este important pentru ei în viață . De asemenea, au învăţat să preţuiască timpul și au găsit modalități de a fi mai productivi, ceea ce altă dată făceau în câteva zile, în prezent să facă în câteva ore. Toate acestea le-au fost dăruite de Saturn. Unii oameni au nevoie de tutela saturniană o viaţă, alţii doar foarte puţin. Mesajul pe care îl transmite este că ne dă doar ceea ce avem nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. I-aş sfătui pe nativi să-şi amintească unde au fost înainte ca Saturn să revină în Casa Casătoriei şi a relaţiilor după aproape 29 de ani, și vor vedea cât de departe au ajuns. O parte din lecția lui Saturn a fost aceea de a evalua realist promisiunile destinului astfel încât să nativii Taur să poată lua decizii înțelepte în ce priveşte viitoarele parteneriate. Pe de alta parte, au avut de învăţat că trebuie să îndeplinească anumite promisiuni făcute celor apropiaţi, chiar dacă nu s-au gândit prea mult la cât de greu va cântări în viitor, cuvântul lor. Reţineţi! Viața ne aduce, de-a lungul vremii, în situaţii care nu au, de multe ori, legătură cu capacitatea omului de a-şi ţine promisiunile. Şi atunci, Saturn, ne arată că înainte de a face o promisiune este bine să ne gândim la consecinţe, chiar dacă ni se pare că este mai uşor să promitem numai să scăpăm de anumite obligaţii. Taurii au învăţat acum, că aşa cum mariajul şi parteneriatele stabilite, de afaceri sau de colaborare le dau anumite privilegii şi ei au, la rândul lor, responsabilități față de alte persoane. Pentru unii nativi Taur, lecția a fost să fie un pic mai puțin impresionabili și de încredere, iar în cazul în care au fost aşa, este posibil să se fi ars. Pentru alții, să aibă un partener prea puţin acordat la nevoile lor și să constate ca au dat mai mult decât era nevoie în relație. Pentru alții însă, lecţia a ţinut de ideea că relațiile nu pot fi întotdeauna egale, că uneori, unul dintre parteneri trebuie să rezolve majoritatea problemelor când celălalt partener se confruntă cu o situație dificilă. Manifestarea extremă a acestei tendințe este să descopere că partenerul său a trădat sau nu mai este compatibil cu el. În cazul în care, în ciuda tuturor opreliştilor, au încercat să-şi salveze relaţia dar totul a fost în zadar trebuie să ia o hotărâre: rămân împreună sau se despart. Dacă nu au un partener, este posibil să fi simțit acest tranzit ca foarte dificil şi să fi trăit senzaţia că s-au luptat cu morile de vânt. În afaceri, este posibil să fi avut un concurent serios, chiar incorect, de multe ori, pentru că a încercat să le fure cota de piaţă, aşa că a trebuit să caute soluţii pentru a scăpa din acest blocaj. Este doar unul dintre multele exemple posibile. Sau condițiile economice au impus măsuri extraordinare pentru a naviga liber pe mare. În aceste cazuri , necesitatea i-a obligat să fie inventivi și au avut unele dintre cele mai bune idei pe care le-ar fi putu avea vreodată. Dacă nu relația a fost în centrul atenției lor, este posibil să fi avut probleme de sănătate. Dacă s-au confruntat cu această manifestare saturniană, am toate motivele să cred că în 2014 se vor simţi mult mai bine. Saturn îi obligă la prudenţă şi recuperare, dar îi avertizează că trebuie să fie preocupaţi de tratament şi să facă ceea ce le cere medicul. Cum spuneam mai sus, cu Saturn dăm întotdeauna un test deci întotdeauna este nevoie de un răspuns pe măsură. Aflăm mai multe despre noi înșine traversând vremuri grele, decât dacă am trăi un timp fără probleme, pentru că doar atunci arătăm lumii adevăratul caracter și afișăm valorile care sunt cu adevărat importante pentru noi. Dacă cineva a greșit faţă de ei, trebuia să se ridice și să recunoască că a gresit, numai aşa, într-un final vor învăța unii de la alţii dar îi vor învăţa pe detractorii lor cum se așteptă să fie trataţi. Viața nu este întotdeauna corectă iar noi nu putem controla întotdeauna ceea ce se întâmplă cu noi. Singurul lucru pe care îl putem controla este modul în care răspundem, cum soluţionăm problema. Saturn conjunct cu Soarele aflat în Taur (Saturn este în opoziţie cu semnul Scorpion) aduce o provocare voluntară de tipul vreau să încep propria afacere sau vreau să cumpăr prima mea casă, dar atunci când Saturn este în opoziţie cu Soarele aflat în Taur, nativii nu vor mai alege provocarea pentru că Saturn va avea grijă să aleagă el pentru ei, după care se va da un pas înapoi şi va aşteaptă să vadă cum reacţionează sau reacţionăm. Perioadele marcate de tranzitul saturnian sunt grele deoarece ne confruntăm cu probleme noi pe care nu le-am mai experimentat în trecut, care forţează soluții noi și au ca bază intuiţia atunci când situațiile sunt ambigue. Este posibil ca nativii Taur să se simtă izolaţi, mai ales în lunile noiembrie şi decembrie, convinşi că nimeni nu înţelege situaţia prin care trec sau dacă o înţeleg nu sunt în postura de a-i ajuta, ceea ce poate fi extrem de frustrant. Acum este momentul să afle cine le este prieten şi cine nu, cine va încerca să îi ajute şi cine le va întoarce spatele. Odată trecut în semnul Săgetător, în decembrie 2014, Saturn nu va mai reveni în Scorpion decât în octombrie 2040, atunci când mulţi dintre nativii Taur care au trăit lecţiile saturninene cu sufletul la gură, în perioada 2013 – 2014, vor fi într-o altă dimensiune a existenţei, senectutea. Un alt moment frustrant pentru Taur, în 2014, va fi cel al retrogradării lui Venus, stăpâna lui, pe întreg parcursul lunii ianuarie. Uşor defazată, influenţa şi puterea ei – iubirea, frumuseţea şi banii cash, devin obsesive. I-aş sfătui să nu se căsătorească acum, nici să participe la vreo petrecere în scopuri caritabile şi cu siguranţă, femeilor Taur, le-aş sugera să evite intervenţiile de chirurgie plastică de orice natură ar fi ele – mărirea sânilor, a buzelor sau altele, în această perioadă.
De asemenea, s-ar putea confrunta cu probleme în perioada retrogradării lui Marte, între 1 martie şi 20 mai, când relaţia se poate tensiona brusc, certurile vor fi în vogă, gelozia va cunoaşte dimensiuni nebănuite iar viaţa intimă va fi jalnică, posibil ca ea să nici nu existe în această perioadă.

Banii si cariera
Taurul este foarte conştient de natura lui materială. Când vorbesc despre bani sau posesiuni sunt în elementul lor. Bogăția este mai important pentru ei decât pentru multe alte semne. Bogăția pentru un Taur înseamnă confort şi securitate . Bogăție înseamnă stabilitate. Dacă pentru nativii altor semne zodiacale bogăţie înseamnă spiritualitae, idei, talent sau aptitudini, pentru Taur, bogăţie înseamnă să simtă siguranţa materială. Pentru aceşti nativi, modul de a gândi este la ce bun un talent, dacă acesta nu a adus o casă , mobilier sau o maşină, ce este de sărbătorit fără toate acestea? Acestea sunt motivele pentru care un nativ Taur excelează în domeniul industrial sau agricol. De obicei, un Taur sfârșeşte prin a deține un teren. Le place să simtă legătura cu Pământul. Bogăția materială pentru ei poate începe cu agricultura, mai precis cu aratul. Deținerea unui teren a fost mai veche formă de înavuţire a omenirii: Taur simte încă acest sens primordial. Fiind în căutarea mijloacelor de a se îmbogăţi, nativii Taur îşi dezvoltă capacitatea intelectuală și de comunicare. Concomitent este obligat să dezvolte şi o anumită flexibilitate. Fiind în căutare permenentă de a se îmbogăţi, ei învață şi valoarea practică a mentalului şi îşi dezvoltă astfel şi latura analitică. Dacă nu sunt interesaţi de avere și de lucrurile materiale, aceşti nativi nu ar fi interesaţi de dezvoltarea intelectuală. Unii Tauri se nasc norocoşi, tipul care câştigă orice joc de noroc sau din speculații . Acest noroc se datorează însă altor factori din horoscopul lor şi care nu fac parte din natura lor esențială pentru că prin natura lor, nativii Taur nu sunt jucători. Ei sunt muncitori și le place să câștige din muncă proprie. Conservatorismul înnăscut îi face să evite riscurile financiare inutile și în alte domenii ale vieți. Jupiter în Leu, în a doua jumătate a anului, le va permite acesto nativi sa cumpare sau sa inchirieze un apartament nou sau o casă. Dacă preferă să locuiască în continuare acolo unde sunt, în 2014 vor trece la renovări pentru că vor fi capabili să facă îmbunătățiri care vizează nu doar utilul ci şi eleganţa. Jupiter aduce beneficii financiare, de asemenea, deci, în funcție de ceea ce aleg să facă şi iau măsuri pentru a face mai atractiv mediul domestic, cu atât casa lor ar putea fi apreciată, cu ușurință, ca valoare în sine. Dacă se vor muta, noua lor casă este, probabil, foarte spațioasă și luminoasă pentru că Jupiter, extinde şi luminează tot ce atinge. Poate fi vorba şi despre un alt aspect al acestor schimbări, să se mute cineva din familie – părinţii sau un frate sau o soră pentru a le lăsa lor mai mult spațiu. Este doar un exemplu al modului în care Jupiter face ca atingerea sa să aibă, de multe ori, ceva magic şi astfel să fie perceput şi în alte manifestări ale dimensiunii sale. Fiind vorba despre casa lor și despre familie, inclusiv domiciliul, posibil ca alte bunuri legate de familie să fie centrul interesului lor, în special dacă este vorba despre un părinte. Modificările și completările pe care le fac la domiciliu prezent acum, vor face ca valoarea locuinţei, repet, să se aprecieze foarte mult. Dacă doresc să cumpere o casă, să-şi renoveze casa în care locuiesc sau chiar să cumpere o casa la ţară pentru week-end-uri, o pot face până pe 16 iulie şi pot spune că este momentul cel mai oportun din ultimii 12 ani. Mai mult, dacă vor să se mute şi să trăiască în țară, terenul din jurul casei îi poate determina să se apuce de grădinărit şi nu ar fi o idee rea. Dacă au deja o casă la țară atunci este momentul să angajeze un peisagist pentru a-i ajuta să reorganizeze spaţiul din jurul casei, pentru a alege florile şi covorul de iarbă care îl doresc, pot aduce noi plante, puieţi de copaci şi flori de interior. Unii pot fi în pericol să-şi pierdă casa deoarece nu îşi mai pot permite să plătească ratele sau ipoteca (mai mult ca sigur casa s-a depreciat în climatul economic actual), sfatul meu este să nu renunţe pentru că sunt şanse să găsească o soluţie viabilă. Ar fi bine să ia în calcul, împreună cu reprezentantul băncii, toate opțiunile pe care le are. De asemenea, în cazul că sunt probleme cu vânzare casei, pot schimba strategia consultându-se cu un specialist în domeniu, pentru un preţ cât mai corect şi mai apropiat de realitate. Fiind în esență, oameni cu picioarele pe pământ , simpli și fără complicații , nativii acestui semn tind să îi ia ca exemplu pe cei care sunt originali, neconvenţionali şi inventivi. Posibil ca şefii lor să fie creativi şi originali, dar să nu uite că ei sunt contraponderea menită să asigure echilibru în mersul lucrurilor – pragmatici şi realişti. Îi admiră pe cei care au o conștiință socială sau politică laxă și simt ca într-o zi (atunci când vor avea tot confortul și siguranța de care au nevoie), şi ei se vor implica în problemele omenirii. În afaceri, nativii Taur sunt extrem de subtili ceea ce face să fie valoroşi pentru angajatorii lor. Nu sunt leneși, le place să lucreze și obțin, de regulă, rezultate bune, nu îşi asumă riscuri inutile și se descurcă foarte bine în poziții de autoritate, ceea ce îi face buni manageri si supervizori. Aptitudinile lor manageriale sunt dublate de talentul real în organizarea și manipularea detaliilor, au răbdare și rigoare în to ce fac. În general, un Taur va alege banii și posibilitatea de câștig decât să fie persoană publică și de prestigiu. O pozitie profesională care plăteşte mai mult este de preferat unei poziții sociale dar unde salariie sunt mici. Taurul va urmări afirmarea, ieşirea la rampă și poziţia socială numai dacă se poate demonstra că aceste lucruri au un impact, direct și imediat, asupra portofelul lor . Cu Marte retrograd între 1 martie şi 20 mai, să se aştepte la întârzieri chiar dacă vor fi implicaţi in proiecte noi sau de anvergură. Dacă vor face o prezentare unui grup de clienți și cred că vor primi un răspuns imediat, se înşeală; va dura ceva timp, de fapt, vor primi undă verde abia pe la mijlocul lunii mai. Dacă desfășoară activități independente, sper să găsească şi clienţi profitabili pentru afacerea lor; pot face acest lucru destul de ușor în prima jumătate a anului. Când simt că nu mai au ce face la locul de muncă, va apărea o altă oportunitate, o altă propunere, acesta va fi ritmul până în 16 iulie . Uranus, stăpânul Casei onorurilor şi demnităţilor, se va mişcă cu viteză sporită în prima parte a lui 2014, apoi va retrograda până la 22 decembrie 2014, astfel încât progresul în carieră va deveni mai lent. Pot avea, în continuare, câștiguri, dar va dura mai mult până la materializarea lor iar ei vor trebui să lucreze mai mult pentru a le vedea. Este tipic pentru Uranus să retrogradeze cinci luni pe an, aşa că cel mai bun lucru este să folosească acest timp pentru a-şi optimiza strategia și a evalua progresele de până în acel moment.

Ce ar putea perfecţiona
Principalul domeniu de autoperfecţionare vor fi finanțele, însă nu ar trebui să-şi concentreze toată atenția pe probleme de bani. Cu Jupiter în casa a 3-a până la 1 august există o şansă extraordinară să-şi extindă interesul intelectual și să călătorească, să meargă la cursuri și seminarii care îi interesează, să citească mai mult, îşi vor perfecţiona abilitățile de comunicare. Când Jupiter se va muta în Casa a 4-a a Familiei, vor fi interesaţi de tot ce înseamnă trecutul familie şi propriile rădăcini. Un hobby creativ care implică probabil un proiect de prelucrare a lemnului, sau de mic mobilier, lucrat manual, le va aduce bucurie și eliberarea de stres. Nativii Taurii sunt renumiţi pentru muzicalitatea lor şi mai ales pentru vocile frumoase, aşa că, după 1 august, şi-ar putea dori să înceapă explorarea acestui teritoriu, mai ales că trecerea lui  Jupiter în Leu aduce energie creativă și dramatică.

Sănătate
Sănătatea este mult mai bună ca în anii anteriori, deşi, vitalitatea lor încă nu este la standardele obişnuite, dar este, repet, mult mai bine în comparație cu 2011 sau 2012.
Casa a 6-a este o casă epuizată energetic, o casă de finalitate, şi de aceea este periculos să ignore primele semele de boală. Spun asta pentru perioada de după 1 august. Au nevoie de odihnă atunci când sunt obosiţi, să-şi organizeze viaţa astfel încât tot ce au de făcut să facu cu un consum energetic mic şi să se concentreze asupra priorităților. Terapiile care sporesc energia organismului şi care le sunt adecvate şi lor ţin de masaj , reflexoterapie , chiropractică , acupunctură , presopunctură , Reiki ş.a. Sectorului nas, gât şi urechi să îi dea o atenție suplimentară. Menținerea acestora în formă nu va îmbunătăți doar starea generală de sănătate, dar poate fi o formă excelentă de prevenţie. Venus, planeta de iubirii şi armoniei este planeta răspunzătoare de sănătatea lor. Să se străduiască, cât mai mult posibil, să mențină armonia în familie, cu prietenii sau cu partenerul/a lor și cu cei din jur. Multe din problemele de sănătate îşi au originea aici. Dacă taie răul de la rădăcină nu mai au nevoie de medic, chiar dacă uneori sunt necesare serviciile unui profesionist, vindecarea se va produce mai bine și mai repede.
Să poarte culorile semnului lor, pentru că sănătatea lor stă sub semn venusian, adica să poarte verde. Când se simt epuizaţi şi obosiţi şi nu au culoarea verde prin preajmă, să o vizualizeze. Smaraldul este o piatră prețioasă de vindecare iar cuprul un metal tămăduitor şi de protecţie pentru ei deoarece se consolidează în ei, în moduri subtile.
Stresul, de asemenea, vine dinspre profesia şi ambițiile lor, de aceea este bine să-şi auto-imprime un ritm de lucru propriu. Să încerce activități alternative – efortul fizic să fie urmat de activitatea mentală, apoi să se treacă la socializare. Această alternanță le va permite o reîncărcare a fiecăruia dintre centrii de activitate. După 1 august, să de atenţie sporită sănătății emoționale și interne, în special energiei care susţin cele două componete. Energia vieţii este nelimitată, iar accesul nostru este finit. Aşa că nu trebuie decât să-şi afle limitele de energie, apoi să o investească, inteligent și productiv, în toate activităţile lor, la fel cum îşi investeşte banii un om de afaceri. I-ar putea surprinde să știe că fiecare aspect al vieţii lor , inclusiv fiecare organ al corpului, este slujit de puteri spirituale puternice. Ele sunt dispuse și capabile să îi ajute dacă le invocă, problemele de sănătate aflându-se în stăpânire Arhanghelul Hanael. Este bine să valorifice în orice moment, orice sursă de energie și de efort pentru a se familiariza cu ele.

Gemeni
Alerţi, rapizi în gândire și dornici de a savura variatele delicii ale vieții, nativii Gemeni sunt asemenea unei tornade. Răbdarea nu este întotdeauna punctul lor forte, dar, încă din ianuarie 2014, li se va cere să se liniştească și să se concentreze pe problemele materiale ale vieţii – bani, bunuri şi active economice, unde detaliul este cel care distinge. Au avut mulți ani de schimbări bruște şi, de multe ori, dramatice, acum viaţa era frumoasă şi peste un minut situaţia era diamentral opusă. Nu sunt singurii care au experimentat aceste schimbări de la Ana la Caiafa, dar pentru ei, acestea s-au produs non-stop. Lucrurile s-au stabilizat un pic în ultimii doi ani chiar dacă Uranus s-a mutat în Berbec, au învăţat să trăiască în nesiguranță, iar acest lucru a fost punctul lor forte. Au învăţat că nimic din ceea ce este pământesc nu este şi permanent, că efemerul este parte integrantă din viaţa noastră.
Stăpânul semnului – Mercur
Culoarea specifică  – violet şi galben strălucitor
Metalul caracteristic – mercur
Cristalele zodiei – ametistul, ametrinul, agat mov, cuarţ fumuriu, tanzanit.

Oportunităţi
 Începând cu 26 iunie 2013 este posibil să fi observat că situația lor financiară s-a îmbunătățit. Acest lucru s-a datorat lui Jupiter care intrase în Casa a 2-a a banilor munciţi şi a veniturilor, copleşindu-i cu cel puțin o mărire de salariu, bonusuri, comisioane, mai mulţi clienţi, mai multe comezi, restituiri, reduceri, împrumuturi date prietenilor le-au fost restituite, cadouri, accesul la bunuri de lux și mai multe venituri din investiții. Jupiter va rămâne aici până pe 22 iulie în 2014, oferindu-le încă șase luni în care pot pune bani deoparte, la ciorap. Ar fi bine să folosească acest timp pentru a se informa unde pot înmulţi cel mai bine, ceea ce au strâns, care forma de economisire este mai viabilă. Cea mai bună zi pentru o investiţie financiară sigură este 24 iulie 2014, atunci când vor putea să beneficieze, la maximum, de conjuncția Soarelui cu Jupiter , ajutându-i să facă mai mulți bani din investiții, la locul de muncă și/sau din propria afacere. Este o ocazie bine venită să-şi planifice de pe acum ce vor face în prima parte a lui 2014 – să aplice pentru un credit, să ceară o mărire de salariu, să pregătească un proiect pe fonduri nerambursabile sau să-şi planifice sesiuni de prezentare a propriei afaceri unor noi firme pentru propria promovare cât şi pentru a-şi asigura câştigurile financiare. Mai au două zile, excelente din punct de vedere financiar: 6 mai și 18 iunie. Au informaţia, nu trebuie decât să o folosească! Pe 16 iulie 2014, Jupiter se mută în Leu, iar pe 22 iulie trece în Casa a 3-a a comunicării. Vor face o mulțime de comisioane, vor alerga cu maşina de colo colo, vor sta cu urechea liptă de telefon mai tot timpul şi vor tasta pe laptop, iPad sau iPhone, necontenit. Capacitatea lor de a învăța, dublată de curiozitate, este imensă. Dacă se plictisesc, acum este momentul să deprindă noi competențe, în special să înveţe o limbă străină, să se specializeze în vânzări, marketing, negocieri, înțelegeri, web design și publicitate. Acum au timp pentru a se vedea cu vecinii şi pentru a participa la evenimente comunitare. Se pot bucura să petreacă mai mult timp cu frații pe care i-a cam ignorat în ultima vreme. Ziua de 25 septembrie este o zi fantastică deoarece pot convinge pe cei pe care îi iubeşte să facă ce vor ei. Unii pot discuta despre o excursie în afară sau peste ocean. Îşi pot face publicitate aproape pe gratisc sau pentru ceva care îi interesează, este o zi fantastică de a face o prezentare importantă sau pentru a promova ceva.
Când Jupiter va intra în mişcare retrogradă, pe 8 decembrie, ar putea fi nevoie de mai mult efort pentru a obține unele aprobări sau proiecte importante, pentru a se face înţeleşi sau pentru adunarea documentelor de care au nevoie pentru a obţine o aprobare. Posibile întârzieri .

Provocări
Vestea bună este că îl au pe taciturnul Saturn în Casa a 6-a, Casa muncii şi a sănătăţii pe 24 decembrie 2014. Vestea proastă este că vor munci mult şi din greu şi mulțumirile vor fi ca inexistente. În cazul în care Saturn conduce ostilităţile, este foarte dificil de lucrat cu el. Indiferent de rezultate şi de viteza de reacţie, vor trebui să se aştepte la rutină. Saturn rareori împarte complimente și o face numai atunci când sesizează o creştere, dacă au făcut analiza fluxului de numerar adică au ajuns la nivelul la care pot dovedi o corelație directă între ocuparea forței de muncă proprii și restul companiei. Iar pentru o mai bună măsură, Saturn nu va scăpa din vedere numeroase alte domenii de ameliorare.
Saturn vrea ca nativii Gemeni să lucreze din greu, vor primi responsabilităţi în plus pentru care nu vor fi nici lăudaţi, nici apreciaţi şi nici remuneraţi. Ironic, nu? Şi ca să fie, cum spun ei, tacâmul complet, colegii de muncă sunt trişti, negativişti şi pesimişti. Dacă însă au mizat totul pe independenţă, pe propria afacere, vor simţi pe pielea lor că lucrurile se urnesc foarte greu, că trebuie să se roage de clienţi, că furnizorii şi angajaţii sunt recalcitranţi. Totul se datorează lui Saturn. Tot Casa a 6-a este şi o casă de sănătate şi cu Saturn acolo, de obicei, există o problemă veche care s-a cronicizat pentru că a fost ignorată. Aşa că acum este momentul să meargă la medic pentru un control de rutină – stomatolog, interne, oftalmolog, homeopat ş.a., să facă o scanare din cap până în picioare cum îmi place mie să spun, pentru liniştea lor. Să fie liniştiţi, că au o sănătate bună, dacă mai renunţă şi la ţigare şi la alte obiceiuri alimentare proaste cum ar fi ciocolata, de exemplu, şi le-ar în locui cu mersul la sală de 2 ori pe săptămână ori ar adoptă o dieta corespunzătoare organismului lor ar fi şi mai bine. De asemenea, cu Saturn în Casa Sănătăţii, este bine să verifice şi metabolismul calciului – densitatea osoasă şi dantura, care este posibil, să solicite o nouă lucrare. Între 2 martie şi 22 iulie 2014, Saturn va fi retrograd, ceea ce sugerează că Gemenii vor resimiţi serviciul ca pe ceva dureros de restrictiv, care necesită multe ore suplimentare şi vor constata, cu amărăciune, că nu se pot baza pe colaborarea cu ceilalţi colegi. Atenţie, schimbarea locului de muncă nu va rezolva această situație, aşa că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să folosească acest timp pentru a reflecta asupra modului cum ar putea face ca lucrurile să meargă mai bine. Dacă au fost diagnosticaţi cu ceva minor, tratamentul li se va părea nesfârşit dar nu vor avea ce face decât să-l urmeze dacă nu vor să aibă probleme mai târziu. Iar o dietă nouă le-ar putea părea sumbră dacă nu va conţine şi ceva…dulce.

Familie, dragoste și relații
Gemenii prin limbuția lor nativă dau strălucire vieţii proprii, iubirii și vieţii sociale, în general. Un discurs bun sau un schimb de replici la foc continuu este un preludiu interesant când vine vorba despre romantism. Singura problemă legată de dragoste este că sunt prea cerebrali, prea detaşaţi și au nevoie de pasiune pentru a face lucrurile să meargă. Emoțiile uneori îi tulbură și partenerii lor au tendința să se plângă de acest lucru. Cine intră într-o relaţie cu un nativ Gemeni, trebuie să înțeleagă de ce este așa. De regulă, ei evită pasiunile puternice sau care implică responsabilitate, deoarece acestea ar putea tulbura capacitatea lor de a gândi și de a comunica. Dacă par reci, partenerii lor trebuie să înțeleagă că aceasta este firea lor şi că în realitate, clocotesc, ca să spun aşa. Cu toate acestea, nativii Gemeni ar trebuie să înțeleagă că una este să vorbeşti despre dragoste şi alta să fii îndrăgostit. Prima implică teorie, a doua trăire şi simţire. Vorbind despre dragoste superficial ni vor ajunge nicăieri. Ei trebuie să simtă şi să acţioneze în consecinţă. Dragostea nu este a intelectului, ci a inimii. Dacă vrei să știi ce simte un Gemeni îndragostit ar trebui să asculţi ce spune dar să nu faci ceea ce face, el sau ea. Pe de altă parte, pot fi forte generoşi cu cei pe care îi iubesc. Gemenii vor ca partenerii lor să fie rafinaţi, educaţi și umblaţi, ca să spun aşa. Dacă partenerii lor sunt bogați este şi mai bine. Dacă iubiţi un nativ Gemeni înseamnă că sunteţi un bun ascultător. Totuşi, relația ideală pentru un Gemeni este o relație a minții. Chiar dacă se bucură de aspectele fizice şi temperamentale ale iubitului/ei, dacă nu există comuniune intelectuală relaţia va avea de suferit. În Casa a 4- a, Casa Familiei, nu sunt planete şi casa nici nu este stresată de tranzitul vreunei planete lente, aşa că nativii Gemeni au mare libertate de mişcare, ceea ce le dă posibilitatea să facă multe în casă dar nu o vor face pentru că nu au nici un interes, atenţia lor este concentrată pe alte sectoare. Pentru cei căsătoriţi, totuşi, va prevala acest lucru. Mercur este atât planeta lor guvernatoare cât şi a Casei a 4-a, a familiei. De asemenea, ştim că Mercur este o planetă care se mișcă foarte repede, parcurgând toate casele dintr-o temă natală în mai puţin de un an. De obicei este rapid, devenind lent doar în retrogradări, astfel că, relațiile cu familia, interesul personal și starea de spirit a gemenilor va fluctua la fel de rapid. Relațiile cu frații ar trebui să fie mai strânse în 2014, iar cele cu vecinii vor lua un viraj înspre mai bine abia după 1 august. Există multe oportunități sociale și financiare care vin dinspre frați și vecinii, iar relaţiile cu părinții și cu copiii ţin de statutul lor social. Sănătatea părinților și a copiilor pare să fie bună. Relațiile cu nepoții sunt deosebit de bune. Venus va trece prin Casa a 4-a între 19 septembrie şi 15 octombrie şi va fi un moment excelent pentru înţelegere, împăciuire, reuniuni de familie sau petreceri care îi implică şi pe alții . De asemenea, va fi şi o perioadă bună pentru decorarea sau înfrumusețarea căminului când simțul estetic va deborda. Casa şi problemele căminului însă vor deveni mai importante după 24 august când Mercur va intra în Casa a 4-a. Pe 9 septembrie până în 12 octombrie, Soarele va fi şi el aici. Pe Marte, trecerea dintre ani, îl va găsi deja în tranzit, aici, până pe 22 ianuarie, moment numai bun pentru a pregăti o serie de reparații care aşteaptă de ceva timp să fie rezolvate, de schimbat mobila sau de renovat. Apoi, va intra în retrogradare şi pe 7 aprili va reveni în Casa Familiei până pe 3 iulie. Din păcat în această perioadă ar putea pierde o persoană foarte dragă sau vor afla despre boala unei persoane la care ţin şi vor face totul ca să îi uşureze suferinţa. Casa a 7-a, Casa căsătoriei şi a parteneriatelor de orice fel, a fost o casă puternică în 2013, trend ascendent şi pentru 2014. Mulţi nativi Gemeni s-au căsătorit în 2013, la fel de mulţi sunt implicaţi în relații semnificative, asemenea unei căsătorii. În 2014 sarcina lor este de a menţine şi a dezvolta relația. Lucru interesant legat de dragoste este că atât nativul Gemeni cât şi partenerul său sunt foarte interesaţi de transformarea prin iubire. Ambii parteneri par să fie oamenii care îşi doresc să fie sau măcar încearcă acest lucru. Deoarece este vorba despre o schimbare complexă care implică, exploatarea şi epurarea negativităţii, curăţarea psihică poate face relaţia deosebit de volatilă. Dacă dragostea este adevărată, partenerii pot fi un ajutor unul pentru celălalt, vor înţelege că din moment ce au evoluat la nivel personal este firesc ca şi relaţia să evolueze în acelaşi ritm. Nu întâmplător se spune că, la un momentdat, partenerii ajung să semene între ei, şi fizic şi psihic, tocmai pentru că de-a lungul timpului, s-au transformat unul în funcţie de celălalt. Numai că această evoluție este marcată de numeroase capcane şi pericole, oricând relaţia s-ar putea rupe, partenerii să se fi schimbat atât de mult încât să constate că nu mai sunt cei care au intrat în relaţie şi implicit ceea ce i-a legat la început pare să nu mai fie. Dacă ajung în momentul acesta, trebuie să analizeze lucrurie cu calm şi, la fel, să elimine ce cred că le îngreunează situaţia. Odată situaţia finalizată, normal că se cere un nou Început. Alteori, unul dintre parteneri a lăsat mai mult decât credea că poate lăsa şi constataţi că a evoluat mai repede decât celălalt, iar pe relaţie cade un accend greu. Atunci cel care este în această situaţie trebuie să se oprească şi să îl aştepte şi pe celălalt. Cei care sunt singuri, neimplicaţi în vreo relaţie, vor avea o mulţime de oportunităţi romantice în 2014, în special după 1 august, când Jupiter intrat în Leu face un aspect superb cu Uranus aflat în Casa prietenilor, protectorilor şi imaginii sociale. Vor găsi iubirea în cele mai neaşteptate locuri si moduri. La cabinetul medical, la spital sau la locul de muncă, în timp ce-şi urmăresc obiectivele financiare, la bancă, la biroul de brokerului sau contabilului, în cartier sau, pur şi simplu, în vecini. Jupiter în Leu aduce distracţie, iubire, energie şi, posibil, o lună de miere. Totuşi, Jupiter în Leu are un dezavantaj pe măsura distracţiei. Ar putea face ca aceşti nativi să simtă că relaţia în care tocmai au intrat este una superficială. Jupiter în Leu nu este foarte tolerant la asperităţile dintr-o relație. Exceptând însă aceste lucruri, au un an social bun, nu unul perfect dar oricum mai bun decât ultimii doi. Cuplurile care îşi doresc copii, vor mai avea ocazia şi în 2014, să dea un bonus berzei. Este un an super pentru cei care plănuiesc un copil, deoarece Marte le oferă acest măr de aur cu generozitate chiar dacă la un moment dat va fi retrograd. Sarcina şi naşterea nu au mai avut o asemenea şansă de câţiva ani aşa că nu trebuie decât să profite. Dacă au deja un copil, vor avea supriza să descopere un talent nebănuit al copilului lor şi să înceapă să caute cu înfrigurare căi prin care să contribuie la dezvoltarea acestui talent .

Banii si cariera
Gemenii tind să fie mai preocupați de bogăția de idei decât de bogăția materială reală. După cum ştim, ei excelează în profesii care implică scrisul, predarea, comunicarea – vânzări sau jurnalism și nu toate aceste profesii sunt foarte bine plătite. Dar să-și sacrifice nevoile intelectuale numai pentru bani este de neconceput pentru ei aşa că vor depune eforturi seroase pentru a le combina pe cele două. Casa a 2-a a banilor proveniţi din muncă propie este în Rac, de aceea banii lor pot cunoaşte o oarecare nesiguranţă, dar pot câştiga venituri suplimentare foarte uşor din investițiile în proprietăți rezidențiale – casă, apartament, grădină, livadă, restaurante și industria hotelieră. Având în vedere modul lor de a vorbi, nativilor Gemenii le place să negocieze, în orice situație, și mai ales atunci când au de a face cu banii. Cum semnul Rac este stăpânit de Lună, trebuie să ne oprim câteva clipe la acest aspect. Luna nu este doar planeta cea mai rapidă din zodiac, dar trece şi prin fiecare semn si casa la fiecare 28 de zile. Nici un alt corp ceresc nu are viteza Lunii dacă ne gândim la rapiditatea şi capacitatea sa de a-şi schimba poziţia pe cer. O privire mai atentă la aceste mişcări ale Lunii, și a fenomenelor legate de ea, în general, descrie foarte bine atitudinea financiară a Gemenilor. Sunt versatili și flexibile şi pot câștiga bani în cele mai surprinzătoare diferite. Atitudinile și nevoile lor financiare par să se schimbe de la o zi la zi. Sentimentele lor legate de bani se schimbă, uneori sunt foarte entuziasmaţi că îi au, alteori nici nu le pasă. Obiectivele financiare și banii sunt văzuţi, adesea, doar ca un mijloc de susținere a familiei şi atunci lucrurile par să aibă un oarecare sens. Luna, ca stăpâna a veniturilor nativilor Gemeni, are un alt mesaj important pentru ei din punct de vedere financiar: pentru a realiza potențialul lor financiar trebuie să-şi dezvolte mai mult latura emoţională, să înţeleagă ce este cu aspectul emoţional al vieţii. Ei trebuie să combine puterea logicii cu înțelegere psihologiei umane. Sentimentele au propria lor logică iar nativii Gemenii trebuie să învețe acest lucru și să îl aplice la aspectele financiare. Vestea proastă este că vor începe anul cu Jupiter retrograd în Casa veniturilor din muncă proprie şi va fi retrograd până pe 6 martie 2014. Jupiter va avea putere maximă când îşi va relua mersul direct. Din acel moment, Gemenii vor fi plătiţi aşa cum se cuvine, pentru munca pe care o fac. Piaţa de capital va începe să crească şi vor vedea asta mai repede decât cred. Aşa că până la 16 iulie când Jupiter va părăsi semnul Racului, vor avea timp berechet să-şi crească substanțial veniturile, dar pe de altă parte, trebuie să fie şi motivaţi ca să o facă şi cred că vor fi. Nu trebuie decât să-şi pună în minte să fie plătiţi bine iar apoi, să-şi programeze interviuri pentru a-şi transforma obiectivele în realitate. Dacă este nevoie să ia lecții de viaţă, să încerce să cunoască întreg procesul tehnologic nu doar felia care i-a fost încredinţată, să-şi perfecţioneze abilitățile native şi întreg Universul va lucra pentru ei. Aspectele benefice ale lui Jupiter, în Casa banilor munciţi, indică un exercițiu financiar extraordinar, înainte de 1 august. Veniturile și averea vor crește în mod substanțial datorită oportunităților financiare care apar. Se poate întâmpla, de multe ori, să nu vadă rodul acestor oportunități decât peste un an sau doi, dar să fie siguri că ele sunt bune. Active care le au sau dacă deţin acţiuni, obligaţiuni, antichități ori lucrări de artă, să le valorifice pentru că sunt o sursă extraordinară de profit. Vor descoperi că au fie prieteni noi, fie cunoştinţe importante din punct de vedere social şi care le sprijină obiectivele financiare și îi pot ajuta să şi le atingă. Un parteneriat de afaceri norocos ilustrează foarte bine zicala l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Soțul/a sau partenerul de viaţă îi vor susține și vor fi generoşi cu ei. Contactele sociale vor crește nesperat soldul lor bancar. Prietenii și conexiunile sunt ca banii în bancă. Au norocul de partea lor când se pune problema de achizițiile și investițiile lor. Saturn arată că mulți dintre nativii Gemeni lucrează din greu, au sarcini şi îndatoriri multiple pentru că au datorii multe. Saturn tranzitează Casa datoriilor și impozitelor. Creșterea câștigurile de acum îi va ajuta să-şi plătească datoriile și ar trebui să-şi facă un plan de acţiune după care să lucreze pentru ca un anumit procent din venituri să meargă spre rambursarea datoriei. Creșterea veniturilor înseamnă şi creșterea impozitelor deci să se asigure că au banii necesari ca să le plătească la timp. Ultimul lucru de care au nevoie este să treacă printr-o criză financiară din cauza taxelor şi impozitelor. Saturn îi va face să lucreze mai mult, să aibă o atitudine mai serioasă asupra vieții și să şi-o planifice mai bine. După 01 august, Gemenii care doresc să investească, ar trebui să ia în calcul industria de telecomunicații, mass-media și transporturi. Pe urmă, să nu uităm că nativii acestui semn sunt comercianți nativi. Ei au un talent înnăscut pentru a vedea tendințele pieţii pe termen scurt şi lung. Dar această capacitate naturala poate fi pusă în evidenţă abia după 1 august. În afară de mai mulți bani, mulţi Gemeni îşi vor cumpăra un autoturism nou, echipamente de comunicații și calculatoare. Vor face deplasări mai mult decât în anii precedenţi, ceea ce îi va face fericiţi. Aceia dintre ei care au idei ar trebui să îţi găsească un asociat care să le asigure baza materială pentru a le pune în practică. Singura problemă este că aceste infuzii de capital vin cu numeroase obligaţii şi promisiuni, la pachet, fapt care îi va enerva la culme dar nu vor avea ce face. Căi de creștere financiară, în afara celor menționate, includ intuiția, petrolul şi gazele naturale, industria high-tech, utilităţi care vizează folosirea apei, construcţia de nave, de navlomare și de transport maritim.
De asemenea, Pluto va juca un rol principal în 2014, în viaţa acestor nativi deoarece mută lumina reflectoarelor de pe Casa a 2-a, a veniturilor fixe şi din muncă proprie, pe Casa a 8-a, adică bani proveniţiţi din alte surse sau mai precis banii celorlalţi. Aceasta include toți banii care vin spre ei din comisioane, bonusuri, acordarea licențelor, taxe sau redevențe. Casa a 8-a va fi deosebit de importantă pentru nativii Gemeni în diferite momente din 2014. Astfel că ei pot câștiga de pe urma unui divorț sau soluționarea unor litigii, plăți din asigurare, sprijin pentru copii, pensie alimentară, burse și ajutoare pentru cei care studiază, moșteniri, capital de risc, afaceri financiare care ţin de anumite investiții, credite bancare, ipotecare și de refinanțare sau din alte surse. În timp ce câștigurile sunt incluse în această casă, le-aş sugera să fie foarte precauţi cu privire la pariuri, Saturn le va diminua veniturile. Să-şi asigure câştigurile de asemenea manieră încât ele să fie cât mai stabile. Gemenii știu că au darul de a comunica şi că este o putere care poate face bine dar care poate provoca şi disconfort. Acum este momentul pentru a pune această putere în slujba celor mai înalte și mai transcendentale adevăruri. Este scopul lor principal în această viaţă, de a comunica adevăruri eterne pe care să le și dovedească sau le argumenteze logic. Să îi studieze pe cei care pot transcede lumea intelectul – poeți, artiști, muzicieni și mistici căci pot fi uimiți de poveștile sfinților și martirilor din religie, de exemplu. Cea mai mare realizare a unui nativ Gemeni este să înveţe adevărul, indiferent că este științific, inspirational sau istoric. Cei care pot face acest lucru sunt superiorii lor naturali și Gemenii realizează acest lucru . Saturn și Pluto sunt într-o configurație rară, de recepţie mutuală, configuraţie pe care nu a va mai cunoaşpte nimeni în această viaţă; Saturn este în semnul stăpânit de Pluto, Scorpion, și Pluto este în semnul stăpânit de Saturn, Capricorn. Fiecare îl va ajuta pe celălalt într-un mod profund și prietenos şi de care vor beneficia de finanţele Gemenilor, deoarece Pluton nu este doar într- o casă financiară și Saturn în casa muncii, dar Pluto este şi stăpânul bogăţiile neştiute!

Ce ar putea perfecţiona
Principalul domeniu de autoperfecţionare, în 2014, este Imaginea. Psihismul va fi îmbunătățit în acest an, pot coopera prin profunzimea gândirii şi procesul se va face mai ușor. Atât Pluto cât și Saturn, dau perspectivă ideii de moarte și renaștere, deci aceste aspecte sunt deosebit de importante acum. Înțelegerea ideii de moarte, depășirea fricii faţă de ea este una dintre cele mai importante lecții de viața. În unele cazuri, nativii Gemenii vor avea de a face cu moartea reală și cu aprofundarea înțelegerii lor asupra fenomenului, dar, în cele mai multe cazuri, nu este vorba despre moartea reală ci doar de frica de ea. Aceste temeri ar putea fi stimulate, în mai multe feluri, prin vise sau evenimente lumea exterioară. Dacă nu înțelegem moartea nu putem înțelege nici viața. Până când nu vom depăși teama de moarte nu putem accesa dorințele noastre adevărate deoarece frica de moarte este unul dintre principalele obstacole. O perspectiva spirituală asupra vieţii le va fi de mare ajutor acum. Aceia Gemeni care meditează, vor primi ajutor din interior lor. Pentru a percepe Cosmosul trebuie să elimine obstacolele din calea fericirii și să urmărească creşterea lor spirituală. Sexul și sexualitatea este un alt domeniu care va fi îmbunătățit în acest an. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru este doar o altă funcție instinctuală, pentru alții este o formă de divertisment chiar de competitivitate. Dar sexul prin accesarea nivelurilor sale superioare este mult mai mult decât fiecare dintre aceste lucruri – poate fi folosit pentru a vindeca unii pe alții și de a îmbunătăți vibrațiile globale ale lumii. Cei care sunt pregătiţi vor fi inițiați în aceste stări.
Finanțele se vor îmbunătăţi pe cont propriu dar nu ar strica o administrare cât mai selectivă, deoarece îi ajută să maximizeze și să păstreze câștigurile care au crescut.

Sănătate
În cazul în care sănătate a fost bună, această tendință ar trebui să continue şi în 2014. Dacă însă s-au confruntat cu probleme de sănătate, acestea încă nu au fost depăşite. Deci, trebuie să lucreze pentru o stare bună de sănătate zi de zi și disciplinat. Problema este că au tendinţa să ignore orice semnal al organismului sau nu dau acestuia atenția de care are nevoie. Atât Pluto cât și Saturn se ocupă de transformare, de renaștere și de eliminare. Pluto este conducătorul generic al acestor lucruri iar Saturn este conducătorul actual în tema astrală conform regulilor Casei a 8-a a Gemenilor, deci, cei care dau naștere persoanei care doresc să fie. Ca și anul trecut, acesta este un an pentru eliminarea deşeurilor toxice din organism, iar regimurile de detoxifiere sunt numai bine venite. Posibil ca unii dintre nativi să suporte o intervenție chirurgicală anul acesta, deoarece ambele planete sunt implicate în eveniment. Alţii vor suporta rigorile chirurgiei estetice deoarece trebuie să-şi reinventeze Imaginea. Unii vor practica metode mai puțin invazive de schimbare a imaginii – meditații, vizualizare, rugăciune și tehnici de curățare psihică. Mulţi Gemeni vor renuţa la diverse tipuri de dependențe – medicamente, energizante, ţigare, cafea ş.a. sau la modele afective sau mentale cunoscute sub numele de obișnuință. Este un an propice pentru aceste activități și succesul este garantat. Toate acestea ar trebui să îmbunătățească starea generala de sănătate pe termen lung. Cu Saturn în Scorpion vor deveni, foarte repede, conștienţi de limitele lor fizice din punct de vedere energetic; este un lucru bun pentru că nu vor cheltui acest cadou prețios pe lucruri inactive sau distructive, dar vor cheltui cu înțelepciune pe lucruri care îi ajută să dea ce au mai bun în ei. De asemenea, prezentă lui Saturn în Casa sănătăţii, este bună pentru stabilirea unui regim de viaţă cotidian disciplinat. Nativii care au probleme cu greutatea ar putea schimba acest neajuns. Saturn lucrează pentru a regla totul la proporția corectă și la echilibru. Lucru bun despre Saturn în Scorpion este că îşi pot face o viziune pe termen lung, despre sănătate și despre Imaginea lor.
Gemenii răspund bine la tehnici de vindecare metafizice, cum ar fi rugăciunea, meditația, afirmațiile pozitive și vizualizarea. O sănătate bună pentru aceşti nativi înseamnă  o viață personală şi socială adecvată, ar putea fi la fel de mult preocupați de starea de sănătate a relaţiilor sale ca şi de sănătatea lor fizică, deoarece majoritatea problemelor de sănătate tind să îşi aibă originile în fantezia lor și periodic este nevoie de o resetare afectivă pentru a șterge aceste lucruri pentru ca vindecarea să poată avea loc.

Rac
Sarcina majoră pentru 2014 este de a-şi întelege inima. Ultimii doi ani au fost destul de grei în anumite privinţe. Au avut de plătit datorii vechi dar au fost puternici şi tot ceea ce au câștigat a fost cu sudoarea frunţii. În 2014 vor începe să vadă roadele eforturilor lor. Mulţi Raci au aspirații mari, iar acest lucru este bine. Dar, pentru a le realiza, trebuie să-şi antreneze serios muşchii spiritualului și ai mentalului.
Stăpâna semnului: Luna
Culoarea specifică: alb, argintiu
Metalul caracteristic: argintul
Cristalele zodiei: piatra lunii, opalul, sideful, agate albe, cuarţul alb ş.a.

Oportunităţile
Oportunităţile financiare, personale și profesionale sunt la ordinea zilei în 2014. Deși majoritatea planetelor lente nu îi ajută, la propriu vorbind, cel puțin nu îi deranjează şi asta înseamnă foarte mult. Deci, puține obstacole care să blocheze obiectivele lor, aşa că vor putea să viseze şi să se lanseze în varii proiecte, tot anul. Intrând în semnul lor, în iunie 2013, Jupiter le-a oferi şi le oferă, în continuare, un impuls pe care aceşti nativi l-au preluat şi cei care au ştiut cum să-l pună în valoare şi-au atins scopurile. 2013 a fost un an de mutaţii afective, curiozitate şi nevoia de a învăţa să citească printre rânduri şi în care mulți Raci au început să exploreze dimensiunea spiritualului, serios și, chiar, științific, tendință care va continua şi în 2014. Important este să ia abordarea științifică, nu cea sceptică şi să aprofundeze elemente care ţin de fenomenul spiritual, care nu trebuie dovedit altora , ci sieşi. Dacă privim, în ansamblu, anul care vine, vedem că elementele de foc și de aer, vor fi cele mai puternice, iar apa și pământul cele mai slabe. Lipsa accentului dat de elementul apă, elementul nativilor Rac, nu ar trebui să fie o problemă pentru ei până în august când Jupiter se va muta în Leu. Dar până atunci, exaltat, le va oferi toată energia de care au nevoie. După 1 august, vor exista mai multe perioade, în care, vor fi doar o planetă sau poate nicio planetă în Rac. I-aş sfătui, să se pregătească mental pentru multă insensibilitate şi nerecunoştinţă din partea celor cu care lucrează sau pe care i-au ajutat, printre altele. Nu este vorba despre o persoană rău intenţionată sau lucruri rău intenţionate, ci doar o perioadă astrală care va trece. Să nu pună aceste lucruri la inimă, să nu clocescă planuri de răzbunare, dar mai ales să nu-şi cheltuie timpul și energia cu ele, ci pur și simplu să fie conștienți că este doar o perioadă care va trece.
Jupiter se va muta în Casa a 2-a, a banilor munciţi, pe 1 august, semn că veniturile vor creşte substanţial şi nu vor duce lipsă de nimic. Câștigurile sunt bune şi înainte de această dată, dar o creştere financiară semnificativă nu se va înregistra decât după 1 august. Ca şi anul trecut, şi 2014 va fi un an de viață trăită din plin cu mâncare bună, un vin bun, călătorii, haine în vogă și îndeplinirea unor…fantezii senzuale. Să nu uite că cele mai importante aspecte ale vieții lor în 2014 sunt corpul, felul cum arată, stima de sine și aspectul financiar, datoriile pe care le au şi achitarea lor, plata taxelor şi impozitelor, sexul, lucrurile profunde ale vieții cum ar fi latura spirituală, reîncarnarea și transformarea interioară, sănătatea și munca.

Provocările
Pe 6 octombrie 2012 Saturn a intrat în Casa a 5-a, Casa iubirii și a creativității, unde va sta până pe 24 decembrie 2014. Dragostea va deveni mai profundă acum şi îi va responsabiliza pe nativii Rac care vor dori un angajament solid, stabilitate dar mai ales, le va da timp să se maturizeze. Mulţi nativi Rac au început o relaţie serioasă din 2012 încoace, unii s-au logodit, alţii au devenit părinţi, alţii s-au căsătorit iar cei tineri se confruntă prima oară cu un Saturn în Casa iubirii şi a creativităţii. Ar trebui să îi sperie? Nu. E drept însă că Saturn a fost cel care i-a forţat să renunţe la alegerile puerile şi să îşi asume relaţiile de substanţă. Tot influenţa lui a fost cea care a stat la baza deciziei unora dintre nativii Rac de a avea copii, i-a făcut să îşi asume aceste responsabilităţi în ciuda tuturor argumentelor pro şi contra. Unii vor fi nerăbdători că barza nu se arată dar le trebuie răbdare, odihnă şi detaşare. Cei care sunt într-o relaţie de ceva timp, este posibil să aibă temeri cu privire la venirea pe lume a unui copil, chiar dacă iniţial, sarcina, ar fi fost un șoc neplăcut pentru ei. Racii care sunt părinţi singuri vor avea nevoie şi ei de răbdare şi înţelepciune pentru a câștiga afecțiunea, respectul și încrederea copiilor care au rămas în grija lor. Sfatul meu este să nu se apuce să le împuie capul cu tot felul de murdării la adresa celuilalt părinte – ne-a părăsit, nu ne-a mai vrut, şi-a găsit altă familie ş.a. Mulţi nativi Rac au avut nevoie de timp ca să înţeleagă realitatea sentimentului de iubire, aşa că programarea datei căsătoriei nu va avea nimic din spontaneitatea dragostei la prima vedere, dar le va da sentimentul de siguranţă, legătura de care au nevoie.
O altă direcţie în care este posibil ca aceşti nativi să-l fi resimţit pe Saturn, este cea a pasiunilor colateral. Este posibil ca habby să se fi transformat, pentru ei, într-o mică afacere. Cum este posibil? Simplu, Saturn este foarte serios când se pune problema obținerii unui profit cât de mic. Cu Pluto în Casa a 7-a, casa parteneriatelor de orice fel, nativii Rac au o perioadă lungă de timp, în care să analizeze şi să renunţe la relațiile toxice, încărcate doar sexual care au fot rodul unei atracţii motivată de golul emoţional, de singurătate, de posesivitate, gelozie, invidie și neîncredere. Da, o mulțime de atitudini, reacţii, trăiri sau fapte care implică partenerii de viaţă, de afaceri sau duşmanii declaraţi, se vor dezamorsa. Dacă sunt singuri, acum este posibil să-şi dorească să clarifice modul în care vor dori să meargă mai departe sau dacă doresc să-şi găsească jumătatea vor ştii în ce direcţie să o apuce. 24 mai şi 26 decembrie, sunt două date care se pretează la o seară romantică dar, de fapt, se pot întâmpla multe evenimente plăcute: să-şi planifice concediul şi să ia o decizie în acest sens, să realizeze că sunt îndrăgostiţi de partenerul lor până peste cap şi să propună să se căsătorească, să demareze împreună o afacere, să primească sau să ofere un inel de logodnă, să stabilească data căsătoriei mai ales cei care au o relaţie de foarte mult timp. Saturn va fi retrograd între 2 martie si 20 iulie, perioadă în care, aparent, relaţiile dintre parteneri se pot răci, ba mai mult aceeaşi răceală se va regăsi şi la nivelul responsabilităţii nativilor Rac faţă de familie, de părinţi sau de copii, dar, repet, este doar o aparenţă. Posibil să întâmpine, în această perioadă, dificultăţi în ceea ce îşi propun în plan personal, femeile să nu rămână însărcinate atât de repede pe cât şi-ar dori, să nu aibă starea de spirit necesară pentru a face dragoste, ar putea întâlni pe cineva dintr-o fostă relaţie care să le spună că regretă cum s-a terminat totul ceea ce ar putea să-i irite pe partenerii lor iar pe ei chiar să îi supere şi să încheie definitiv orice discuţie pe tema aceasta.

Familia, dragostea și viața socială
Asemenea nativilor Taur şi nativilor Rac le plac relațiile stabile, angajamentele care implică responsabilitate şi se simt în largul lor atunci când relația este clar definită și toată lumea știe care este statutul lor. Când se căsătoresc, de obicei, o fac pentru o viață şi sunt de o loialitate proverbială. Există un mic secret, care îi caracterizează până la urmă şi, anume că, cei mai mulţi dintre ei, nu vor admite ca mariajul sau relaţia să fie doar o corvoadă, o datorie civică şi atât. Ei intră într-o relaţie doar atunci când sunt convinşi că au găsit bărbatul sau femeia cu care să îşi întemeieze familia pe care şi-o doresc. Căsătoria este doar o cale, un mijloc pentru atingerea unui scop,mai degrabă decât un scop în sine pentru că familia este scopul final. Cine iubeşte un nativ Rac trebuie să fie atent la sensibilitatea acestuia pentru că poate fi rănit foarte uşor. Va trece o bună perioadă de timp până când îi vor accepta şi odată acceptaţi vor realiza cât de profunzi sunt nativii Rac pentru că orice nimic îi supără – tonul vocii, irascibilitatea celor din jur, o privire mai acatării sau o expresie a feţei, toate acestea îi pot destabiliza emoţional, cel mai mic gest poate fi interpretat prăpăstios de afectuoşii Raci. Le va fi greu să se obişnuiască cu ei, dar odată cunoscută sensibilitatea lor, partenerul Rac va fi un partener de cursă lungă. Trebuie acceptaţi aşa cum sunt şi să nu uite că Racii reacţionează nu atât de mult la ceea ce li se spune, cât la starea pe care o au în acel moment. Siguranţa relaţiei a fost un punct sensibil, pentru nativii Rac, încă din octombrie 2012, când Saturn, Învăţătorul dur şi intransigent, a intrat în Casa a 5-a, Casa iubirii. Din fericire, Saturn o va părăsi la sfârşitul lui 2014, pe 23 decembrie astfel că vor avea timp să învețe o mulțime de lucruri despre problemele sufleteşti. Casa a 5-a vorbeşte despre romantism și despre iubire, iar Saturn despre muncă și sacrificiu. După cum vedem, găzduirea lui Saturn într-o casă a afectivităţii nu este altceva decât un oximoron astrologic, pentru că Saturn în nici un caz nu este o planetă care să sugereze iubire sau romantism. Nativii Rac au fost și încă sunt, printre cei afectaţi de această poziţie, acum nu este vorba despre stabilitate şi căsătorie ci despre o relaţie care se încheagă, iar Saturn aduce de multe ori amânări care ţin de circumstanțe dincolo de controlul conştient. De exemplu, este posibil ca unii Raci să fi observat că persoanele interesante pe care le-au întâlnit în ultimii doi ani, locuiesc sute de kilometri distanţă de ei, du Saturn în Casa a 5-a, sunt predispuşi să-şi întâlnească viitorii parteneri de viaţă departe de locul natal, că mereu au câte ceva de studiat sau că au o profesie care îi determină să călătorească foarte mult. Există și cazul ca viitorul sau viitoarea parteneră să nu fie liberă. Noua iubire să fi fost căsătorită iar divorţul încă nu a fost pronunţat, după cum, la fel de bine, nici măcar nu intenționează să divorţeze. Nu contează cât de mult timp au fost împreună, acum este posibil să simtă că nu au fost destul, ceea ce este un obstacol pentru trecerea relaţiei la un alt nivel. Dacă sunt părinţi, este posibil să fi avut o manifestare tipic saturniană, printre altele, Casa a 5-a răspunde și de copii şi de dragostea faţă ei aşa că este posibil să fi fost foarte preocupaţi de natura relaţiilor, din ultima vreme, cu copiii săi, mai ales dacă au trecut printr-un divorț, îngrijorarea fiind legată de modul în care copiii au făcut şi vor face față separării părinţilor. Posibil să fi aflat că unul din copiii lor are o boală sau o tulburare afectivă și are nevoie de ajutor medical şi psihologic, prezenţa lui Saturn în Casa a 5-a sugerează că este un moment oportun pentru a aborda această problemă și să îşi facă programări la cabinetele de specialitate pentru a vedea concis, despre ce este vorba. Poate fi şi situaţia ca un copil nu se descurce prea bine la şcoală şi atunci vor angaja meditatori care să îl ajute chiar dacă aceste demersuri implică şi costuri ridicate. Dacă copilul este mai mare, student sau absolvent de facultate, este posibil să continue să îl întreţină până la găsirea unui loc de muncă. Cu Saturn în tranzit prin Casa a 5-a este posibil să fi intrat, sau vor intra, în datorii pentru a-l ajuta. Nu toate situațiile reclamă bani, ci mai degrabă timp, altă resursă preţioasă atribuită lui Saturn. Dacă primul lor copil a venit în timpul șederii lui Saturn în Casa a 5-a, mai mult ca sigur trecerea de la statutul de necăsătorit, la aducerea pe lumea a unui copil fără a fi căsătorit este o tranziție dificilă. Pe de altă parte, este posibil să fi fost surprinşi să afle că bebelușii au nevoie de mult mai mult timp și de mai multă atenție decât au crezut. Saturn cere sacrificiu personal pentru atingerea unui scop mai mare şi mai important și în această ipostază, el obligă la aprofundarea noţiunii de valoare. Alţi nativi Rac au cunoscut o altă latură saturnian, întârzierea materializării unor dorinţe. În acest caz , este posibil să fi decis să amâne o sarcină atâta timp cât nu şi-au întemeiat o familie. Poziţia cere calm şi răbdare – Saturn nu interzice găsirea iubirii, nici venirea pe lume a unui copil sau să împiedice finalizarea vreunui proiect, Saturn impune obstacole pentru a ne testa flexibilitatea, adaptabilitatea, devotamentul, loialitatea, maturitatea și răbdarea. Astfel că nativii Rac au devenit experţi în a supravieţui testelor saturniene iar în 2014 vor deveni mai practici, cu experiență în tratarea acestor probleme. Cei care sunt singuri şi aşteaptă de ani buni să întâlnească adevărata dragoste au senzaţia unui mers în gol, iar eu pot să le spun că nu au nevoie de aspecte spectaculoase pentru a găsi iubirea! Pur şi simplu, acest domeniu, nu a fost prioritar pentru ei pană acuma, dar acum se va petrece o minune şi până pe 27 iulie 2014 va avea loc şi acea întânire mult aşteptată, perspectivele pentru găsirea iubirii mult dorite nu au fost mai bune ca cele din prezent! Astrologii din vechime au scris despre ce se petrece atunci când Jupiter tranzitează semnul Rac. Viața nu poate avea întotdeauna ceva special pentru a fi trăită cu fenezie, dar este singura viaţă pe care o avem şi trebuie să ne bucurăm de ea la maxim. Jupiter, Marele Benefic, este acum în Rac și le va oferi acestor nativi un avantaj serios pentru a găsi persoana care care să fie iubirea lor adevărată. Deşi timpul în care această oportunitate poate să apară este scurt, el va comporta vibrații incredibil de puternice. Când se vor simţi mai singuri, atunci îi vor fi remarcate calitățile, va fi considerat deosebit de atrăgător, cu tot ce decurge din aceste aprecieri, de către cineva special. Cum spuneam mai sus, 2014 este un an reper, care va stabili tonul pentru mulți ani de acum încolo! Viaţa nativilor Rac va cunoaşte o multitudine de faţete. Inclusiv din punct de vedere sentimental pentru că, celor singuri, cel puţin o persoană le va stârni interesul şi vor dori să le cunoască, şansele ca mariajul celor căsătoriţi să meargă mai bine sunt extraordinare, iar cuplurile care îşi doresc un copil să fie binecuvântate cu fertilitate.

Finanțele și Cariera
Rac are un profund sentiment vis-a vis de ceea ce simt despre lucruri, despre oameni și despre cum să acţioneze. Intuiţia este un avantaj extraordinar la locul de muncă și în lumea afacerilor. Bineînţeles, aceasta este, indispensabilă atunci când vrea să-şi întemeieze o familie sau pentru înţelegerea din familie ori pentru a-și construi casa mult dorită, dar îşi are locul său, mai ales, în afaceri. Nativii Rac pot ajunge la acumularea unei adevărate averi când este vorba despre afaceri de familie, dar chiar şi atunci când aceasta nu este o operațiune de familie, ei îşi vor trata partenerii ca şi cum ar fi familia sa. În cazul în care nativii Rac lucrează pentru altcineva, şeful este figura parentală și colegii lor le sunt ca frații și surorile. În cazul în care un nativ Rac este şeful, toți angajaţii săi sunt copiii lor. Nativii Rac trăesc acut sentimentul că trebuie să le asigure hrana de zi cu zi şi celorlalţi şi se comportă ca atare. Pe ei îi bucură şi îi satisface să ştie că îi ajută pe ceilalţi şi îi susţin în tot ce fac, este, dacă vreţi, o altă formă de a cultiva ideea de familie. Cu Casa a 2-a a veniturilor din muncă proprie în Leu, veniturile sunt oscilante dar dovedind o bună cunoaştere a pieţii de capital, speculaţiile lor sunt de cele mai multe ori norocoase, mai aes dacă vorbim despre proprietăți imobiliare, hoteluri sau restaurante. Hoteluri de tip resort de sezon sau spa și cluburile de noapte sunt, de asemenea, profitabile pentru Rac chiar dacă ei sunt, de fapt, covenționali, doresc să-şi câștige traiul într-un mod plin de farmec. Ce este important însă este ca în chestiuni financiare Racii să fie mai puțin capricioşi, mai stabili și mai consecvenţi. Nu-şi pot permite ca starea lor de spirit – astăzi sunt aici și mâine am plecat să transceadă în afaceri. De aceea trebuie să își dezvolte stima de sine și sentimentul de autovaloare pentru a-şi pune în valoarea potențialul financiar extraordinar. Saturn este în Casa a 5-a , o casă considerată de creativitate dar asociată, ăn acelaşi timă, cu speculațiile financiare, în mod special. Deci, nu există un mod de lucru mai bun pentru ei decât Saturn în Casa a 5-a. Acest câmp de acţiune despre care am vorbit mai sus în contextul iubirii, din perspectivă financiară şi profesională acoperă şi zona creativităţii.  Posibil să le fi luat mai mult timp şi să fi cheltuit mai mult decât şi-au propus pentru a finaliza un proiect. Uneori se întâmplă şi aşa, nu au de ales, şi fac ceea ce trebuie să facă pentru a menţine integritatea proiectului şi a-l termina. Partea financiară analizată prin prisma noţiunilor de venit și avere, se regăseşte complex redată într-o temă natală ceea ce dovedeşte că imaginea financiară a nativilor Rac se îmbunătățește pe timp ce trece. Să fie atenţi, de exemplu, în 2014 la orice investiţie de natură speculativă pe care doresc să o facă. Piaţa de valori ca şi orice nouă afacere este deosebit de riscantă. Să stea deoparte de ele dacă vrea să-şi ştie bunurile în siguranţă. Dacă au un consultant financiar să îi ceară sfatul dar să nu aceepte răspunsuri evazive, ci clare şi cu mai multe informaţii de cotext dacă s-ar putea. Ziua de 25 septembrie va fi una fantastică dacă ne gândim că Uranus va primi vibrații sclipitoare de la Jupiter. Jupiter va fi în casa banilor munciţi, așa că s-ar putea bucura de o șansă excelentă vizând venitul Racilor. Această zi răsare printre cele dificile, ca o bijuterie înconjurată de spini, dar pot beneficia de bonitatea zilei alegând cu atenţie momentul acţiunii. Semnul Berbec le stăpâneşte Casa a 10-a, a carierei ceea ce poate sugera că nativii Rac aşteaptă de mult timp să pornească propria afacere, să fie mai activi public sau politic și mai independenţi. Responsabilitățile faţă de familiale și teama de a nu răni sentimentele altor oameni ori să nu fie ei înşişi răniţi, inhibă de multe ori la atingerea acestor obiective. Nativii Rac, asemenea şefilor, au nevoie de un pic de voinţă ca să acționeze liber şi dacă o vor face, ea va avea o notă de superioritate. Când un nativ Rac este în poziția de şef sau superior, el sau ea, se pot comporta ca un dictator asemenea nativilor Vărsător. Desigur, războaiele salariale nu sunt unele egocentrice dacă sunt în apărarea celor aflate în subordinea lor. În cazul în care lipsește o parte din această luptă instinctuală – independența sau spiritul de pionierat – nativii vor avea dificultăți extreme în atingerea obiectivelor din carieră. Misiunea lor în 2014 este de a-şi revitaliza cariera ta evitând în același timp capcanele cauzate de impulsivitatea lui Uranus care este în Berbec. Sarcina lor cea mai presantă este de a se reinventa și de a-şi restructura cariera. Aceste lucruri au fost semnalate ca necesare încă din 2013 şi chiar din 2012 şi nu sunt ușor de realizat. Este uşor să vadă ce îi motivează ca să se reinventeze la locul de muncă şi asta ar trebui să fie o prioritate, mai ales că obținerea unei poziții mai bune care le-ar aduce mai mulți bani ajută întotdeauna în perioade de tranziție. Uranus, planeta surprizelor neaşteptate, a ajuns în Berbec în martie 2011 și va rămâne acolo până în septembrie 2019. Așa-numitele planete lente sau transpersonale, care orbitează undeva la marginile exterioare ale sistemului nostru solar, au stabilit temele majore pe care să le genereze şi să le influenţeze de mult timp. Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto, au o perioadă de revoluţie lungă pentru că se mişcă încet și, de regulă, rămân o perioadă destul de lungă, într-un semn – Jupiter, aproximativ 1 an şi 4 luni, Saturn – 2 ani şi jumătate, Uranus – 7 ani, Neptun – circa 11 ani iar Pluto – peste 15 de ani. Acest lucru permite ca acţiunea lor să aibă un efect de durată, de neuitat. Cu Uranus în Casa a 10-a, a succesului şi reputației profesionale, posibil ca viața de la birou să nu fi fost deloc plictisitoar şi multe dintre surprize le-au experimentat începând din 2013 – unele de bun augur, altele mai puţin bune şi vor continua până în 2019. Sarcina lui Uranus este să ne învețe să trăim pe picioarele noastre, să depășim adversităţile atunci când este necesar, să fim flexibili, să avem pregătite resurse interioare dar, mai ales, să fim adaptabili.
În 2014, nativii Rac trebuie să găsească modalități care să îi motiveze în continuare, să le readucă entuziasmul pentru munca lor, dacă vor o transformare remarcabilă. Uranus poate crea astfel de situații, când vor trebui să ia decizii rapid, dar să şi cunoască regulile jocului. Când vine vorba despre afaceri, trebuit să învețe aceste reguli înainte de a sări pentru că dacă nu le cunosc, în viitor, pot exista consecințe. Din fericire, ca semn de apă, intuiția este punctul lor forte.

Ce ar trebui să perfecţioneze
Corpul lor, imaginea şi stima de sine se vor îmbunătăți. Așa cum am spus undeva mai sus, provocarea pentru ei este autoindulgența. Finanțele se vor îmbunătăți, tot pe cont propriu. Dar, ca şi anul trecut, viața lor spirituală va necesita muncă şi disciplină. Cei care nu sunt atraşi de calea spirituală, ar fi bine să abordeze o disciplină spirituală sau meditaţia.
Există tot felul de oameni care să le sugereze tot felul de informații din surse spirituale, mare parte din ele contradictorii. Nativii Rac, în special, se vor confrunta cu un asemenea asalt. Singura modalitate de a ajunge la adevăr este să-l descopere singuri, din interior. Odată ce fac acest lucru vor avea busola care să îi orienteze în junglă. Este bine să-şi găsească un ghid spiritual, un guru, un model, să discute cu psihologi și astrologii, care îi poate ajuta să se cunoască pe sine. În cele din urmă trebuie să descopere realitatea interioară prin practici de modă veche, aşa că vor trebui să-şi găsească timp pentru meditație și spiritualitatea practică care mai apoi să fie parte din stilul tău de viață .
Nu vor avea probleme cu timpul, dar vor trebui să muncească, regulat și insistent. Saturn în Casa a 12-a arată că se vor confrunta cu blocaje sufleteşti profunde și temeri interioare extreme. Atâta timp cât aceste blocaje nu le afectează sănătatea sau funcționarea normală a organismului, nu trebuie să îşi facă probleme. În cazul în care îi sunt afectate sănătatea poate apela şi la o regresie în viețile anterioare pentru a regla lucrurile. Meditație și contemplarea pot rezolva aceste lucruri. Şă-şi respecte intuiția și visele, chiar să şi le noteze şi mai apoi, să le verifice.

Sănătate
Cu toate planetele lente în aspecte benefice sau neutru, sănătatea şi vitalitatea nativilor Rac ar trebui să fie bună. Totuși se întrevede şi o problemă de sănătate importantă, pentru ei. Casa a 6- a, a sănătății este în Săgetător şi este o casa puternică deoarece stăpâna ei, Jupiter va trece peste Ascendent, într-o casă angulară. În acest caz, prezenta ei într-o asemenea potiţie, se manifestă printr-un interes sporit pentru diete și programe noi de sănătate, poate sugera luarea de măsuri preventive pentru propria sănătate dar şi pentru sănătatea familiei, în special a copiilor. Jupiter în Casa 1, casa personalităţii, arată că sănătatea însemnă mult pentru ei, mai mult decât de frumusețe fizică, pentru ei a arăta bine, înainte de toate înseamnă sănătate. Aceasta explică multe. Nu se mulţumesc numai cu o sănătate bună ci vor să şi arate bine. Pluto în Casa de Sănătate sugerează, de multe ori, intervenţia chirurgicală. Deoarece sănătatea lor este bună, cu un puternic accent pe imagine, presupun că intervenţia chirurgicală este una de natură cosmetică. Pe de altă parte, Pluto în casa de sănătate, arată că vor beneficia de diete care ajută la eliminarea toxinelor din organism. Modul de a-şi îmbunătăți sănătatea acum nu este acumularea ci înlăturarea, eliminarea, produşilor de catabolism. Metodele de detoxifiere pe bază de plante a colonului sunt cele mai recomandate. Acest lucru este valabil şi în anii viitor. Atunci când Jupiter trece peste Soarele sau Ascendentul unui om, arată o viață bună, sănătoasă și îngăduitor senzuală. Daca se respectă proporţiilor nu vor avea probleme
Dar excesele le-a putea da bătăi de cap. Cuvântul de ordine este: bucurați-vă, dar nu exageraţi! Saturn sugerează că a venit momentul să treacă în cealaltă extremă, dietă şi un stil de viaţă spartan. Cum Jupiter, planeta sănătăţii este în semnul lor şi guvernează stările, emoţiile şi sentimentele, arată că sănătatea emoțională este la fel de importantă pentru ei ca și sănătatea fizică, că stările emoționale joacă un rol neobișnuit în sănătatea lor. Veselia sau tristeţea se reflectă în corpul lor instantaneu. Impactul emoțiilor asupra sănătății este valabil pentru toată lumea, într-o oarecare măsură, dar pentru Rac este cel mai dramatic, în special până la 1 august 2014. Din fericire, Jupiter iubește semnul Rac, doar este semnul exaltării sale și stările emoționale tind să fie bune, eu zic că şi cultivarea echilibrului emoțional nu doar, deci să o încerce! Pe 1 august, Jupiter se mută în Leu, în Casa a 2-a a veniturilor din muncă proprie ceea ce indică o legătură între finanțe și sănătate. În multe cazuri, arată faptul că vor cheltui mai mult pe produse de sănătate și gadget-uri. Pentru alţi Raci, domeniul sănătății va fi o sursă de profit – medicii vor câștiga mai mulți bani, alții ar putea găsi un loc de muncă la un cabinet medical sau într-un spital, alții ar putea profita de pe urma investițiilor în domeniul sănătății. În multe cazuri, impactul financiar poate arăta ataşamentul faţă de câştig și se reflectă în mod direct asupra sănătății. Atunci când sunt bani, sănătate este bună, atunci când nu sunt, chiar şi fluctuațiile normale ale pieții financiare pot avea impact asupra sănătății. Există o tendință înnăscută a nativilor Rac de a fi preocupaţi, pe deoparte, de sănătatea financiară, iar pe de alta, de sănătatea fizică .

Leu
Motivele pentru toate încercările, suferinţele si testele din ultimii şase ani, vor deveni evidente în 2014. Nu Cosmosul a fost cel care i-a pedepsit, pur şi simplu nu s-au aflat pe lista de priorităţi a acestuia. A fost mai de grabă o perioadă de călire, o bucată de fier călită în foc. Din foc mereu apare ceva nou, gata să-şi ocupe un loc nou şi, dacă este posibil, și cel mai bun din lume. Au plătit cu răbdare dar în curând aceasta şi aşteptarea vor da roade. Să fie răbdători până în august, să-şi pregătească terenul, să-şi revizuiască viața ta, suişurile şi coborâşurile din ultimii ani, să recunoască unde au greşit și să corecteze erorile ca să se pregătească pentru noi provocări. 2014 va fi un an spiritual, cel puţin până la 1 august. Nu este vorba despre un martiraj prin spiritualitate, ci de bucurie interioară și de succes.
Stăpânul semnului – Soarele
Culoarea specifică – auriu, portocaliu, galben.
Metalul caracteristic – aur.
Cristalele semnului – citrin, carneol, calcedonie, rubin, chihlimbar, ochi de tirgru, smarald galben, ochi de pisică.

Oportunităţile
Începând cu 26 iunie 2013, mulţi nativi Leu au intrat într-un con de umbră. Pentru aceasta ar trebui să îi mulţumească lui Jupiter care tocmai ce intrase în Casa a 12-a, Casa duşmanilor neştiuţi, a bolilor acunse, a secretelor, a inconstientului colectiv, şi posibil ca ei să fi fost angrenaţi în proiecte care le-au limitat disponibilitatea socială, nu au fost literalmente la vedere, ca să spun aşa, pentru că această mutare a lui Jupiter într-un nou câmp de acţiune în care, spre deosebire de Săgetător, primul său domiciliu unde putem spune că norocul este de partea noastră, aici, în cel de-al doilea domiciliu, deja nu se mai simte foarte bine, mai ales că semnul care îi ocupă casa este unul de foc şi atunci putem vorbi lejer despre epuizare, ei s-au simţit prea obosiţi ca să mai ţină pasul cu viaţa socială, dar de fapt, nu le-a fost rău, în sensul real al cuvântului. S-au concentrat mai mult pe problemele lor decât pe ale altora. Şi vor continua să facă asta până pe 16 iulie 2014.
I-aşi sfătui ca în primele șase luni ale anului viitor să stea de vorbă cu un psiholog cu privire la problemele care le au şi care i-au afectat şi în trecut, este vorba despre probleme emoționale sau psihologice. Ştiu să fie amuzanţi, dar, din nefericire, şi grei de cap aşa că un psiholog i-ar ajuta să vedă adevărul așa mult mai ușor. Poate există cineva care are nevoie de ajutorul lor, poate au de plătit o datorie morală faţă de un fost iubit/ă. Să-şi asculte intuiţia care,cel puţin pe 6 mai, va fi uimitoare şi ar putea avea o realizare de proporţii iar viaţa lor se va schimba cu 180 de grade. Familia îi poate ajuta să scape de fantomele ale trecutului. Şi că tot am amintit de fantome, ar putea descoperi le-a fost lăsat, de cine ştie ce rudă, o sumă frumuşică de bani sau bunuri, prin testament. Alte lucruri interesante se pot petrece pe 8 iunie când secrete pe care le bănuiau ies la iveală în forţă, ceea ce îi va avantaja. Apoi, pe 12 iunie, Jupiter trece în Casa 1, a personalităţii iar Leul se trezeşte la viaţă! Aștept cu nerăbdare să văd ce vor face când vor fi iar în lumina reflectoarelor! Mai mult ca sigur vor păşi cu dreptul de-acum, vocea sa făcându-se auzită până, hăăăt, la capătul lumii. Merită să investească în ajutorul unui consilier de imagine care să îi ajute să îşi aleagă hainele, să spunem, să-şi aranjeze coama rebelă într-un stil nou, tineresc şi să accepte tratamente de înfrumuseţare care să le dea o nouă strălucire.
Încrederea lor va crește și vor atrage oportunitățile asemenea unui magnet, inclusiv pe 24 iulie, atunci când vor putea să farmece pe oricine ca să facă orice – inclusiv să se îndrăgostească de ei! Prieteniile lor sunt agregate de personaje insolite, neconvenționale, şi îi vor atrage într-o multitudine de distracţii, cu rang de amuzament dacă nu de coparticipant, astfel că 18 august este o zi mare de care ar putea beneficia şi ei şi ceilalţi. Prieteniile care se leagă acum le va stimula nu doar stima de sine, ci şi încrederea ceea ce îi va inspira cu adevărat. Când Jupiter va intra în mişcare retrogradă pe 8 decembrie, ritmul de viață va încetini. Este posibil să-și reconsidere poziţia sau pot avea intuiții cu privire la modul de a se face remarcat. Este un moment bun pentru a se concentra pe alții, nu pe sine.

Provocările
Când Saturn a intrat în Casa a 4-a, a Familiei şi a căminului, pe 6 octombrie 2012, nativii Lei au simţit că atenţia şi viteza de reacţie la problemele familiei s-au acutizat. Responsabilitățile faţă de un părinte în vârstă – locuieşte cu ei, interferează cu nevoile lor, au o proprietate greu de administrat sau o situație mai secială, anul acesta se vor rezolva neaşteptat de repede. Din moment ce Saturn a ajuns în casa familiei, posibil ca ei să fi simţit prezenţa acestuia ca pe un laț în jurul gâtului! S-au trezit, peste noapte, că trebuie să poarte de grijă unei rude vârstnice – unul dintre părinţi sau dintre bunici, fie că s-au aflat în imposibilitatea de a renova casa părintească sau propriul cămin, de a cumpăra o casă sau de a se muta în altă parte, că neînţelegerile cu cei din familie s-au intensificat, iar nativii Leu au fost, aparent, striviţi de obligațiile interne care i-au legat la cămin, într-un fel sau altul. Partea bună a acestei laturi sunt lecţiile de viaţă saturniană pe care au trebuit să le înveţe legat de angajament, de responsabilitate, de rezistenţă şi de perseverenţă şi de care par să se fi îndepărtat. Adevărul este că avându-l pe Saturn alături, în această arie complexă a vieţii noastre, antrenamentul psihologic este dur pentru oricare dintre noi.
Posibil să-şi fi cumpărat prima lor acasă sau încă o proprietate pri să fi plătit o chirie exorbitantă,dar direct proprorţional au crescut dările la stat, cele adminitrative, impozitele pe teren. Au strâns bani să înceapă renovările dar s-au pomenit că trebuie să plătească un impozit pe nu mai ştiu ce acaret de care şi uitaseră sau pe un bun care nu mai era în posesia lor de ani buni- autoturism bunăoară şi ca să regleze problemele au pierdut şi timp şi bani. Au vrut scoată un ban în plus sau o rată la băncă şi au închiriat o cameră, numai că acei chiriaşi, după ce au plecat, le-au lăsat un car de datorii sau le-au deteriorat bunurile, indiferent de natura lor, de asemenea manieră încât au trebuit schimbate. Unul din părinţi ori din bunici a căzut la pat şi volens-nolens i-au mutat în casa lor ca să îi poată îngriji. Dar cum Saturn face, pe 24 mai, un trigon frumos cu Jupiter aflat în Casa a 12-a, a lucrurilor neştiute, ar putea avea surpriza să primească vestea că le-a fost lăsată o sumă frumuşică în conturi sau că au moştenit o casă sau un teren. Alţi nativi Leu ar putea cumpăra, în sfârşit, casa mult visată ori s-ar putea lansa în afaceri de familie care să le rotunjească venitul. Cât timp, Saturn se va afla în mişcare retrogradă, între 2 martie şi 20 iulie, ar putea fi întârziate vânzarea unei proprietăţi sau, pur şi simplu, să cadă afacerea, renovările să se sisteze, aprobările pentru planul de renovare să fi fost amânate ori împrumutul de la CAR să nu fi fost aprobat din lipsă de buget iar ei să trăiscă un sentiment acut de prizonierat în interiorul căminului…Toate acestea însă, se vor rezolva până la sfârșitul anului.

Familia, dragostea și viața socială
În general, nativii Leu nu sunt genul care să se căsătorească devreme sau să facă promisiuni deşarte. Pentru ei relatiile sunt bune atâta timp cât sunt plăcute. Atunci când relația încetează să mai fie ceea ce era la început, vor pune capăt acesteia fără remuşcări. Întotdeauna îşi asumă libertatea de a pleca, aceste este şi motivul pentru care nativii excelează la capitolul povesti de dragoste, mai degrabă, decât într-un angajamentul asumat. Cu toate acestea, odată căsătoriţi sunt credincioşi; sunt tipul de nativi care de regulă, se căsătoresc o singură dată în viaţă. Dacă vă plac Leii sau vă îndrăgostiţi de un Leu, precis vă veţi petrece timpul călătorind, prin cluburi şi prin cazinouri, la teatru şi prin discoteci. Preţul este cam mare dar când este vorba despre un Leu merită şi fiţi siguri că veţi trăi şi vă veţi distra din plin. Dragostea lor este impetuoasă și demonstrativă, le plac persoanele vesele şi optimiste aşa cum sunt ei, dar, întotdeauna, se vor apropia de persoane serioase, inteligente și neconvenționale. Ca partener, nativul Leu tinde să se definească drept o fiinţă politică și socială, liberală ca atitudine, opinii şi comportament. Cine se căsătoreşte cu un nativ Leu trebuie să fie atent să nu îi îngrădească libertatea de mişcare altfel mariajul va deveni, cu siguranţă, o provocare, o bătălie subtilă pe viaţă şi pe moarte, deoarece Leul nu poate fi stăpânit niciodată. Iar cu semnul Vărsător pe casa a 7-a, dragostea nativului Leu poate atinge apogeul. Astfel, dacă Leii vor să cunoască adevărata dragostea și să-şi pună în valoare potențialul social, nu au nevie decât de un partener Vărsător ca să-şi dezvolte şi perspectiva egalitară. Acest lucru nu este ușor de atins deoarece Leul, în calitatea sa de rege îşi găseşte egalii numai printre alţi regi, dar poate că aceasta este şi soluția la provocările sociale, să fie un rege printre regi. Şi încă ceva, îi place să-şi afişeze regalitatea, ca să săun aşa, dar, în acelaşi timp, recunoaşte nobleţea celorlalte semne. Cu Jupiter în semnul său, Leu, din 24 iulie, dragostea va cunoaşte adevărata exaltare. Unul dintre beneficiile dulci ale tranzitului amintit, va fi că nativii Leu au toate șansele să-şi găsească adevărata iubire ceea ce le va induce ca niciodată, starea de bine, de comfort interior dar şi exterior, chiar dacă astrologii consideră Săgetătorul, semnul de domiciliu al lui Jupiter, ca cea mai bună poziţie pentru iubirea adevărată. Dacă presupunem însă, că nativii Leu au nevoie de un miracol pentru a gasi persoana potrivita pe care să o iubească, atunci Jupiter va face această minune posibilă pentru ei. În afară de aceasta, trebuie să avem în vedere şi mișcările lui Venus și ale lui Marte, iubăreţii cosmici care sunt meniţi să ne condimenteze viaţa. Între 12 august şi 5 septembrie, Venus va fi în semnul lortocmai pentru ai ajuta să-şi împropăteze look-ul pentru ceea ce va urma. Când vine vorba despre dragoste, Venus este lasciv, blândă şi ne învaţă să ne punem în valoare folosind farmecul şi senzualitatea, nu forța sau o atitudine fermă, calităţi menite să exercite o forţă de atracţie irezistibilă asupra obiectulzi afecțiunii sale. Cu siguranță vor avea putere de seducţie asupra persoanei aleseşi care le va cădea în plasă cu uşurinţă, nu trebuie decât să încerce magia farmecului personal şi va fi de neoprit. Cu Venus în semnul lor, schimbările se vor regăsi, mai ales, în aspectul lor şi vor atrage atenţia asupra lor. În tot acest timp, Saturn va sta în Casa a 4-a a familiei şi căminului şi cum spuneam mai sus s-ar putea confrunta cu frustrări legate de casă şi de familie. De exemplu, dacă au sperat să vândă o casă, ar putea constata că ofertele care le primesc sunt prea mici ca să fie luate în considerare. Dacă sunt în căutarea unui apartament, achiziţie sau chrie, posibil ca toate apartamentele pe care le vor viziona sunt spații mici și întunecate, care nu se ridică la nivelul preţului de vânzare sau de închiriere. Saturn este recunoscut pentru aceste tipuri de situații în care testează capacitatea oamenilor de a suporta. S-ar putea să treaă mult timp până să vândă sau să cumpere , pentru că vor trebui să aștepte a doua parte a anului şi, în funcţie te tema natală, chiar tot anul. Dacă nu este vorba despre o achiziţie, ci doar despre un împrumut, atunci să fie siguri că îşi permit ratele. Saturn aduce , uneori, un sentiment de povară, temporar, sau dificultăți legate de administrarea şi de costurile asociate cu achiziţia unor bunuri pentru casă. O altă tendință a lui Saturn este de a izola. Saturn face să simţim că am rămas singuri pe o insulă pustie, astfel încât să putem vedea care este capacitatea personală de a determina anumite lucruri și pentru a găsi răspunsuri. Într-adevăr, Saturn aduce stabilitate, dar și poveri pe măsură, totul numai ca să înţelegem că valoarea are un preţ şi ea nu poate fi atunsă decât cu eforturi proprii şi răbdare. Cred că ar trebui să adaug că nativii Leu s-ar putea confrunta cu probleme de comunicare în familie, neînţelegeri nu doar cu partenerul de viaţă dar şi cu ceilalţi membrii ai familiei, de aceea este foarte important să înveţe să-şi păstreze calmul. Să nu uite nicio clipă că Saturn este Marele Învățător și mereu are ceva de arătat ca să ne lumineze. Saturn poate aduce şi o altă perspectivă asupra laturii relaţionale, indiferent de natura ei – partenr, părinţi, copii. Şi nu în ultimul rând, nativilor Leu le place ideea că sunt percepuţi ca bogaţi, iar bogăția, în ziua de azi, de multe ori, este asociată cu puterea. Averea lor se rezumă la o casă mare, o mulțime de terenuri și animale.

Finanțele și Cariera
La locul de muncă, nativii Leu exceleze în poziții cu autoritate și putere. Sunt buni la luarea deciziilor la un nivel macro, detaliile lăsându-le pe seama altora. Colegii şi subordonaţii îi respectă deoarece au un talent înnăscut pentru înțelegerea și ajutorarea celor cu probleme. Dacă este să depună eforturi pentru a ajunge într-o funcţie, atunci o vor face chiar dacă trebuie să înceapă de jos. Așa cum era de așteptat un astfel de semn carismatic îşi va îmbunătăţii rapid situaţia la locul de muncă. Ei fac acest lucru pentru a avea o șansă mai bună de a avansa în partea de sus . Pe de altă parte, Leilor nu le place să fie subordoaţi sau să facă ce li se cere. Poate că acesta este şi motivul pentru care aspiră pentru partea de conducere, penru că în calitate de factori de decizie, nu trebuie să primească ordine de la alții. Nu se îndoiesc succesul lor și îşi concentrează toată atenția și eforturile pe realizarea sa. O altă caracteristică leonină, demnă de luat în seamă, este că ei nu încearcă să abuzeze de puterea sau succesul pe care îl au, de obicei, le place să împărtășească cunoaşterea și, astfel, lumea din jur să li se alăture. Cu ei, în schimb, este greu de lucrat şi dorescă să se ştie acest lucru deoarece sunt pe picioarele lor şi ştiu foarte bine ce vor, sunt capabili să muncească din greu și, de multe ori, gestionează lucruri mari sau acţiuni de anvergură. Să nu se omită însă că, în adâncul sufletului, sunt cu adevărat iubitori şi le place distracţia. Stimularea intelectuală, prin studii universitare sau călătorii în străinătate, va fi extrem de incitantă acum deoarece Uranus, se află în Casa a 9-a, a studiilor academice şi a călătoriilor lungi, unde va sta până în martie 2019, şi nativii Leu vor fi dornici să abordeze noi subiecte de viaţă. Oportunitățile vor veni cu condiţia să le vizualizeze în detaliu pentru a avea imagina de ansamblu. Acum, pot decide brusc să se întoarcă la facultate pentru un masterat sau de a urma un curs pe care nu l-au prins în facultate. Vor deveni mai spirituali, mai analişti, mai filosofici, deoarece Casa a 9-a are şi aceste domenii în stăpânire, şi vor fi bucuroşi să intre în dezbateri politice, religioase, culturale sau de orice natură ar fi ele, pentru că trebuie să mistuie ideile unuia sau mai multor filosofi pe care le-au întâlnit în lecturile lor. Vor avea parte de călătorii, în străinătate şi în ţară iar atunci când va porni într-o călătorie o va face cel mai adesea, pe neaşteptate. Ar putea chiar să decidă să locuiască pentru o vreme, în străinătate pentru că job-ul le-o va permite. Marte în Balanţă le va aduce şi călătorii de afaceri şi publicitate şi contracte, deoarece se va afla în Casa a 3-a, a comunicării şi a micilor drumuri până pe 26 iulie 2014, aşa că drumurile în interes de serviciu se vor intensifica. Dacă lucrează în vânzări sau management, clientii lor cei mai potenţi se află în altă localitate şi este în interesul lor să-şi facă timp să stea de vorbă cu ei face to face şi nu la telefon sau prin mail. Dacă sunt liber-profesionist, se pot lansa în publicitate printr-o campanie agresivă, de succes şi cu priză la oameni, în prima jumătate a anului. Acest lucru este valabil în cazul în care sunt angajaţi de către alte persoane şi care să ajute astfel şi la promovarea firmei lor. Accentul pus pe Casa a 3-a, care este şi o casă la nivelul căreia se reflectă relaţiile cu fraţii şi surorile, poate sugera faptul ca o soră sau un frate vor juca un rol proeminent în anul care vine. Ar putea lucra împreună într-o afacere sau la un proiect special ori ar putea organiza o petrecere surpriză pentru părinții lor, cu ocazia aniversării căsătoriei. Există mai multe posibilități. Totuşi, Marte în această poziţie, poate induce şi ideea unui conflict între fraţi, deşi Marte în Balanţă rezonează extraordinar cu Soarele lor din Leu, deci, nu cred să fie probleme de acest fel. Între 1 şi 31 ianuarie, Venus este retrogradă în Casa a 10-a, a carierei, le-aş sugera să se aştepte la blocaje şi chiar să fie obligaţi să dea un pas înapoi. 2014 este un teren minat pentru planete slăbite, care nu sunt în domiciliu şi nici în armonie cu aceasta sau sunt retrograde, deci este nevoie de atenţie. Când Venus este retrogradă, firma sau instituţia pentru care lucrează poate trece printr-o perioadă de reorganizare, să-şi suspende temporar activitatea sau directorii să fie cetăţeni străini, astfel că unele decizii care necesită aprobarea acestor vor întârzia datorită acestui impediment. De îndată ce Venus reveni în mers normal, lucrurile se vor linişti iar cariera lor îşi va continua trendul ascendent. Este de reţinut, că din punct de vedere financiar şi al carierei, anul vine cu o mulţime de zile capcană și vor trebui să fie atenţi cum vor naviga în aceste perioade dificile. Atâta timp cât ştiu acest lucru, pot evita perioadele de retrogradare dificile, se vor descurca cu succes .

Ce ar trebui să îmbunătăţească
Adaptabilitatea! Foarte puțini nativi sunt independenţi şi orgolioşi sau conştientizează atât de pregnant stima de sine, cum o fac nativii Leu. Cu toate acestea, într-un grup sau o echipă sau organizație, aceste calități nu sunt apreciate decât atunci când sunt leaderi, promotori sau organizatori. Munca în echipă implică momente de punere în umbră, căci el trebuie să se subordoneze grupului sau echipei pentru buna desfăşurare a procesului iar acesta este un lucru deosebit de greu pentru un nativ Leu. E greu să ajuţi un om care încearcă să controleze și să conducă el şi asta ar putea duce la fricţiuni în interiorul grupului sau a echipei şi ei trebuie să fie conștienți de acest lucru. Şi în 2014, ca şi anul trecut, de altfel, se vor confrunta cu asemenea situaţii şi pot învăţa să se controleze. Cel mai bun mod de a gestiona aceste situații este nu de a nega felul lor de a fi, ci să recunoască asta faţă de ceilalţi colegi sau parteneri. Aşa cum el este o stea şi ei sunt, în felul lor. Recunoaşterea deschisă a trăsăturii de caracter, va elimina neajunsurile și va duce la ridicarea nivelului profesional și a performanței întregului grup. O altă latura asupra căreia trebuie să se aplece este cea a prieteniei. Vor învăța că prietenul este un om la fel ca şi el, nicidecum o jucărie care să fie la dispoziţia lor când şi cum vor ei. Având în vedere sarcinile și responsabilitățile pe care le au, nu pot întoarce spatele şi să-şi vadă de ale lor atunci când lucrurile devin dificile. Prieteniile vor fi testate sever în 2014. Partea bună este că cele superficiale se vor dizolva și vor rămâne doar cele care trebuie să rămână. Cel mai bun mod de a se asigura că au prieteni adevărați este nu să-i testeze ci să-i urmărească cu atenţie şi adevărul va ieşi la iveală, este o mare artă și o lecție pentru 2014.

Sănătate
Posibil să aibă nevoie să se protejeze împotriva stresului şi a bolilor declanşate în urma obiceiurile alimentare proaste și atunci vor avea nevoie de dietă şi de mişcare. Periodic să verifice aportul de vitamine, minerale şi bionutrienţi necesar organismului. Pe de altă parte, activitatea fizică diversă alungă plictiseala şi îi poate ajuta să fie motivaţi. Deși vitalitatea lor nu este încă la întregul său potențial, sănătatea este mult îmbunătățită faţă de anii anteriori şi se va întări, şi mai mult, în a doua parte a anului, aşa că cei care s-au confruntat cu probleme de sănătate până nu demult, ar trebui să se bucure. Casa a 6-a, casa sănătăţii este o casă slăbită energetic iar anul acesta chiar nu este o casă puternică. Saturn este planeta sănătăţii lor și primeşte aspecte de peste tot pe întreg parcursul anului. Un semnal este că el reclamă atenţie la nivelul oaselor coloanei vertebrale, genunchilor, scheletului, dinţilor, unghilor, părului, segemente pe care, astral, le stăpâneşte, pentru menținerea sănătății optime. Nu este nimic în neregulă cu ele, dar în cazul în care va debuta vreo problemă de sănătate atunci de acolo ar începe. Aceste părţi ale corpului pot fi întărite prin control medical periodic sau prin tratamente alternative cum ar fi chiropractica, osteopatia, reflexoterapi , kinetoterapia, masajul, presopunctura și acupunctura. Sportivii sau cei care fac sală, exerciţii fizice intense vor trebui să aibă grijă la genunchi și la gleze şi pentru că Saturn se află în semnul Scorpionului, vor trebui să fie atenţi şi la articulaţiile şoldului şi ale bazinului, la posibile crize de litiază renală ş.a. Pe de altă parte, mă gândesc la depresie, la gândirea negativă de pe urma căreia suferă foarte mulţi atleţi. Noroc că Saturn este încă în armonie cu Pluto, pe tot parcursul anului. Aceasta arată multe lucruri, mai ales faptul că stările afective şi emoţiile neagtive au un impact deosebit asupra sănătății. O inimă veselă este cl mai bun medicament în acest an.

Fecioară
Anul care a trecut a fost o provocare pentru nativii Fecioară şi va continua această tendinţă şi în acest an. În 2013 au muncit pentru cariera lor şi pentru afirmare, iar acest lucru este valabil în 2014. Deși nu sunt înclinați să se distreze, ar trebui să găsească un hobby sau un spațiu unde să-şi petreacă timpul liber, dacă are şi unde să-şi pună în valoarea creativitatea. Dacă ne aruncăm ochii asupra întregului an 2014, vom descoperi că elementul lor natural, Pământul, este cel mai slab reprezentat în tema natală. Posibil ca nemulţumirile sale să fie legate în anul care va veni, de faptul că nu se simt apreciaţi.
Stăpânul semnului – Mercur
Culoarea specifică – gri, albastru, verde, violet
Metalul caracteristic – Mercur
Cristalele semnului – amazonit, ametist, aventurin, calcedonie, carneol, citrin, cristal de stâncă, malachit.

Oportunitățile
Nativii Fecioară nu se numără printre cele mai sociabile ființe ale zodiacului și este posibil să fiţi surprinşi de jovialitatea şi invitația de a vă alătura lor în diverse acțiuni și asta pentru că Jupiter, intrat în Casa a 11-a, a prietenilor și protectorilor pe 26 iunie 2013 şi le-a deschis apetitul pentru discuții în grup şi acțiuni de solidaritate. Jupiter va sta aici până pe 16 iunie 2014, deschizându-le un apetit sănătos pentru petreceri și încurajându-i să întâlnească oameni noi și fascinanţi, să se alăture unor noi cercuri de prieteni, precum și cluburilor, asociațiilor și comunităților cu care împărtăşesc ceva în comun. Interesant este că influența lui Jupiter poate include şi postura de pețit!! Prietenii vor dori să-i ajute pe cei singuri să se aşeze la casa lor şi îi vor invita la tot felul de sindrofii, care de care mai sofisticate, numai să-şi găsească pe cineva. Pentru nativii căsătoriţi deja, aceste întâlniri au loc ca o manifestare a relaţiilor dintr-o afacere, mai degrabă decât posibilități romantice. În orice caz, mulți dintre prietenii lor adevăraţi sunt o oglindă a comportamentului acestor nativi. Dacă fac ceva ce nu este în interesul lor, ei îi vor apostrofa fără menajamente şi chiar le vor întoarce spatele. Sigur, nu ştii cine îţi este prieten adevărat până nu îl vezi acţionând dar să nu uităm că prietenul care într-adevăr îţi este prieten, te laudă dar te şi critică atunci când dai cu bâta în baltă! Pe 6 mai, prietenii le vor face o bucurie dar eu le-aş sugera să fie atenţi la ziua de 18 iunie care ar putea să aducă în viaţa lor pentru o lungă perioadă de timp, oameni noi dintre care unul va fi viitorul partener pentru cei necăsătoritţi sau de afaceri pentru cei implicaţi în sectorul privat. Apoi, Jupiter pare că încetinește ritmul deoarece le intra în Casa a 12-a, casa lucrurilor ascunse pe 16 iulie şi va sta aici un an, perioadă numai bună pentru visare, fantezii romantice și contemplări melancolice. Cei care vor întâlnit pe cineva mai special, prin intermediul prietenilor, ar putea dori să iasă mai puțin cu prietenii ca să poată petrece mai mult timp cu această persoană.
Dacă există cineva care are nevoie de ajutorul lor, să treacă la fapte fără să stea prea mult pe gânduri. Bunătatea și compasiunea sunt la cote maxime. 25 septembrie, este o zi în care nativii Fecioară pot petrece în liniște cu cel/cea iubit/ă. Pot primi o promovare pe neaşteptate, de asemenea, ca o răsplată pentru eforturile depuse la locul de muncă.
Sfârșitul anului, mai precis pe 8 decembrie vor intra într-un soi de relaş ad hoc pentru că Jupiter intră în mişcare retrogradă. Chiar dacă sunt în mijlocul unei mulțimi de oameni, s-ar putea simți, nu neplăcut, ci pe cont propriu aşa că să o ia ușor.

Provocările
Saturn staţionează în Casa a 3-a a comunicării din 6 octombrie 2012 şi o va părăsi pe 24 decembrie 2014. Este timpul, literalmente, de reîntoarcerea la şcoală să termine ceea mai au de terminat. Şi-au petrecut ultimile luni învăţând o limbă strină, deprinzând noi competențe profesionale, un alt stil de comunicare, proceduri de marketing şi negociere, au învăţat să navigheze pe internet, să facă bloguri sau site-uri, au urmat cursuri on line şi asta datorită folosirii defectuoase a unor instrumente de comunicare care ar fi trebuit să îi ajute. Chiar dacă mulţi dintre ei vor considera inutile aceste lucruri, din teama de a nu fi catalogaţi drept proşti, vor înveţa pe rupte. Regulile Casei a 3-a spun că şi studiile medii intră sub incienţa acesteia, astfel că Saturn i-a împărţit pe nativii Fecioară în două mari grupe. În prima, intră cei care au tras din greu ca să rămână în eşalonul fruntaş şi care, mereu chiar au avut de învăţat câte ceva, dacă ne gândim că ei nu ştiau să folosească un calculator şi au fost nevoiţi să înveţe să navigheze pe Internet, să scrie mail-uri şi să-şi adune materiale de studiu, iar cea de-a doua cei care au început studiile cu stângul, mai mult forţaţi de familie,şi care în timp record s-au aflat printre cei merituoşi. Aşa că nu ar trebui să mire pe nimeni dacă în toată această perioadă, ei s-au simţit deprimaţi, timizi, le-a fost teamă de examene şi nesiguri pe noţiunile care le-au învăţat. Oricum după trecerea lui Saturn în Casa a 4-a, vor realiza că Saturn le-a fost benefic în sensul că au dezvoltat o reală profunzime a lumii interioare, că modul lor de a gândi şi a vedea lucrurile au cunoscut o expansiune aproape cosmică. Casa a 3-a mai stăpâneşte şi relaţiile cu fraţii dar şi cu comunitatea locală. Ar putea fi dezamăgiţi de comportamentul fraţilor sau surorilor sau de atitudinea incomodă a vecinilor şi vor decide să facă ceva pentru comunitatea lor. Pe 24 mai ar putea propune un proiect care să le deshidă calea unor colaborări îndelungate, iar pe 13 noiembrie să facă o propunere romantică persoanei iubite sau să rezolve o serie de alte mici probleme. Saturn va intra în mers retrograd din 2 martie până pe 20 iulie ceea ce sugerează o perioadă greoaie în comunicare. A, şi încă ceva, să citească de zece ori modul în care au redactat orice contrat. Să ţină drept şi să fie sinceri cu ei însuşi. Viața socială borbeşte mai mult despre prietenie şi romantism în 2014. Se remarcăo creştere a spiritualităţii undeva după 1 august când Jupiter se va muta în Casa a 12-a. Se pot aştepta la o creştere interioară şi chiar o iniţiere într-o altă dimsneiune a vieţii.

Familia, dragostea și viața socială
Casa a 4-a, a familiei, este o casa puternică în 2014 şi va mai fi încă mulţi ani, de-acum încolo. Jupiter, stăpânul Casei a 4-a, este în semnul Racului dar promovarea interesele acesteia. Căminul, viața de familie și tot ce se petrece acolo, sunt punctul de interes, chiar dacă oarecum complicat datorită interesului pentru cariera lor. Cei mai mulți depun eforturi serioase ca să jongleze atât şi nu pot fi egali în ceea ce fac şi de aici reacţiile dezamăgitoare ale şefului, ale partenerului de afaceri sau ale familiei. Este foarte dificil să mulţumeşti pe toată lumea, tot timpul. Soluția este de a face ceea ce li se pare corect şi să lase lucrurile să meargă mai departe. În multe cazuri, vor trebui să aleagă între două rele şi atunci îl vor alege pe ceal mai puţin rău. Dar asta face parte din antrenamentul cosmic dacă ne gândim la stăpânul Casei a 4-a. În Rac, Jupiter este exaltat și puterea de autoexpresie este una pe măsură. Astfel, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, el este un sprijin bun. Nativii dau, vor da, și vor primi sprijin emoțional într-un mod direct, de impact. În ciuda luptei pentru consolidarea carierei, se vor concentra asupra ideii de a fi un părinte bun sau măcar un membru al familiei a cărui prezenţă se face permanent simţită.
Percepţia psihologică a evenimentelor este mult mai pregnantă, ceea ce este un câştig. După cum ştim în anii trecuţi, Casa a 4-a a fost tranzitată de Pluto, o trecere îndelungată care a dus transformarea modelului de familie și de relație în interiorul acesteia. În unele situaţii, nativii au pierdut pe cineva drag fapt care le-a schimbat percepţia asupra modelului de familie. În alte cazuri, s-a produs o separare fizică. În alte cazuri au existat schimbări în dinamica familiei, apariţia a noi persoane, copii sau bătrâni, au dus la schimbarea atitudinii prin responsabilizare. Pluto nu a făcut altceva decât să îmbunătățească unitatea familiei, dar în primul rând, a epurat zgura și deşeurile toxice – impulsurile emoţionale negative care distrug iar progresele psihologice au fost pe măsură.
Exaltarea stăpânului Casei a 4-a poate sugera o schimbare de locaţie într-un spaţiu mai mare, achiziția sau de vânzarea unei case, creșterea prosperității. Trecerea lui Jupiter prin Rac este extrem de rodnică, astfel că multe native Fecioară vor rămâne însărcinate în 2014. Când Jupiter se va mut în Casa a 12-a, a lucrurilor neştiute, problemele de familie vor fi un stimulent de creștere spirituală. Supărările și durerile devin cele mai mari binecuvântări, pentru că acum se învață lucruri noi și se deschid alte şi alte perspective minţii şi gândirii. Mulţi vor căuta o familie spiritual deoarec trăiesc acut sentimentul că familia biologică nu poate acoperi toate nevoile lor de acest fel şi de aici nevoia de a-şi găsi o familie spirituală. Căsătoria părinților lor este la o răscruce, stresant şi obositor pentru ei sau există un conflict între părinţi și unul din frații lor, pe termen scurt ,nu există nici o soluție, dar să nu uite că timpul le va rezolva pe toate. Casa a 7- a, a parteneriatelor nu este o casa puternică în 2014, deci este de aşteptat ca status quo-ul să prevaleze. Cei căsătoriți vor rămâne căsătoriţi, cei singuri vor rămâne singuri. Faptul că nu există nicio planetă în această casă le oferă libertatea de a alege cum să abordeze această libertate. Nu spun că nu ar putea avea loc o căsătorie, dar pot afirma cu convingere, că fiecare va face ce va dori din acest punct de vedere deoarece alte lucruri au prioritate acum. De obicei, această stare de lucruri indică faptul că există o tendinţă de a păstra lucrurile așa cum sunt și că nu îşi doresc schimbarea. Neptun este planeta ta dragoste în 2014 deoarece este stăpânul semnului Peşti în care cade Casa a 7-a. El va conduce evenimentele de la acest nivel pentru mulți ani de acum încolo iar acest lucru sugerează o anumită instabilitate a sentimentelor şi foarte multe vise nerealiste legate de partenerul de viaţă, de felul în care văd ei căsătoria şi familia, în general. Cu toate acestea, poziţia poate aduce surprize care să ţină de iubire şi de fericire, atunci cand se asteaptă mai puţin. Poziția, în schimb, nu este bună pentru căsătorie deoarece, cum spuneam mai sus, există foarte multă visare, prea puţin realism în abordarea unei căsătorii în care există o mare dorință de libertate din partea ambilor parteneri. Cu prezenţa lui Neptun aici, cel mai bine funcţionează relaţiile care nu au caracter obligatoriu. Dar problemele de dragoste ar putea avea un impact dur asupra sănătății nativilor Fecioară. Ei trebuie să se străduiască mai mult pentru a păstra armonia în viaţa de familie. Se pare că prietenii sunt mai importanţi decât romantismul în sine. Aceştia pare a avea o figură parentală sau de tip mentor. Dacă le-am judeca viața socială după noii prieteni pe care şi-i fac și activităţile la care participă alături de ei, se pare că într-adevăr le este bine. Ce este interesant legat de aceste prietenii este că va prevala atât calitatea, cât și cantitatea. Ei le dau un sprijinul emoțional atât de necesar iar impactul psihologic este important. Dacă au copii de vârsta căsătoriei ar putea să se pregătească să fie socrii în acest an. Indiferent dacă se căsătoresc sau nu, ei sunt implicaţi într- o relaţie serioasă. Dacă au nepoţi de căsătorit, mai ales fete de măritat, oportunitățile vor apre după 1 august. Perioade romantice și sociale importante ale lui 2014 sunt 19 ianuarie – 20 martie când Soarele și Venus se vor deplasa prin casa iubirii şi fac un aspect frumos cu Neptun, 25 – 26 aprilie când se realizează când Venus face conjuncţie cu Neptun, 8 iulie – 9 august când Venus face un trigon superb cu Neptun și 23 septembrie – 23 octombrie când Soarele face un trigon frumos cu Neptun.

Finanțele și Cariera
Casa a 2-a a veniturilor obţinute din muncă proprie, nu este o casă puternică în 2014 dar și câștigurile și modul în care le vin banii ar trebui să mențină starea lucrurilor aşa cum este, în continuare. Faptul că nu îi îngrijorează o datorie financiară este, dacă vreţi, un semn de prosperitate, atunci când există o lipsă de interes să se depăşească anumite obstacole pentru a crește sau aş-i spori bunăstarea. Dar de multe ori această lipsă de interes vine dintr-o formă de automulțumire. Câștigurile sunt destul de bune şi nu îşi doresc nici să le crească dar nici să le scadă. Foarte muţi nativi Fecioară se confruntă cu această formă de satisfacţie. Venus, stăpâna Casei a 2-a, a banilor munciţi, va trece prin cele mai multe dintre semnele și casele temei natale ale acestora şi, astfel, câștigurile și oportunitățile financiare, vor veni în moduri diferite și prin diferite persoane. Cheltuielile, şi ele vor varia, de asemenea, pe termen scurt. Venus va sta destul în Casa a 5-a a speculaţiilor financiare, din 6 noiembrie până pe 5 martie 2014. Acest lucru sugerează posibilitatea unor câștiguri din vânzări, din predare, din îngrijirea copiilor şi chiar din scris. Poate că un proiect, care implică cele spuse anterior, vine și îmbunătățește câștigurile. Pentru că Venus va intra, de asemenea, în mers retrograd în această perioadă, se vor confrunta cu multe suișuri și coborâșuri, iar acest lucru ar putea fi mai dificil decât ar părea la prima vedere. Apoi, Casa a 6-a va fi şi ea destul de puternică, dacă avem în vedere planetele care o vor tranzita, aşa că pentru cei mai mulţi banii vor veni din activităţi remunerate. Pe de altă parte şi oportunităţile pentru un nou loc de muncă vor fi numeroase. Mulţi se vor bucura de provocarea unui nou loc de muncă dar și de condiții noi de muncă dacă ne gândim la semnul în care cade această casă, Vărsător, pentru că vor pătrunde în industria high-tech sau în departamentele de high-tech de altor domenii.
Ca si anul trecut, Saturn în Casa a 3-a sugerează un sef exigent cu care se comunică aproape monosilabic. Nativii Fecioară se vor simţi ca şi cum ar fi obligaţi să-şi depăşească limitele. Dar Saturn este stăpânul Casei a 5-a, a speculaţiilor financiare şi a iubirii, iată provocarea, vor trebui să îmbine creativitatea cu dragostea. Iar acest lucru are o conotaţie plurivalentă pentru că tot ce li se va întâmpla acum sunt adevărate într-o anumită măsură. Este forate probabil să debuteze o poveste de dragoste cu un şef sau cu un angajat, lucru întâmplat și anul trecut. Nu este o încercare de a face carieră pe spatele unora şi nici o distracţie pe seama altora, este cel mai bun mod de exprimare a tranzitului saturnian prin Casa a 3-a. Fecioarele care sunt părinţi singuri, vor fi motivate să reușită tocmai pentru a disipa presiunea de aş creşte singuri copiii concomitent cu o exacerbare a sentimentului de responsabilitate chiar dacă odraslele ar putea să nu aprecieze şi nici să înţeleagă gestul părintelui. Succesul în carieră nu va veni doar din muncă ci şi prin asumarea unor riscuri calculate. Copiii Fecioară vor fi ambițioşi în 2014 și mulți dintre adulţi vor fi la fel de ambițioşi pentru aceştia după cum vor fi şi pentru ei înşişi. Multe native Fecioară vor deveni mame în 2014 și la fel de multe, vor să facă carieră din creșterea copilului. Perioade financiare bune în 2014 vor fi 18 – 20 ianuarie, 12 februarie – 8 martie, 20 mai – 14 iunie şi 23 octombrie – 22 noiembrie .

Ce ar putea perfecţiona
Spiritualitatea va deveni foarte importantă pentru Fecioare după 1 august. Va fi o perioadă în care vor învăța să se bucure de propria companie pentru a deveni confortabil și fericit în propria piele. Acest lucru nu înseamnă singurătate, ci doar că trebuie să înveţe să se bucure pe sine, de unul singur. Când se va bucura de propria companie nu va mai dori alta. Dacă îşi doresc mai multă autoizolare în această perioadă este normal. Nu vorbim despre a deveni un pustnic, ci doar despre o creştere spirituală dobândită de pe urma regăsirii de sine. De asemenea, este o perioadă pentru a pune bazele fericirii și succesului în viitor, este un timp pentru a revizui trecutul, a se împăca cu sine, a vedea ce a dus la acele situaţii, unde au ajuns și încotro se îndreaptă. Ce eveniment din trecut ar dori să schimbe? Există vreun regret în sufletul lor? Se simt vinovaţi de ceva? În cazul în care doresc să ajungă într-un anumit loc, cum cred că vor ajunge acolo? Acestea întrebări sunt importante pentru creşterea spirituală şi cel mai bun mod de a face pace cu trecutul este de a recunoaşte unde au greşit. Nu este nevoie să se pedepsească sau să se urască pentru asta ci doar să corecteze greşeala şi să-şi promită cîă nu o vor mai repete. Dacă au greșit faţă de alții, probabil că există o modalitate de a remedia acest lucru. Dacă nu văd imediat calea acesta fapt li se va releva într-un fel sau altul, în viitor. Cel mai important lucru este să aibă o imagine de ansamblu pentru a vedea clar viitorul. Una dintre provocările perioadei este că vor fi ambițioşi, într-un sens lumesc. Să nu uite că valorile spirituale și valorile lumești sunt de multe ori în conflict şi că propriile ambiţii pot intra în conflict cu pornirile lor spirituale și invers. Dacă vor medita regulat, vor vedea şi modalitatea de a le îmbina, în cazul în care le acceptă pe amândouă. Ar putea să aplice vieţii lor interioare unele calităţi…profesionale, cum ar fi organizarea, disciplina și eficiența după cum unele din calităţile lumii lor interioare cum sunt compasiunea, răbdarea și iubire necondiţionată le pot aplica şi propriei afaceri şi la locul de muncă. Ei sunt capabili să echilibreze o carieră profesională de succes cu activități caritabile – ar fi un melanj interesant care obligă la un acord cu sine însuşi.

Sănătate
Sănătate este întotdeauna importantă pentru nativii Fecioară. Anul acesta sănătatea devine super- importante pentru ei, prioritatea numărul unu. Mulţi dintre ei au profesii care ţin de domeniul sănătăţii – asistenţi medicali, medici, tehnicieni dentari, chiar şi stomatologi când este implicat şi semnul Taur, şi vor avea un an neobişnuit de ocupat. Astfel, accentul pe sănătate este de la sine înțeles . Faptul că se concentrează pe acest lucru – din care fac o prioritate – este, în sine, un semnal pozitiv pentru sănătate. Lucrurile ar fi mult mai rele dacă ar ignora semnelale pe care le primes de la organismul lor dar şi de la cei din jur. Nativii Fecioară sunt experţi analiști în orice domeniu, mai ales în domeniul sănătății iar aceasta are unele efecte pozitive, deoarece odată cauza problemei cunoscută, poate lua medicamentul potrivit. În 2014 însă, prea multă analiză ar putea fi un obstacol. O mare parte din ceea ce simt, durerea ici, colo un junghi, stare de oboseală nu se datorează organismului în sine cât stărilor afective pe care corpul lor le percep ca pe o cauză specifică şi sunt doar efectele secundare ale unei vitalităţi reduse. Atunci când energia este scăzută organismul este tot mai sensibil la invadatorii din afară. Apoi, vulnerabilitățile înnăscute care, în mod normal, nu s-ar manifesta încep să acționeze. Capacitatea de a rezisţă la bolii este redusă. Și este inutil să caute cauze pentru fiecare simptom pe care îl au atunci când cauza reală este lipsa de energie – boală primară. Din punct de vedere astrologic, este mai înțelept să ridice nivelul energetic al întregului organism, decât să trateze simptomele individuale. Dacă vor consolida, în general, părțile vor întări organismul în mod natural. De asemenea, irosesc mult timp urmărind cauzele simptomelor în loc să aplice soluţii de fortifiere prin maximizarea resurselor de energie şi de vitalitate. Energia este ca şi carburantul pentru autoturism. Nu este de niciun folos tentaiva de a rula maşina până la ultima picătură de benzină, rscând să rămâi cine ştie pe unde. Când văd că indicatorul este aproape de luminiţa roşie de avertizare, trebuie să oprească și să realimenteze. Deci, să se odihnească și să se relaxeze mai mult. Să-şi asculte corpul. Când odihnă și somn sunt îndeajuns organismul este relaxat. Să se concentreze asupra priorităților din viața lor și să lase lucrurile mici să meargă. Nu pot face totul, nu pot să fie peste tot si nici să mulţumească pe toată lumea. Să aleagă ce este important și să se concentreze pe asta. Au destulă energie pentru a face ceea ce trebuie să facă, dar nu suficientă pentru a rezolva şi probleme altora. Lucând eficient cheltuiesc mai puțină energie. Trebuie să înveţe să îşi organizeze ziua și volumul de muncă mai bine. Uneori, simpla redistribuire a unor proiecte, economisește şi timp și energie. Simt tensiunea din organism, atunci când lucrează, că se acumulează mai ales la nivelul gâtului și a umerilor. Atunci când simte aceste tensiuni să încerce să se relaxeze conştient. Să vizualizeze o formă de masaj a gâtului pentru câteva momente. Să vorbească mai puțin și să asculte mai mult. Să urmeze un masaj periodic a mâinilor şi degetelor. Acest lucru se poate face oriunde și discret deoarece, prin masajul mâinilor se trimite energie în tot corpul. Să maseze scalpul cu regularitate. Să evite argumentele, conflictele și luptele pentru putere. Sintagma biblică e clară, nu judeca ca să nu fi judecat. Să nu uite că organismul este o maşină miraculoasă care se poate vindeca din orice. Multe vindecări nu se datoarează doar ramforsării energetice, energia se fragmentează, măcinată de frivolități, de teama de a nu fi judecat şi condamnat, gânduri negre, bârfe, proasta gestionare a timpului și stări emoționale negative. Atunci când aceste scurgeri de energie îi ţin conectaţi într-o anumită stare să lase totul şi să îşi ia câteva zile libere şi să meargă în mijlocul naturii, să se rupă de tot şi de toate, ca să se regăsească pe sine.
Atenţie la glezne, în special cei care practică sportul sau exerciţii la sală. Masajul limfatic al gleznei este la rândul său, benefic. Energia neptuniană, Neptun guvernează, printre altele, labele picioarelor, trebuie folosită întru totul. Băile picioarelor, masajul, reflexoterapia şi presopunctura au rezultate benefice.

Balanţă
Anul trecut nu a fost un an ușor și nici unul de succes. Tendinţa este ca starea de fapte să se continue şi în acest an. Cariera poate marca reuşite mai ales după 1 august. În 2014, accentul se va deplasa de la prietenii la crearea de rețele şi de activități de grup. Studiind anul 2014 ca întreg, am constatat că elementul lor nativ, aerul, va fi cel mai puternic element alături de foc. Se vor forma trigoane mari în elementul aer aproape în fiecare lună a anului, unele dintre aceste trigoane vor dura mai bine de o lună, altele doar câteva zile. Ele sunt indicatori pentru sănătate, noroc și fericire, în general. Virtuțile mentale ale nativilor Balanţă, capacitatea lor de a comunica calm și clar vor fi în vogă .
Scriitori, cei care lucrează în domeniul comunicării și în marketing vor avea un an excepțional, la fel, elevii și profesorii. Elevii de liceu, și profesorii lor, vor avea un an mai ușor decât studenții. Abilităţile de comunicare, deja puternice, sunt apreciate peste tot. Îşi vor atinge obiectivele cu puțin efort, dar cu stres şi oboseală însă aceasta este situaţia, nu se vor putea sustrage, iar când Jupiter se va muta în Leu, la sfârşitul lunii iulie, ușurința și armonia vor crește direct proproţional, vor naviga spre a-şi atinge scopurile, în ape calme cu vânt bun la pupa.
Stăpâna semnului – Venus
Culoarea specifică – galben, purpuriu închis, verde, verde-bleu
Metalul caracteristic – cupru
Cristalele semnului – Acvamarin, Amazonit, Aventurin, Carneol, Citrin, Cristal de stâncă, Cuarţ roz, Jad, Lapis Lazuli, Malahit, Opal, Piatra lunii, Piatra sângelui.

Oportunităţile
Toți ochii au fost pe nativii Balanţă din 26 iunie 2013, când Jupiter a intrat în casa carierei, Casa a 10-a. În primele șase luni ale anului 2014 este clar ce presiune va fi pe ei pentru a-şi atinge scopurile propuse. Pentru cei angajaţi, problemele şefului plecat în concediu fără plată sau din alte motive, a făcut ca nativii Balnţă să preia sarcinile acestuia şi să se trezească, peste noapte, în fruntea colectivului din care până nu demult făcea parte. În cazul în care se vor muta la un nou loc de muncă vor trage din greu încearcând să-şi dovedească valoarea, se vor sincroniza destul de greu pentru a promova sau vor trage cu toate puterile pentru a face din propria afacere un succes financiar. În orice caz, placa succesului va prinde să se rotească ameţitor, de la recunoaştere la recompensă undeva în primăvară şi va culmina cu ziua de 18 aprilie, care este una din zilele suprinzătoare ale lui 2014 pentru nativii Balanţă care trebuie să se aştepte la un impuls extraordinar, precum și la o schimbare satisfăcătoare în rutina de zi cu zi , când îşi vor angaja un asistent care să îi ajute în munca de zi cu zi. Mai puțin dramatice dar păstrând miza faimei, sunt zilele de 6 mai şi de 18 iunie care ar putea să le aducă recunoaşterea şi satisfacţia pentru munca lor. Nu ar trebui să fie surprinşi dacă îşi vor dori să iasă cu prietenii cu care nu s-a mai văzut de ceva vreme după 16 iulie pentru cu Jupiter intră în Casa a 11-a, casa prietenilor şi a protectorilor dar şi a socializării, deci este timpul pentru ei să se distreze și să împărtășească amintirile din vremurile bune. Balanţele care au lucrat de acasă, se vor bucura de o noapte fantastică pe 24 iulie. Dacă se pot sustrage câteva zile de la locul de muncă, i-aş sfătui să-şi rezerve o casă de vacanță sau o cabană unde să meargă cu prietenii pe 18 august când vor avea parte de una dintre cele mai fericite momente ale anului. La fel poate fi şi ziua de 25 septembrie când pot repeta figura. O vor lăsa mai moale în timp ce Jupiter va intra în mişcare retrogradă pe 8 decembrie şi când cred că vor opta pentru activităţi de natură socială sau nu să se întâlnească cu prietenii. Cu toate acestea, vor relua legatura cu vechii prieteni undeva după mijlocul lunii februarie 2015 .

Provocările
În 2014 situația lor financiară nu se va îmbunătăți remarcabil. De ce? În Casa a 2-a a veniturilor provenite din muncă proprie este Saturn care a intrat acolo pe 6 octombrie 2012 şi unde va sta pe 24 decembrie 2014. Dacă au fost cheltuitori şi nu le-a păsat de banii din conturi dar şi-au dorit maimut decât le-a permis plapuma, Saturn le va servi o lecţie dură de viaţă vis-a-vis de economiile din muncă proprie şi de administrarea fondurilor de care dispun. Este o lecţie de viaţa pe care vor trebui să şi-o însuşească alături de unii Vărsători. Volens-nolens îşi vor crea un buget, vor refinanţa sau restructura unele credite, vor anula unele carduri şi vor începe să-şi facă planuri cum să aducă cât mai multe venituri în casă. Fluxul numerar va fi destul de redus aşa că obiectele adunate cu gândul de a fi aruncate, vor fi reciclate şi refolosite pentru alte lucruri. Posibil ca multe lucruri la care au renunţat să le scoata la vânzare on line şi să obţină profit când se aşteaptă mai puţin transformându-se în obiecte de utilitate imediată sau pur decorativă. Marte, în Prima Casă, cea a personalității până pe 23 iulie îi va forța să vorbească, să strige, să bată din picior și să se afirme, mai ales că el este în cădere, cum spunem noi astrologii, debilitat, şi nu se simte deloc bine în această poziţie şi atunci le transformă pe echilibratele Balanţe în adevăraţi războinici. Şi cum de ceeea ce le este frică nu scapă, să nu uite de prezenţa lui Saturn în Casa a 2-a, a banilor munciţi, care le vor obliga să fie strânse la pungă. Va fi o primăvară grea oricum! Marte va retrograda între 1 martie şi 20 mai făcându-le mai puțin dispuse la vorbă, iar Saturn între 2 martie și 20 iulie. Deci îl va talona strâns pe Marte şi multe din acţiunile nativilor Balanţă vor avea fie un demaraj greu, aparent fără suflu, fie nu vor fi demarate decât în a doua parte a anului, urmând ca pe parcurs să recâştige din atuuri. Deci, atenţie, cei doi malefici vor retrograda în aceeaşi perioadă. Afirmare mai puţină şi mai puţini bani, vor trebui să-și planifice foarte bine viaţa în timpul acestei perioade de patru luni. Din iulie se vor transforma în câştigători, banii vor reveni în buzunarele şi conturile lor, dar până atunci, Saturn le va face viaţa grea şi îi va obliga să-şi regândească modul de a-şi administra finanţele.

Dragoste și relații
Dragostea şi romantismul sunt întotdeauna importante pentru Balanţe, dar cu Uranus în Casa a 7-a, anul 2014 se anunţă dinamic şi provocator. La fel de importante se vor dovedi prieteniile și activitățile de grup. Uranus în Casa a 7-a este un semnal de atenţionare, în sensul că atunci când vor afişa un anumit grad de mulţumire vis-a-vis de statutul social şi lumea va crede că totul este bine, ar putea să se confrunte cu surpriza de a se simţi prizonieri în relaţie. O roată bine unsă nu are nevoie să fie gresată perpetuu. Mariajul nu va fi o opţiune pentru ele în schimb vor avea baftă de relaţii amoroase în afara căsătoriei, din belsug, în special bărbaţii. Numai că relaţiile pasagere sunt, în general, instabile, ele vin şi se duc, încep deodată şi se termină dintr-odată. Pentru cei singuri este o cale de a experimenta şi de a învăţa despre dragoste prin încercări și greşeli. În acelaşi timp, există o nevoie interioară, constantă, pentru schimbare şi libertate, de aceea, eu, totuşi, mă aştept să nu se implice prea serios în vreo relaţia în 2014. În schimb, prieteniile platonice vor curge, ca să spun aşa, mai ales că după 1 august, Jupiter se va muta în Casa a 11-a, casa prietenilor şi susţinătorilor unde va rămâne tot anul. Cercul social se va extinde, vor intra în viaţa lor, prieteni noi şi importanţi care vin dintr-un alt mediu decât al lor şi asta le va aduce numeroasde beneficii. În astrologie noţiunea de prietenie este definită în două moduri: unu, el sau ea să aibă o mentalitate similară şi unitate de gândire asemănătoare nativilor unui semn şi, doi, să fie persoanele care sprijină manifestarea cele mai mari speranțe și dorințe ale acestora. Acestea sunt tipurile de prietenii care nativii Balanţă le vor atrage în 2014 și va fi o binecuvântare pentru ei. Multe dintre ele vor fi întâlnite în cartier, probabil, vecini pe care nu i-au cunoscut înainte, altele se vor regăsi în mediile pe care le frecventează, altele la școală sau la un seminar de cunoaştere, indiferent de domeniu, sau de dezvoltare spirituală. Alte prietenii se pot lega pe Internet, la un cenaclu sau pe stradă pur şi simplu.
Spre sfârşitul anului, Jupiter în opoziție cu Junona, asteroidul căsătoriei, aflată în Casa a 5-a a iubirii în semnul Vărsătorului, aspect zgândărit şi de Uranus din Casa a 7-s, prieteniile și mariajul vor intra în conflict iar nativii Balanţă se vor simţi sfâşiaţi între datoria faţă de prieteni, ceea ce le-ar putea distrage atenția de la îndatoririle pe care le implică familia, şi datoria faţă de familie pe care nu vor ştii cum să lo gestioneze. Tensiunile dintre cele două domenii este evidentă. Vor prieteni, dar doresc, de asemenea, şi căldura familiei aşa că vor trebui să echilibreze cele două impulsuri. Poate că, pentru cei singuri, împlinirea prin căsătorie nu este propice anul acesta şi totuşi vor fi multe oportunități care să îi împingă în această direcţie, poate fi doar o impresie, dar la fel de bine, poate fi vorba despre ceva real pe care mulţi dintre ei, îl ignoră.
Elementul foc este unul dintre cele mai puternice elemente în 2014 şi cu toate acestea puţine trigoane, apecte benefice, se vor forma în acest element, iar atunci când se vor forma vor avea o durată de la o lună la câteva zile şi îl va implica pe Uranus din Casa căsătoriei. Ele aduc fericire în dragoste dar pentru foarte scurt timp. Cei căsătoriţi ar trebui să fie mai implicaţi în căsătorie, deoarece, în cazul în care îşi doresc un copil, este o perioadă numai bună pentru conceperea unuia.
Cei aflaţi la o a doua sau a treia căsătorie ar putea parcurge o perioadă de criză, mariajul este testat dur şi este posibil ca oricât de mult s-ar iubi cei doi parteneri mariajul să nu reziste. Cei care doresc să se recăsătorească le-aş sugera ceva mai multă răbdare. Precauția în relații mi se pare justificată, dar imprevizibilitatea şi impulsivitatea, nu.
Copiii de vârsta căsătoriei au aspecte bune pentru mariaj și o dragoste pe măsură, în schimb nepoții au nevoie de răbdare. Nepoții căsătoriţi vor parcurge o criză a mariajului. Acolo unde există un singur părinte, acesta ar putea fi implicat într-o relație serioasă dar căsătoria să nu se poată realiza fie datorită încăpăţânării copiiilor, fie datorită altor factori independenţi de voinţa lor.
Pe de altă parte, nativii Balanţă îşi exprima adevăratul lor geniu în dragoste. Nu puteţi găsi un partener mai romantic, mai seducător sau mai corect decât o Balanţă. Dacă există un lucru în stare să distrugă o relație de dragoste a unei Balanţe, acela este dezechilibrul dintre cel iubit și cel care iubeşte. În cazul în care una dintre părți dă prea mult sau cere prea mult, se creează automat tensiuni şi ele pot răbufni dintr-un moment în altul, iar Balanţele sunt foarte atente la asta chiar dacă ele ar putea cere mai mult, nu vor da, însă, niciodată mai puțin. Dacă iubiţi o Balanţă atunci să vă asiguraţi şi că vă păstrați aura de romantism şi dragoste de viață. Subtilitățile sunt foarte importante pentru o Balanţă. Ca parteneri, Balanţele pot fi agresive și chiar încearcă să-şi impună punctul de vedere iar ele știu că acestea sunt calitățile lor importante de aceea îşi caută parteneri asupra cărora să-şi poată exercita forţa de persuasiune. Şi chiar dacă sunt agresive, această agresivitate se exprimă, întotdeauna, într-un mod subtil și fermecător!
2014 va începe cu o notă mai reţinută, atipică prietenoasei și sociabilei Venus (stăpâna semnului Balanţă), aflată în Casa a 4-a a familie, dar retrogradă. Valori ce ţin de noţiunea de familie şi de cămin vor fi reexaminate, de asemenea, importanța în ceea ce privește viața de familie. Casa a 4-a vorbeşte despre trecut, despre copilărie, despre felul în care am fost iubiţi şi acceptaţi şi ce a modelat persoana care suntem, care este temelia noastră. Au trecut cu vederea importanța acestor lucruri în viața lor? Dacă da, şi vor recunoaşte asta deschis, vor găsi, literalmente, drumul spre înapoi, dacă nu, vor dori să schimbe ceva dar nu ştiu ce anume vor să schimbe, în acest caz cel mai bun lucru este să aştepte ieşirea din retrogradare a lui Venus, pe 31 ianuarie apoi se vor lămuri.
Februarie precum şi perioada 12 martie – 20 iunie este propice iubirii pentru cei singuri, când ar putea întâlni partenerul mult dorit. Pentru cei căsătoriţi, viaţa de familie va avea prioritate, în primele trei luni ale anului. Între 17 august și 11 septembrie, iubirea începe să devină realitate. Viaţa în doi va cunoaşte o evoluție interesantă şi le va oferi o mulțime de lucruri pe care le aşteaptă cu nerăbdare încă de acum doi ani.

Financiar şi carieră
În domeniul financiar, nativii Balanţă pot părea frivoli și ilogici şi asta pentru că Balanţele par a fi mai preocupate să câștige bani pentru alții decât pentru ei înșiși . Dar există o logică în toată această atitudine financiară. Balanţele stiu că totul și toate în lumea asta sunt inter-conectate și că este imposibil să ajuţi o altă persoană să prospere fără a prospera tu însăţi. Deoarece creșterea veniturilor și poziția partenerul lor tind să consolideze relația lor, nativii Balanţă vor alege să facă acest lucru. Ce poate fi mai distractiv pentru ei decât a construi o relație din punct de vedere financiar? Şi cu toate acestea, veți găsi foarte rar un nativ Balanţă care să se îmbogăţească pe spatele altcuiva. Apoi, semnul în care cade Casa a 2-a, este al Scorpionului, ceea ce oferă nativilor Balanţă o perspectivă neobișnuită în problemele financiare precum și puterea să se concentreze pe aspectul financiar într-un mod mascat într-o aparentă indiferență. De fapt, multe alte semne vin la Balanţă pentru o consultanță financiară sau de orientare în domeniu. În concluzie, cu Saturn in zona veniturilor, recompensele financiare vor veni doar prin muncă asiduă. Se recomandă să abordeze, cu precauţie, chestiunea finanțelor cel puţin, în prima jumătate a anului. Harul care le-a fost dat acestora de către astre este cel al socializării, ei investind, de multe ori, sume mari de bani în producţia de teleziune sau de film, în producţia de divertisment sau în organizarea de evenimente sociale. Le place, de asemenea, să îi ajute pe cei aflaţi în suferinţă sau atunci când au nevoie, şi prin aceasta ies în evidenţă. Sunt genul de oameni care se împrumută de la alţii ca să poată ajuta acolo unde este nevoie. Şi cu toate acestea sunt foarte atenţi să-şi plătească datoriile, nu le place să li se amintească de zece ori lucrur acesta.
Public, nativii Balanţă sunt cei care protejează, cei care fac totul într-un echilibru demn de analizat. Prietenii și cunoștințele sunt familia lor și, dacă se întâmplă să aibă putere politică sau administrativă îşi va exercita această putere în mod parentale. În calitate de şefi au un aer patern sau matern. Pe Casa a 10-a, a puterii, au semnul Rac şi implicit cu Luna ca stăpână a acestuia, acţiunile lor, întotdeauna, vor avea ceva parental, în modul, de a se comporta cu ceilalţi. Luna este, de departe, cel mai rapid astru dar şi cel mai schimbător. Este singura dintre planete care străbate întregul zodiac lună de lună. Acest lucru este un element important pentru modul în care Balanţele îşi construiesc cariera şi, la nevoie, îşi maximizează potențialul în carieră, pentru că Luna este planeta care stăpâneşte emoţiile, starea de spirit şi sentimente, de aceea ele au nevoie de o profesie în care emoțiile şi libertatea de exprimare să predomine şi, tot, de aceea mulţi nativi Balanţă sunt implicați în artele creative –pictură, scriitură, artă interpretativă ş.a. Ambițiile trecătoare și dispoziţiile schimbătoare sunt direct legate de, la fel de schimbătoarea Lună. Nu întâmplător am spus, undeva mai sus, că ei au tendinţa de a exercita puterea în funcție de starea de spirit.
Una din regulile Lunii este impactul asupra maselor şi de aceea scopul primordial al nativilor Balanţă este de a realiza o fuziune în masă asociată cu aprecierea și popularitatea. Balanţele care ating faima îşi cultivă publicul aşa cum o persoană oarecare îşi cultivă dragostea pentru omul iubit sau pentru un prieten; pe deoparte pot fi foarte flexibile și adesea, capricioase, iar pe de alta pot atinge excelenţa în cele mai nebănuite moduri, nu sunt blocate într-o atitudine sau într-o anumită manieră atunci când acţionează.
Chiron în Casa a 6-a, a muncii şi a sănătăţii, sugerează o mare susţinere pentru Balanţele implicate în terapii alternative sau muncă de birou, dar o muncă totuşi creativă, poate face uneori sa se simtă înclinate să dea lecţii sau să pară că trăiesc în alt timp, în alt ev. Au posibilitatea să-şi îmbunătățească cariera? Cu siguranţă da, mai ales dacă sunt dispuse să facă eforturi în acest sens sau să îşi ia un soi de marjă interioară care să le ajute să-şi atingăscopurile pe care le şi le-au propus.

Ce ar trebui să…
Cariera și prietenii vor fi domeniile cărora merită să le dea atenţie în acest an. Saturn în Scorpion indică faptul că au nevoie de o restructurare, o rearanjare, o regândire din punct de vedere a filosofiei de viață. Oamenii nu mai acordă o atenție adecvată problemelor filosofice și iată că primii suăuși acestui proces de reconversie astrală sunt nativii Balanță. Acum, cei mai mulți oameni nu se acorde o atenție adecvată la problemele filosofice.
Filosofia modelează o persoană din perspectiva omenirii, iar acest punct de vedere a lumii modelează realitatea psihologică în care locuim, care, la rândul ei formă de evenimente fizice și fericire personală. Două persoane cu filosofii de viaţă diferite vor vedea același eveniment, din două unghiuri diferite unul pașnic și de conținut, celălalt ca pe un vacarm. Viziunea asupra lumii sunt forme de interpretare a evenimentelor. Deci , acum , există premizele pentru unele căutări şi introspecţii de natură filosofică. O mare parte din nefericirea din trecut a devenit în cele din urmă , din punct de vedere filosofic, o falsă realitate și o interpretare la fel de falsă ca şi ea.
Toate aceste interpretări şi reveniri sunt pentru ca nativii Balanţă să-şi reconsidere poziţia faţă de Trecut şi diverse sisteme filosofice le vor fi la-ndemână ca să analizeze şi să se analizeze pe sine. Le vor studia, le vor testa și vor lua ceea ce li se potriveşte cel mai bine. Scopul nu este de a stăpâni un sistem specific, ci de a dezvolta o viziune personală asupra lumii asupra a ceea ce este adevărat, frumos și funcțional şi care duce la fericirea dorită dar şi la responsabilizarea personală. Poate fi o muncă grea, dar dacă ă vor executa a la carte vor ştii să pună în valoare şi propriile investiții .

Sănătate
Cu excepția lui Jupiter, fiecare planetă pe termen lung face aspecte armonioase cu Balanța. Și, după 1 august, chiar și Jupiter se va alinia armonios. Acestea sunt , în general, aspecte extraordinar de bune pentru sănătate. Mai mult, casa a 6-a, a sănătății nu este o casă afectată în 2014 și vor fi nevoiți să acorde o atenție mai mare acestui domeniu.
Atunci când aspectele sunt stresante, sănătatea se deteriorează, când acestea se disipează, sănătate revine la normal. Așa cum am mai spus, elementul natal Aer, este cel mai puternic element în anul care vine, iar puterea aerului îi stimulează intelectul amplificându-le puterea mentală, ceea ce este un lucru bun. Dar nici hiperstimularea nu este bună deoarece le crează stări de anxietate datorate nerăbdării şi cascadei de idei pe care le au dar nu ştiu cum să le ordoneze.
Pe de altă parte, acest lucru ar putea duce la insomnie sau alte boli, cauzate de nivelul scăzut de energie care trebuie să susţină şi alte procese fiziologice ale organismului. Deci , nu le strică să învețe să-şi folosească mintea chiar şi atunci când se odihnesc prin exerciţii care să le amplifice gradul de conștientizare a sinelui şi să echilibreze starea interioară cu lumea exterioară. Gândurile pot veni şi pleca dar nu le aduce şi energie. Desigur, că şi această putere ideatic discursivă poate fi o sabie cu două tăișuri. Dacă neglijează legătura cu realitatea, discursul devine negativ cu un impact dur asupra sănătăţii. Dacă discursul mental este de necontrolat, chiar dacă nu este distructiv, poate submina energia necesară celorlalte sisteme ale organismului. Să comunice prin toate mijloacele şi vor păstra un anumit control asupra acesteia. Neptun, planeta sănătăţii, este în domiciliu în Peşti. Cu toate acestea, o serie de aspecte bune cum sunt marile trigoane, vin să sprijine sănătatea lor în momente de cumpănă. Neptun guvernează labele picioarelor, deci îşi pot îmbunătăţi sănătatea acordând mai multă atenţie acestora prin masaj limfatic periodic. De reţinut, că Neptun este planeta de intuiţie .
După 1 august, vor fi preocupaţi de sănătatea unui părinte sau a unei persoane care le-au fost alături, la bine şi la rău, dar vor trebui să de atenţie şi durerilor de spate, mai ales ale coloanei vertebrale.

Scorpion
Aceşti nativi au intrat într-un ciclu fantastic al succesului și norocului financiar, încă de anul trecut, iar tendința va continua în 2014. Cu toate acestea, vor avea parte, în continuare, de instabilitate emoțională și fluctuaţii emoţionale în viaţa de familie, cu schimbări bruşte şi neaşteptate şi despre care s-a scris mult, în ultimii ani. Li se întâmplă toate acestea pentru că ei trebuie să învăţe să-şi dezvolte permanent echilibrul emoțional, indiferent de circumstanțe. Saturn este încă în Casa 1, a personalităţii, și vor trebui să lucreze intens, să depună mai multe eforturi pentru transformarea interioară şi pentru regăsirea profunzimii psihologie care îi caracterizează. Ca vicii se regăsesc încăpățânarea, nu vor să cedeze ușor în nici un plan şi de aici problemele afective. Studiile spirituale necesita un efort constant şi răbdare. Pentru anul 2014, în ansamblu, elementul de apa este unul dintre cele mai slabe pentru că prea puţine planete sunt în semne de apă, aşa că anumite sensibilități ar putea fi încălcate şi nu cu rea intenție.
Stăpânul semnului – Pluto şi Marte
Culoarea specifică – roşu intens, maro închis şi negru
Metalul caracteristic – plutoniu
Cristalele semnului – Acvamarin, Agat de Botswana, Carneol, Hematit, Jasp, Malahit, Ochi de pisică, Ochi de tigru, Piatra lunii, Piatra sângelui

Oportunităţile
Până la mijlocul lunii iulie, cel puțin, vor avea o combinație planetară curioasă, între plăcerea de a se chivernisi a Scoprionului care este pusă în umbră de plăcerea de a călători. Jupiter se află în domiciliul său, în Casa a 9-a, a călătoriilor lungi. Vor să fugă cât mai departe şi să se distreze. Cred că au nevoie nu doar de o pauză ci o și merită şi cu toate acestea le este destinat să fie singuri. Aş spune că au noroc de o răsplată în sensul de fidelizare a clientelei şi se vor fi recompensaţi cu cazări gratis la hoteluri renumite sau fac parte dintr-un program în care fidelizarea faţă de o persoană, de o instituţie, de un parteneriat le aduce beneficii, ca să nu mai vorbim de cele sociale, de grup, oferte de achiziţie, precum și o întreagă lista de contacte care să le asigure mersul mai departe. Ziua de 18 aprilie este o adevărată pleaşcă pentru ei deoarece pot să plece sau să-şi facă o rezervare pentru o vacanţă de sezon şi cum este o zi fertilă, iar cuplurile care nu au încă copii dar îşi doresc unul, l-ar putea concepe acum. La fel de ofertante se arată şi zilele de 6 mai şi 18 iunie. Pe 16 iulie, Jupiter se mută în Leu, dar ei vor simţi mâna norocului pe capul lor abia după 22 septembrie când tranzitul jupiterian va schimba accentul de pe dorinţa de a călători, pe aceea a carierei, mutându-se în Casa a 10-a, a puterii şi carierei. Este un moment numai bun să-şi depună CV-ul pentru un alt loc de muncă, să fie contactaţi de firme de plasare a forţei de muncă, să fie promovaţi, să propună proiecte care să-i aducă în atenţia consiliului de conducere a vreunei multinaţionale, să ajungă să orbiteze în preajma oamenilor cu putere, să-şi lanseze propria companie sau să angajeze o firmă de PR pentru a-i asigura deschiderea propriei afaceri. Zile importante din acest punct de vedere pot fi 24 iulie, 8 august când farmecul lor îi va da gata pe toţi, vor folosi tehnici psihologice, chiar şi cele mai puţin ortodoxe ca să scoată în evidenţă valoarea muncii lor, sau câmpul de acţiune care se deschide între 18 august şi 25 septembrie în care se vor mişca asemenea peştelui în apă, vor încheia alianţe sau contracte de afaceri cu beneficii pe termen lung, îşi vor găsi un loc de muncă mai bun sau vor deveni mentorii unor grupuri în formare. Apoi, din 8 decembrie când jupiter va intra în retrogradare, vor putea să-şi ia un concediu binemeritat.

Provocările
Indiferent de vârsta lor reală, cu Saturn în Casa 1, a personalităţii, este posibil să se simtă ca și cum ar fi sărit peste tinereţe, direct în maturitate, la vârsta de mijloc. Apar primele fire albe, primele riduri, unele pete de vârstă, primele semne de boală cum ar fi problemele articulare, cele de metabolizare a calciului în organism prin scăderea densităţii osoase, de flexibilitate şi de mobilitate, tulburări de vedere si de auz. Totuşi, Saturn în această poziţie, le oferă înțelepciune şi sentimentul de securitate, e drept, câştigat cu greu şi care vine din disponibilitatea cât de sinceri sunt cu ei însăşi. Devin mai autoritari și mai puțin sociabili, poate şi pentru că odată cu amplificarea acestei laturi a personalităţii lor creşte şi teama că celor din jur nu le place sau le este teamă de ei. Să nu-şi facă probleme, oamenii admira profunzimea lor. Curiozitatea acestui tranzit este că pierderea în greutatea este vizibilă dar nu într-atât cât să sperie ci ca şi cum s-ar afla într-un proces prematur, de îmbătrânire. Dacă s-au ocupat de fleacuri până acum, de astăzi înainte, trebuie să întoarcă placa şi să se ocupe de treburi serioase. Ar putea atrage critici de genul că li se va vorbi cât se poate de clar despre defectele lor. De asemenea, ar putea simţi brusc îmbătrânirea prin senzaţia că toată responsabilitatea cade pe umerii lor. Şi se vor simţi deprimaţi, morocănoşi și neiubiţi ceea ce evident nu este aşa, dacă îşi vor permite să lase puţin garda jos şi îi va lăsa pe cei dragi să vadă omul din spatele măştii vor fi incredibil de surprinşi de gesturile de afecţiune care li se vor arăta. Vor vedea în copiii lor viitorul adult. Să folosească data de 13 noiembrie pentru a avea o conversație profund intimă cu cineva despre sine. Cu perspectiva lor de a vedea lucrurile, prin puterea lor de penetrare mentală îi poate ajuta să vadă de ce au nevoie pentru a schimba lucrurile şi pentru a se simţi cu adevărat fericit.
Saturn va intra în retrogradare între 2 martie și 20 iulie şi pentru patru luni, nativii Scorpion s-ar putea simţi mai nesiguri, serioşi, pragmatici, prudenţi și vor trăi intens teama de respingere. Vor avea impresia că le este mai greu decât de obicei să-şi atingă obiectivele propuse și ş-ar putea reconsidera direcţia de viaţă. Să numere până la 10, în gând, atunci când cineva îi critică şi vor evita astfel disputele, iar capacitatea lor de a conduce se va impune.

Familia, dragostea și viața socială
În Casa a 7- a, a parteneriatelor de orice fel, inclusiv a căsătoriei şi în Casa a 11- a, a prietenilor şi protectorilor nu sunt planete, deci spunem că nu sunt puternice în 2014. În concluzie, aceste câmpuri de acţiune, care ţin de status-quo-ul nativilor Scorpion, nu se schimbă prea mult faţă de 2013, au o mare libertate de mişcare și dacă aleg să facă ceva legat de aceste domenii drumul este deschis, fără blocaje, dar, părerea mea este că alte domenii ale vieții vor fi mult mai importante pentru ei acum. Casa goală este, de multe ori, un semnal pozitiv pentru că nu există planete sau tranzite care să exercite presiuni la nivelul acesteia ceea ce ar putea sugera şi o oarecare mulțumire vis-a-vis de statutul lor. Cei care sunt singuri dar au o relaţie pe care vor să o oficializeze sau sunt singuri şi doresc o relaţie, vor avea ocazia să o facă între 19 ianuarie – 12 februarie, 20 mai – 14 iunie perioadă bună şi pentru finanţe, de asemenea, şi între 8 septembrie – 31 decembrie. Această ultimă perioadă este cea mai interesantă. Venus care, de obicei, stă doar o lună într-un semn, va sta în Capricorn aproape trei luni şi jumătate, fapt extrem de neobişnuit, dar asta se datorează retrogradării, deci le va fi aproape o bună perioadă de timp, dragostea îi urmăreşte şi mai mult ca sigur, vor găsi, ceea ce caută. În multe cazuri, poziţia arată o relație extrem de vie, adică departe de a fi una obişnuită. De ce? Pentru că Venus va fi retrogradă în această perioadă iar Marte, războinicul se va afla în Balanţă unde este în cădere. Poate rezista iubire la asemenea presiuni? Posibil , dar puțin probabil. Şi cei căsătoriţi se vor confrunta cu probleme, mai ales că pe 23 octombrie, după amiaza la 17:44, va avea loc o clipsă parţială de lună în semnul lor, deci relaţiile vor fi supuse unui sever test de afectivitate iar riscul ca cei căsătoritţi să rămână singuri este foarte mare. Părinţii singuri şi frații nativilor Scorpion au perspective mari pentru căsătorie sau pentru o relaţie serioasă. Copiii de vârsta căsătoriei însă, vor trebui să aștepte până anul viitor. Stăpânii vieţii lor sociale sunt Mercur – prieteni şi Venus – dragoste, planete care fac parte din categoria planetelor personale şi care se mișcă foarte repede, trec prin toate semnele și casele temei natale în fiecare an, cu excepţia lui Venus care datorită tranzitului lung prin Capricorn, nu va apucat să parcurgă toate semnele. Astfel că oportunităţile vizând prieteniile şi iubirea vor veni în moduri neaşteptate. Nevoile lor, în schimbare, ating şi latura romantică. Există o lege a compensării care operează cu viețile tuturor şi care îşi are rădăcinile în echilibrul existent în natură. Când un domeniu al vieții este slab, înseamnă că altul este mai puternic. Excesele dintr-un domeniu induc provocări nerealizate într-altul. Femeia care este prea frumoasă constată că nu este acceptată de celelalte femei care o văd ca pe o amenințare și, de multe ori, fac alegeri greşite. Când o ușă se închide, se deschide o alta. Deci, dacă viața socială mai mult nu este decât este, universul a compensat acest lucru prin latura financiară puternică în 2014. Scorpionul este un semn zodiacal căruia îi plac lucrurile clar definite şi relațiile bine structurate. Sunt prudenţi când vine vorba despre căsătorie, dar atunci când se angajează într-o relatie, tind să fie credincioşi și cer acelaşi lucrur partenerului pe care, din păcate, destul de des, îl suspectează de infidelitate! Gelozia Scorpionului este legendară. Gelozia lor este atât de intensă încât şi numai gândul la o posibilă infidelitate îi face să ia foc. Un alt domeniu important dar volatil în acelaşi timp, este Casa a 4-a a familiei unde se află Neptun, planetă cu efecte pe termen lung și care a adus şi aduce schimbări profunde, aduce spiritualitate printr-un sentiment de iubire necondiţionata în casă, acesta este scopul lui. Acest lucru se manifestă prin tipuri imaginative de decor, peisagistică și design interior. Mulţi dintre nativii Scorpion se vor muta mai aproape de apă. Neptun, care este stăpânul Casei a 5 – a, a copiilor, sugerează fie copiii care sunt pe drum, fie că vor face aceste schimbări de dragul copiilor. Pe de altă parte, Neptun este cea mai spirituală dintre planete, este o planetă de revelație care dezvăluie binele, răul şi urâtul aşa că revelaţiile nativilor Scorpion ţin de propria persoană sau de familie, ca întreg, vor descoperi scopul spiritual al familiei lor, că au fost aduşi împreună pentru un motiv bine determinat.
Unul din părinţi va face o alegere norocoasă în acest an. I-aş sfătui să nu se gândească să cumpere sau să vândă vreo casă sau un apartament anul acesta pentru că şe vor da sub preţul pieţii. Relațiile cu părinții se vor îmbunătăți vizibil după 1 august, cele cu fraţii lasă de dorit iar cele cu copiii au un gust dulce-amărui. În schimb, relațiile cu nepoții vor fi minunate.
Scorpionii au tendința să se alieze, în afaceri, cu cei care sunt mai bogați decât ei de obicei, iar aceste relaţii sunt destul de intense, astfel încât când se pune problema partenerului de viaţă, vor căuta întotdeauna pe cineva plăcut ca fire, harnic, amabil, stabil și alături de care simt că pot merge ușor. Îşi doresc o persoană loială pe care să se poată baza iar ei să ducă lupta vieţii lor pentru devenire, pentru un Scorpion partenerul, fie el iubit, prieten sau soţ, este un partener real şi nu un adversar, adică, mai presus de toate ei caută un aliat şi nu un concurent, după cum mai spuneam. Dacă iubiţi un Scorpion veţi avea nevoie de multă răbdare, va trece multă vreme, o perioadă destul de lungă de timp, pentru a cunoaște un Scorpioni deoarece el nu se lasă citit chiar aşa de ușor. Dar însă sunteţi consecvenţi în iubire şi moţia voastră este reală, vi se va permite, treptat, să pătrundeţi în lumea interioară a a minții și a inimii sale. Neptun va trece în scurt timp în Casa a 5-a, casa iubirii şi a copiilor şi va sta aici o bună perioadă de timp. Influența lui se va regăsi la nivelul relaţiilor deoarece nativii Scorpioni vor deveni extrem de sensibili la stările, angoasele şi problemele prietenilor, familiei și a celor dragi lui. Dacă sunt singuri, Neptun sugerează că partenerul pe care îl vor alege în 2014, va fi unul care să rezoneze cu el la nivel mental. Cele mai probabile locuri de întâlnire vor fi la mediile artistice – muzicale, teatre, desfășurarea unor evenimente care au ca substrat arta – expoziţii de pictură, târguri vintage sau ateliere de fotografie.

Finanțele și Cariera
Va fi un an financiar puternic și prosper pentru nativii Scorpion. Bucurați-vă . Casa a 2-a, a veniturilor provenite din muncă proprie este puternică, ceea ce arată că finanţele sunt un domeniu de interes și de importanță pentru ei. Sunt axaţi pe finanțe și se concentrează pe varii modalităţi de a face bani ştiind că planificarea reprezintă câştig. Jupiter, planeta norocului, este, în prima parte a anului, în poziția sa cea mai înaltă, în Rac, în Casa a 9-a, a studiilor academice, a credinţei, a străinătăţii şi face aspecte frumoase cu Soarele în cea mai mare parte a anului. Deci norocul financiar le surâde nativilor Scorpion. Toate acest lucruri se traduc prin venituri sporite și neaşteptate. Obiectivele lor financiare sunt mari, mai mari, aş spune, decât viața. Ei nu sunt interesați doar în a-şi câștiga traiul cât de a strânge avere. Vor există multe oportunități financiare, unele provenite din mediul academic, altele din terenuri în străinătate dar şi din relaţiile de afaceri cu străinătatea. În viaţa lor financiară par a fi implicate instituții religioase sau preoţi și într-un mod foarte benefic. De asemenea, speculațiile financiare le sunt favorabile. Norocul este de partea lor în toate investițiile și achizițiile pe care le fac, activele pe care le dețin vor creștere ca valoare. Exită o vorbă, sunt dintre cei care cred că pot și dintre cei care cred că nu pot. Scorpionii fac parte dintre cei care cred că pot. Întotdeauna sunt locul potrivit, la momentul potrivit, să recunoască și să profite de o oportunitate. Pe de altă parte, câştigul salarial este un mod de a-şi câştiga existenţa confortabil, conform cu natura și talentul lor și acest lucru este foarte important. Pot fi ei însuşi și mai prosperi. Jupiter face aspecte frumoase cu Soarele lor până la 1 august iar după aceea cu Pluto, stăpânul lor planetar şiii…stăpânul bogăţiilor subterane. Ambele planete implică aspectul fizic, imaginea și prestanţa, un melanj excelent pentru succes, haina este imaginea bunăstării şi este un factor important în câștig, deci probabil, că vor purta numai haine de firmă anul acesta, cu toate că Scorpionii, prin natura lor, nu sunt semne ostentative, dimpotrivă le place să-şi ascundă farmecele. La 1 august Jupiter le va trece peste Mijlocul Cerului, punctul cel mai puternic al temei natale, deci se vor bucura de un plus de Imagine dar şi de avere. Mijlocul Cerului, punct diferit pentru fiecare dintre noi, în funcție de ziua de naştere, este pragul Casei a 10-a, casa carierei. Aşa că această trece nu aduce doar bani, ci şi prestigiu, onoruri, recunoaştere şi promovare la locul de muncă. În multe situaţii, este vorba despre implicare în problemele comunităţii în care trăiesc sau dacă fac politică, în problemele ţării, în sensul bun al cuvântului. Vorbim aici despre relații cu oameni importanţi şi cu putere. Politicienii de profesie vor câștiga alegerile europarlamentare, să spunem. Multi dintre ei vor contribui financiar la campanii politice şi mulți dintre ei, vor beneficia, la nivel financiar de conexiuni politice. Cei mari și puternici sunt cu ei și sunt dornici să le acorde atenţia lor. Oportunități noi și bune în carieră. Cerul este limita. Scorpionii care sunt studenți vor fi acceptaţi în universităţi din străinătate, alţii vor câștiga burse de studiu, le va fi recunoscută munca de cercetare. Vor fi foarte generoşi în acest an, atât cu prietenii cât și în ce privesc faptele caritabile, în schimb, ceea ce nu îi prea stă în caracter, va fi un mare cheltuitor.
Toate acestea direct proporţional cu creşterea câștigurilor. Cei cărora le plac investiţiile vor trebui să studieze listarea de proprietăţi la burseă sau la licitaţii, la bănci, precum şi bursa de capital. Colaborarea cu fraţii, în funcţii de răspundere în firme, vor sista scurgerea de informaţii în afară. Venitul partenerului de viaţă, ar putea fi mai bun dacă acesta ar gestiona şi mai bine veniturile casei. Dragostea, nașterea, viața şi moartea reprezentă forţa cosmică a naturii iar Scorpionii sunt interesati de toate acestea. Banul are putere de transformare, iată măcar un motiv pentru care un Scorpion este interesat de bani. Banul înseamnă putere, banul provoacă schimbare, banul poate controla totul, aceasta putere îi fascinează. Dar Scorpionii pot deveni prea materialişti dacă acestea nu sunt atenţi, puterea banilor devorându-le sufletul. Chiar și noţiunea de plutocrat vine de la Pluto, stăpânul lor şi sugerează puterea financiară, într-un fel sau altul, Scorpionul se străduieşte să-şi asigure un statut financiar bine conturat. Când fac acest lucru ei sunt atenți la modul în care îşi pot spori averea, iar partea de atenție financiară este, de fapt, un fel de atribut profesional deoarece ei sunt implicaţi în manipularea banilor altora în calitate de contabili, de avocați, de agenți de bursă sau conducători de companii și atunci când te ocupi de banii altor oameni trebuie să fii mai precaut decât atunci când te ocupi de ai tăi. Pentru a-și îndeplini obiectivele financiare, Scorpionii au lecții importante de învățat. Trebuie să dezvolte calități care nu vin în mod natural din ei, cum ar fi viziunea, optimismul, credința, încrederea și , mai presus de toate , generozitatea. Ei trebuie să vadă bogăția naturii și în viață nu doar în formele sale evidente cum sunt bani și puterea. Când îşi dezvoltă generozitatea, de exemplu, potențialul lor financiar poate atinge limite nebănuite.
Cea mai mare aspirație a unui Scorpion este să îi fie luate în considerare, de către societate, resursele de lumină şi de viaţă pe care le oferă. Îşi doresc să fie lideri deşi urmează un drum şi o evoluţie total diferite de ale nativului Leu, un alt leader al zodiacului. Un Scorpion îşi atinge obiectivele în viaţă fără ostentaţie şi fără lumina reflectoarelor pe când un Leu iese la rampă. Scorpionii caută compania celor bogaţi şi faimoşi într-un mod discret, poate şi pentru că ei, prin natura lor, sunt introvertiţi și au tendința de a evita lumina reflectoarelor. Dacă ei doresc să-şi atingă obiectivele profesionale mai rapid nu trebuie decât să se deschidă un pic și să se exprima ceva mai gălăgios. mult . Ei au nevoie pentru a opri ascunde lumina lor sub obroc și lăsați-l să strălucească . Toate acestea li s-au dat pentru un motiv anume, de a se servi de viață ca să-şi sporească bucuria de a trăi pentru alții. Cu Saturn în semnul lor natal va fi vital să se conformeze cerințelor oficiale când vine vorba de profesia. Problemele de carieră ar putea fi în strânsă legătură cu mediul de afaceri legale și oficial iar opiniile lor se vor ciocni, de multe ori, cu sistemul. Când se întâmplă acest lucru trebuie să fie foarte atenţi cu privire la cum și când să se confrunte cu cei care sunt în poziția de a face schimbări importante. A face o mișcare greșită, la momentul nepotrivit, ar putea diminua şansele de succes în viitor. Vor fi momente când vor simţi nevoia de a fi pe cont propriu și să se retragă complet de pe scena socială şi să abandoneze locul de muncă. Să încerce să depăşească aceste momente deoarece viitorul lor depinde de cât de dispuşi ar fi să se amestece cu alții și să se implice în activități comune.

Ce ar putea perfecţiona
Veniturile personale vor creşte în acest an, dar vor trebui să muncească asiduu pentru a avea capacitatea de a câștiga bani pentru alții dar şi pentru ei, prin natura lor sunt buni la acest gen de lucruri, să îi ajute pe alții să prospere. Doar că în acest an sunt mult mai concentraţi pe sine decât pe alții. Saturn în Casa 1, casa personalităţii, o perioadă de timp, indică faptul că nu pot ignora acest lucru. Datoriiile nu vor fi o problemă în 2014, dar creșterea veniturilor ar trebui să atenueze această problemă, doar că odată cu sporirea conturilor în bancă, vor creşte şi taxele, un domeniu cu care nativii Scorpion nu ar trebui să se joace. Să încerce să nu lase optimsmul să-i facă neglijenţi nu de alta, dar obţinerea unui sprijin financiar ar fi dificil, în aceste condiţii. Un proiect de anvergură poate fi prea mare chiar şi pentru un Scorpion, indiferent cât de prosper ar fi. Provocarea este de a le arăta altora cât de practice și lucrative sunt ideile lor, deoarece investitorii nu împărtăşesc aceeaşi viziune asupra lucrurilor vor trebui să prezinte un plan practic, cu soluţii care să îi satisfacă şi pe cei mai sceptici. Să se asigure că au timp şi pentru oportunitățile educaționale și de turism care vor apărea pentru că ele le va îmbunătăți viața mai târziu .

Sănătatea
Sănătate este mult îmbunătățită față de anii anteriori când grămada de planete lente era împotriva lor. Acum îl mai au doar pe Uranus și Nodul Sud. Sunt persoane călite și mai puternice. Organismul le-a fost curățat și purificat, iar aspectele sunt mult mai ușoare. Pericolul este că vor ignora sănătatea și părerea mea este că fac o mare greșeală. Sănătăţii ar trebui să i se acorde mai multă atenție în 2014, mai ales după data de 1 august. Jupiter se va alătura lui Pluto şi lui Uranus într-un aspect stresant pentru ei. O mare parte a problemei vine de la stresul datorat unei cariere solicitante dar şi a unui mod de a trăi pe măsură. Este nevoie de a echilibra între cele două.
Volatilitatea emoțională este, de asemenea, un pericol pentru sănătatea lor. Nimic nu blochează mai repede ca energia care nu este cotrolată și, mai ales stările negative, cu impact emoțional. Ca şi anul trecut, au tendința de a oscila între extreme, de la emoţia cea mai profundă la cea mai crasă superficialitate. Maximele pot fi nejustificate la fel ca şi minimele. Adevărul este, ca întotdeauna, undeva la mijloc . Schimbările de dispoziție, de asemenea, tind să fie rapide și năucitoare , atât pentru ei cât şi pentru cei din jurul lor. Provocarea este de a învăţa să cultive pacea, liniștea și echilibrul. Pot reduce stresul lucrând mai inteligent, mai eficient și ritmic. Să lucreze inteligent, nu este greu, nu trebuie decât să se concentreze pe lucrurile cu adevarat importante şi să lase lucrurile să meargă mai departe, să delege din responsabilităţi ori de câte ori este posibil şi să se odihnească atunci când sunt obosiţi. Să nu se încăpăţâneze să termine un proiect atunci când sunt obosiţi deoarece au şanse să greşească şi mai apoi, să refacă totul, să-şi asculte corpul. Vorbesc puțin şi ascultă mai mult. Să gândească şi să fie conştienţi de activităţile alternative pe care le au la-ndemână. Dacă simt tensiunea la locul de muncă, trebuie să evite suprasolicitarea luând o pauză de relaxare. Mai mult, le sugereaz ca în 2014, să evite argumentele şi luptele pentru putere. Să conştientizeze în preajma căror persoane se simt obosiţi şi iritaţi şi în preajma căror oameni se simt ei, activi şi plini de energie. Vampirii energetici nu fac decât să paraziteze, în mare parte inconștient, tot ceea ce înseamnă energie ceea ce este pentru nativii Scorpion una dintre cele mai mari pericolele pentru sănătate. Când simt stari de epuizare sau de enervare fără motiv în prezenţa unora, nu trebuie decât să se scuze politicos şi să pună capăt întâlnirii ori să iasă din încăpere, devenind astfel ceea ce numim un organism eficient energetic iar ei îşi pot investi energia în zonele în care se obține un profit maxim. Nu vor realiza acest lucru imediat, dar în toate există un început. Perioade vulnerabile pentru sănătate sunt 20 ianuarie – 18 februarie, 1 martie – 21 mari şi 13 iulie – 23 august.

Săgetător
Spre deosebire de cele mai multe semne zodiacale , simbolul acestor nativi este o ființă mitologică, centaurul, o creatură care alternează plăcerile pământeşti cu filosofia de viaţă, indiferent dacă este vorba despre un caracter puternic sau simplu gânditor. În a doua jumătate a anului 2014, se vor confrunta cu capacitatea de a-şi depăşi limitele, în special cele dintre ei și cei apropiaţi – parteneri de viaţă, iubiți, foşti sau foste, parteneri de afaceri sau prieteni. După aproape 10 ani de stres, provocări, rupturi, cutremure psihologice şi insecuritate, 2013 a fost o trambulină spre revenire. E ca şi cum s-au înscris într-un club de elită, au plătit taxele şi acum sunt membrii cu drepturi depline, nu mai trebuie să facă față provocărilor anterioare. Multe semne – Rac, Balanţă, Capricorn se confruntă cu fenomenul opus, cu ceea ce Săgetătorii s-au confruntat deja. Pentru că au trecut prin multe, multe teste, Săgetătorii sunt acum în poziția de a-i ajuta pe alții să treacă prin el. Lecţia de viaţa nu a fost pedeapsa, ci i-a învăţat cum să primească iubirea adevărată și ce rol trebuie să joace în viață. Asemenea unui atlet face antrenamentul pentru viaţă, să concureze pentru el însuşi ca să îşi dovedească valoarea. Mulţi dintre ei au fost marginalizaţi, dar iată că a venit momentul să îşi ia revanşa!
Stăpânul semnului – Jupiter
Culoarea specifică – roşu, oranj, bej
Metalul caracteristic – cositor
Cristalele semnului – Acvamarin, Ametist, Calcedonie, Chihlimbar, Citrin, Cristal de stâncă, Lapis Lazuli, Malachit, Onix, Piatra Lunii, Piatra sângelui.

Oportunităţile
Jupiter în Rac, în Casa a 8-a, a intimității, continuă să îi ajute să facă mai mulți bani, le sporește contactele, intuiția și iubirea fizică până pe 16 iulie 2014. Să nu fie surprinși dacă cineva îi ajută, dacă cei veniți în control pe ei îi trec cu vederea dar nu și firmele învecinate. Chiar dacă nu i-au interesat jocurile bursiere pînă acuma s-ar putea să descopere piaţa bursieră şi să evolueze fulminant datorită alegerilor intuitive pe care le fac, transformându-i peste noapte în vedete. Companiile cu un statut social de tipul vânzărilor en-detaille care comercializează bunuri de larg consum sunt cel mai bun pariu. Talentul cu are îi ajută pe cei care au nevoie de serviciile sau de produsele lor le vor fi întoarse atunci când nici nu se gândesc. Ziua de 18 aprilie este o zi incredibil de bună, de puternică şi le poate schimbă radical viața deoarece ar putea primi o moștenire, o scutire de impozit, un termen favorabil de plată la un credit sau o amânare a unei datorii către o rudă apropiată, potentă financiar, să investească într-un teren sau alt tip de proprietate sau de a primi un bonus neașteptat din investițiile anterioare. Sentimentul de iubire este profund, minunat și intens acum. Alte două zile favorabile pentru fuziuni de toate tipurile sunt 6 mai – 18 iunie. Un concediu sau o vacanţă în străinătate ar putea fi posibilă după 16 iulie, când Jupiter intră în Leu şi în Casa a 9-a a călătoriilor lungi şi a străinătăţii pentru următoarele 12 luni. Jupiter iubeşte călătoriile şi ar putea dori să cumpere o poliță de asigurare pentru călătorii anuale pentru a profita de unele oportunități minunate de transport. Unii nativi Săgetător ar putea lucra în publicitatea offline sau online, în timp ce alţi Săgetători vor avea noroc în chestiuni juridice cu condiția să nu-și forțeze norocul. Alţii ar putea decide să se întoarcă înapoi la studii şi să termine ceea ce au început, fie să-şi dea licenţa, fie să facă un masterat sau pur şi simplu să facă a doua facultate. Cei care lucrează în turism sau industriile adiacente s-ar putea bucura de o vacanță romantică în preajma datei de 24 iulie, când datorită unui program de fidelizare vor reuşi să facă excursia pe care o doresc de mult timp. Partenerii ar putea să le facă o surpriză plăcută pe 18 august sau pe 25 septembrie, când fie îi vor duce într-un loc de vis, fie vor decide să se căsătorească în stil Las vegas. Este indicat să nu se aventureze la drum sau să amâne călătoriile lungi după data de 8 decembrie, când Jupiter va intra în mers retrograd. În schimb, perioada este excelentă pentru a rezolva chestiuni de natură juridică.

Provocările
La începutul anului, Saturn este în Casa a 1-a, a personalităţii iar în luna mai, va reveni în Casa a 12-a a lucrurilor ascunse. Această poziție nu este una ușoară pentru nativii Săgetător care trebuie să înveţe multe lucruri despre sine şi pe când cred că au intrat pe făgaşul normal, să se pomenească în situaţia de a afla cine ştie ce secrete, pe care mai trebuie să le şi păstreze. Vor trebui să se gândească bine înainte de a deschide gura. Nu este o poziţie bună nici pentru cineva aflatîn poziţie de conducere dar nici pentru ceilalţi care nu au funcţii. Sfatul meu este să-şi ţină gura mai ales dacă este vorba despre probleme care pot afecta fericirea celorlalţi, încrederea sau sursele de subzidenţă ale altora. Nu vor intra în graţiile nimănui dacă vor proceda după cum au obiceiul, să spună lucrurilor pe nume şi tranşant, dimpotrivă oamenii nu vor mai avea încredere în ei. Ironia sorţii este că pentru acest semne rescunoscut pentru capacitatea lor de a înţelege lucrurile rapid, acum nu sunt conştienţi de asta şi pot deveni proprii lor duşmani dezvoltând dependenţe de alcool sau de sex – site-urile porno sunt acum luate cu asalt, faţă de jocurile de noroc sau de cumpărăturile on-line. Sau dacă ei nu sunt implicaţi în aşa ceva, cunosc persoane apropiate care trăiesc în promiscuitate morală dar afişează o mască de om de casă sau de bun samaritean şi care, îi oripilează pe Săgetători.
Cu toate acestea poziţia aduce şi unele perspecteive nesperate. Deoarece calendarul social a fost destul de încărcat în ultimii ani, nu le va fi greu să se degreveze de multe din aceste probleme, ca să respire niţel mai lejer. Vor fi invitaţi la diverse evenimente, vor avea, în continuare, prieteni, dar, chiar dacă trăiesc toate acestea se pot simţi stingheri şi dezarmaţi în faţa multor întrebări, după cum la fel de bine, se pot simţi după un asemenea eveniment ca după o noapte de chef şi care, vo avea senzaţia, le va afecta sănătatea într-un fel sau altul. Aşa că, vor reflecta la alegerile pe care le au de făcut și pot primi oricând un sfat de la cei mai în vârstă și cu experiență. Mai poate fi vorba despre o ranchiună din trecut, de care se eliberează, în cele din urmă, și iartă. Alţi Săgetătorii şi aici vorbim despre doamne, află, ceea ce bănuiau de ceva timp, şi anume că sunt însărcinate, fapt care va schimba priorităţile, radical. În alte situaţii, au petrecut ultimii doi ani și vor mai continua să petreacă cea mai mare din 2014, cu teama de a nu le fi furate ideile unui proiect la care lucrează şi care nu este încă gata spre a vedea lumina zilei. Din păcate, Saturn nu le dă prea multă energie așa că vor trebui ca, periodic, să se odihnească și să se relaxeze, altfel Saturn care guverneaza procesul de îmbătrânire îşi va face simţită prezenţă prin apariţia primelor riduri şi a firelor albe. Cât timp Saturn se va afla în mişcare retrogradă, între 2 martie şi 20 iulie, factori neprevăzuți îi poate obliga să ia o pauză sau pentru a reflecta care este drumul lor în viaţă. Este stresant să ştii că toate grijile lumii apasă pe umerii lor, aşa că cel mai bun lucru este, dacă ştiu vreun locşor unde pot mânca bine, să se relaxeze și să se bucure de masa, să se refugieze acolo periodic.

Familie , dragoste și relații
Interesul faţă de familie și problemele casei vor varia în funcție de planetele tranzitează Casa a 4-a. Neptun, planeta răspunzătoare de spiritualitate, este stăpânul acesteia. El reprezintă nevoia unei persoane de a se apropia de Dumnezeu, de aprofundare a conştiinţe dei şi dezvoltare spirituală. Astfel, pentru nativii Săgetător , creșterea spirituală, conștientizarea şi sentimentul de uniune cu Divinul pot veni prin intermediul familiei și dinspre responsabilitățile familiale. Acesta este terenul de antrenament pentru ei. Probleme de familie nu sunt ceea ce par a fi. Ele sunt doar un mod de a atrage atenția lor. Adesea, ele pur și simplu îi cheamă la meditație și rugăciune. În cazul în care această atitudine şi-a atins obiectivul, problemele se rezolvă de la sine. Neptun este, de asemenea, planeta intuiţiei. Astfel, Universul le ridică nivelul de vibraţie prin intuitia care sporeşte rezolvând sau anticipând problemele legate de casă și de familie. Majoritatea problemelor pot fi rezolvate cu ajutorul intuiției, acolo unde logică normală, psihologia de bază și personalizatea socială nu au nicio putere . Numai inspirația aduce puterea de a transcende lucrurile. Intuiţia le-a fost principalul instructor. Cât timp Neptun a fost înVărsător, nativii Săgetător au încercat să promoveze o mai mare libertate în relaţiile de familie şi în raporturile cu mediul familial, totul în tentativa de a construi un spirit de echipă și de a materializa sentimentul de efort comun prin modernizarea tehnologiei din casă. Au experimentat, au fost dispuși să încerce tehnici noi și diferite legate de comunicare, mai ales că Vărsătorul este unul din cele mai comunicative semne ale zodiacului. Faptul că în aceast semn cade Casa a 3-a, a comunicării, arată o legătură puternică între familie și comunicare. Mesajul evident este că relațiile de familie se pot îmbunătăți printr-o comunicare bună. Dacă ne gândim şi numai la Vărsător, trebuie să recunoaştem că acest semn este recunoscut pentru detaşarea sa, clară și logică care prevalează în mai toate situaţiile. Răspunsul la un acces de furie tot cu furie este doar o cale de a face lucrurile mai rele decât sunt. Trebuie aşteptat ca lucrurile să se calmeze înainte de a explica poziția lor. Astfel, o parte din misiunea nativilor Săgetător în 2014 este de a-i educa, cu calm și fără patimă, pe acei membri ai familiei care au nevoie de ea. Dacă se insuflă ideea de spirit de echipă familiei oferind însă libertate maximă fiecărui membru în parte, atâta timp cât acesta nu este distructivă pentru ei sau pentru alții, drumul spre fericire este parcurs mai mult de jumătate. O zonă foarte importantă , dar complexă și amăruie, de viață, continuă şi în acest an căci Saturn este în casa a 1, a personalităţii, în opoziţie cu Casa a 7-a, casa căsătoriei. Acest lucru sugerează o restructurare a vieții de cuplu şi a iubirii. Multe cupluri îşi vor reordona priorităţile în urma testelor pe care le-au avut de trecut. De asemenea, sunt testate prieteniile şi asocierile. Dacă până msi ieri se aruncau cu capul înainte într-o relaţie, Saturn a pus capăt acestui lucru. Există o nevoie interioară de a fi prudenți în dragoste, o nevoie de a se concentra asupra relațiilor de calitate mai degrabă decât pe cantitate. În 2014, la fel ca anul trecut, vor avea de învățat că dragostea nu este o continuă luna de miere, că aduce poveri, obligații și responsabilități. Multi dintre Săgetătorii romantici vor fi înclinaţi să revizuiască definiția iubirii. 2014 este anul în care vor învăţa să-şi facă datoria faţă de familie chiar dacă dor anumite sacrificii dar este cea mai înaltă formă de iubire. Cei singuri vor fi atraşi de oameni care îi pot ajuta financiar.Trăiesc sentimentul că viața socială nu trebuie să fie doar distractivă, ci trebuie să servească unui scop practic. Mulţi nativi se vor transforma în adevăraţi alpiniști sociali şi vor cultiva relații cu oameni puternici, alţii vor merge mai departe, şi vor încerca să combine afacerile cu viața socială, iar unele căsătorii pot fi, mai de grabă, rodul unui aranjament de afaceri decât o contopire emoţională. Recepţia mutuală dintre Saturn şi Pluto dramatizează un conflictul clasic cu care se confruntă cei mai mulți dintre Săgetători şi anume necesitatea de a armoniza dorințele personale și stima de sine cu dorințele partenerilor de viaţă sau a iubiţilor lor. Cu Pluto în Casa a 2-a, a banilor proveniţi din muncă proprie, arată la prima vedere, că dorinţele lor sunt intense și din convingere dar această armonizare nu este chiar atât de simplă precum pare. Interesele financiare ale Săgetătorilor cât și ale partenerului său și mai ales modul în care banii sunt cheltuiți și administraţi se pare că vor fi o permanentă sursă de conflict. Deci, este de reamintit că există întotdeauna calea de mijloc. Celor care doresc să se căsătorească le-aş sugera să aştepte a doua parte a anului.

Finanţele şi cariera
Casa a 2-a a banilor munciţi, este foarte puternică, odată pentru că acolo se află Pluto, apoi pentru că ea este stăpânită de Saturn. Mulți nativi cu un Pluto puternic, în Casa a 2-a casa au suferit de timpuriu privațiuni legate de bani. Experiența include modele comportamentale și relații financiare disfuncționale cu care s-au confruntat încă din copilărie. Unii părinţi s-au folosit de bani pentru a controla și a-şi lega copiii de ei şi nu a fost vorba despre generozitate. Nu contează cât de confortabil se descurcă financiar o mamă, de exemplu, dar dacă poate să-şi ajute copilul cu bani, o va face, indiferent de motiv, chiar dacă aceştia percep, uneori, ajutorul ca pe un mod de a-i umili. De multe ori, gestul mărinimos nu este altceva decât o modalitate de a păstra controlul. Pluto împarte, din punct de vedere financiar, oamenii în două categorii: cei care au bani şi cei care nu au, în funcţie de rolul pe care ei aleg să îl joace în relații. Cei care au bani sunt, de obicei, compulsivi atunci când doresc să facă bani pentru a putea să îi controleze pe ceilalţi, mai ales în relațiile apropiate. Alţii au învățat să folosească banii pentru a cumpăra iubirea sau, cel puțin, pentru a evita abandonul. Astfel de oameni nu sunt, de obicei, nu sunt motivaţi să-şi facă o carieră dar sunt motivaţi să facă bani, ceea ce poate echivala tot cu controlul.
De multe ori le displace modul în care îşi câştigă banii, dar asta nu îi împiedică să muncească până la epuizare pentru a-i face mai ales dacă nu au posibilitatea materială să ofere ceva substanţial partenerului lor, familiei sau prietenilor. Saturn este stăpânul planetar al Casei a 2-a şi tinde să fie conservator în materie de bani. Pe de altă parte, nativii Săgetător trebuie să abordeze problema veniturilor proprii, pe termen lung. Saturn bine aspectat arată capacitatea nativilor Săgetător de a-şi eşalona veniturile pe termen lung și oferă o abordare disciplinată şi prudentă când se pune problema investiţiilor. Bogăția se construiește încet și treptat. În general, nu își asumă riscuri financiare cu excepția cazului în care acestea sunt luate în calcul și bine acoperite. Deşi Săgetătorii sunt recunoscuţi pentru norocul lor, averea și liberul arbitru în ce priveşte cheltuielile, se datorează lui Saturn, secretul din spatele averii lor. Ei nu devin stăpâni pe propriile venituri decât atunci când adoptă unele atitudinile saturniene; amprenta acestuia se regăseşte şi la nivelul Casei a 8-a, care se împarte între semnul Gemenilor şi a racului unde câștigurile din 2014 stau sub semnul comunicarii. Abilitățile de comunicare, darul vorbirii, cunoștințele și informațiile joacă un rol important în câștigurile lor. În multe cazuri, acest lucru se valorizează în domenii cum sunt marketingul, tranzacționarea, cumpărarea și vânzarea, în altele cele ce ţin de predare, de scris și de cursuri, de de investiții în mass-media, telecomunicații și transport. Astfel, după cum spuneam mai devreme, un parteneriat de afaceri este probabil în 2014. Banii vin din abilitățile sociale ale nativilor Săgetător, din crearea de rețele și contacte sociale. Prietenii buni sunt ca banii în bancă deși aceştia nu vor apărea în orice bilanț. Prietenii și contactele sociale par a sprijini obiectivele lor financiare și oferă oportunități de dezvoltare. Mulţi Sagetători vor câștiga bani de pe urma căsătoriei, când soțul/soţia prosperă și vor fi foarte generoşi cu ei. Toate acestea arată schimbări pe termen lung în viața lor financiară. Greşelile financiare sau așteptarea sunt relevante în măsura în care pot fi corectate, cum ar fi de exemplu, litigiile, divorţul sau procesul cu un fost partener de afaceri. Jupiter este Casa a 8-a până în august, ceea ce sugerează că datoriile făcute sunt foarte uşor de rambursat; de asemenea, este un an bun pentru a ieși din datorii sau pentru a refinanța unele împrumuturi. Cei care au idei bune vor atrage cu ușurință investitori externi sau capital din afară penru finanţarea proiectelor personale. Problemele fiscale se rezolvă şi ele cât ai bate din palme. Cei implicaţi în diverse forme de asigurări sau de redevențe vor avea succes dar pot fi implicaţi şi în conflictele dintre valorile spirituale și cele materiale, oportunitățile de a face bani vin în conflict cu morala sau cu mentalitatea lor, în special cu noţiunile de bine și rău. Vor trebui să ia decizii dure dacă vor ca lucrurile să fie bine făcute. În general, Săgetătorii ştiu să facă avere, au idei, energia și talentul de a face paradisul aici, pe pământ şi cu toate acestea, simpla avere nu le este de ajuns, traiul confortabil este mic și nesemnificativ pentru ei. Pentru ca Săgetătorii să atingă adevăratul lor potențial trebuie să-şi dezvolte abilitățile manageriale și organizatorice. Ei trebuie să învețe să stabilească limite, pentru a-şi atinge obiectivele căci rare ori vom vedea o persoană că trece de la zdrenţe la luxul orbitor peste noapte. Acesta este un proces lung şi dificil pentru ei. Ca şi Leii, doresc să realizeze avere și succes rapid și impresionant dar trebuie să fie conștienți, mai întâi, că optimismul fără acoperire poate duce la asocieri financiare nerealiste și pierderi dezamăgitoare. Dar, niciun semn zodiacal nu își poate reveni la fel de repede ca Săgetătorul, dar nici nu resimt atât de dureros aceasta revenire ca și ei. Săgetătorii trebuie să fie lăsați să meargă pe drumul lor pentru a-și materializa viziunea, trebuie să lucreze practic și eficient. Sagetatorii sunt şi mari gânditori. Banii, faima, farmecul, prestigiul, aprecierea publică și un loc în istorie ni-l dorim cu toții. Ei aleargă, de multe ori, după aceste obiective. Unii le ating, alţii nu, asta depinde de tema natală a fiecăruia. Dar dacă nativii Săgetător doresc să atingă statutul public și profesional ei trebuie să înțeleagă că aceste lucruri nu sunt conferite pentru a spori ego-ul cuiva, ci este o recompensă pentru serviciu în slujba omenirii. Spun asta deoarece ego-ul Săgetătorilor este uriaş şi, de multe ori, pe bună dreptate, au de ce să fie mândri. Dacă doresc aprecieri publice vor trebui să lase puţin de la ei, să devină mai umili și modeşti, fără a cădea însă în capcana lepădării de sine. Totodată, trebuie să învețe, să stăpânească detaliile vieții, pe care le pot eluda uneori. La locul de muncă sunt harnici şi îşi doresc ca şefii şi colegii lor să observe acest lucru; sunt de încredere și se bucură de numeroase provocări. Cu nativii Săgetător este ușor de lucrat și îşi ajută colegii atunci când au nevoie. Contribuie la îmbunătăţirea mediului de lucru prin idei inteligente sau metode noi de lucru care să mulţumească pe toată lumea, de fapt, căuta poziții provocatoare pentru carieră dar care să le dezvolte şi intelectul, chiar dacă trebuie să lucreze din greu pentru a reuși. Funcționează bine sub supravegherea altora, deși prin natura lor, ei ar trebui mai degrabă să supravegheze și să-şi crască astfel, sfera de influență.

Ce ar putea să îmbunătăţească
Viața socială și atitudinile sociale, în general, par a avea mare nevoie de îmbunătățiri în acest an. Au de a face cu multe conflicte și cu o mulțime de situaţii ambivalente despre care am discutat deja. Le este greu să se concentreze pe eforturile de transformare personală atunci când atenția le este distrasă de alte persoane. Mai mult, este greu să arate o imagine a noului om care doreşte să devină când soțul/soţia, iubitul/iubita ori prietenii neagă tocmai acea imagine. Într-un fel, trebuie să fie suficient de puternici pentru a face acest lucru și pentru a-şi menține popularitatea. Cum suneam mai sus, valorile materiale și practice sunt acum implicate în atitudinea lor faţă de dragoste. Acest lucru are avantaje şi dezavantaje. Nu este nimic în neregulă cu viaţa lor socială, dar dacă oamenii simt că banul este motivul unic de a fi, îi pot izola cu uşurinţă. Valorile ca inima şi dragostea nu poate fi înlocuite de bani. Din fericire Saturn se va asigura că evenimentele ce vor urma vor dezvalui cine sunt și de ce sunt ceea ce sunt, aşa că nu trebuie decât să fie pregătiţi să salute şi dezamăgirile şi deziluziile ca apoi să aibă revelaţia binecuvântării.
Aceste revelații le vor permite să acţioneze pe o bază mai realistă. Iertarea este o mare artă chiar dacă nu vor avea prea mult succes sociale şi sigur vor exista şi dezamăgiri. Iertarea nu este doar murmurul câtorva cuvinte, ea vine dintr-o înțelegere profundă a poziției și circumstanțelor de acţiune ale celeilalte persoane. Vor vedea că iertarea este ceva spontan și natural. Iertându-i pe alții se iartă pe sine. Teamă excesivă ar putea fi , de asemenea, o problemă în relație în 2014. Prudenţa este normală şi bunî până la un moment dat. Dar supraprotecția excesivă sau testarea permanentă a iubirii celuilalt i-ar putea împiedica, cu siguranță, să-şi manifeste dragostea.

Sănătate
Deși Pluto şi Saturn îi stresează uneori, planetele în semne de foc și de aer sunt aliaţii lor, mai mult, după 01 august Jupiter se mută şi el în linia de apărare și schimbă echilibrul de putere în favoarea lor iar sănătatea și vitalitatea se vor îmbunătăţi vizibil. Deoarece Casa a 6- a, a sănătăţii, nu este o casă care să ridice probleme, tendința nativilor Săgetător va fi de a ignora acest domeniu. Chiar dacă nu se văd semne de boală în tema natală, ar fi o greșeală să nu ia măsuri preventive, poate avum ar trebui să se acorde sănătăţii mai multă atenţie. Pluto este în Capricorn din 2008 și va fi acolo încă mulți ani de astăzi înainte şi trimite aspecte bune spre semnul Taurului în care cade Casa de sănătate. Nativii Săgetător continuă reinventarea propriei persoane și transformarea corporală și a imaginii. Procesul a început în urmă cu mulți ani și este încă în plină desfășurare. Asistăm la o reformulare, exterioară şi interioară, a conceptului interactiv cred în mine dar cred şi în tine precum şi a tendinţelor de refedinire pe care îl prezintă lumii. Acest tip de muncă are nevoie de autoconcentrare intensă, în scopul de a se îmbunătăți pe sine. Dar procesul de auto- transformare se desfășoară lent iar soţului/soţiei sau iubitului/iubitei ar putea să nu le placă locul pe care li le-au rezervat în cadrul acestuia și ar putea opune o oarecare rezistență, ceea ce va încetini şi mai mult lucrurile. Pluto vrea transformare personală profundă nu doar schimbări cosmetice, superficiale. Astfel, mulți dintre Săgetători au fost și, încă ar putea fi, la dietă, au urmat sau urmează o serie de proceduri de detoxifiere pe bază de plante, iar unii chiar au fost sau vor suporta o serie de intervenţii chirurgicale cosmetice pentru a-şi modela corpul aşa cum îşi doresc. Acest lucru este normal, doar că Saturn aflat în semn opozabil, ar putea indica faptul că majoritatea costurilor acestor lucrări ar putea fi achitate cu greutate sau cu întârziere. Pluto în semn de pământ arată un îndemn la a elimina excesul corporal, modul de viaţă vicios precum şi obiceiurile alimentare proaste, repet, pentru că este un an bun pentru pierderea în greutate la cei care o doresc. Chiar dacă vor avea nevoie de serviciile unui profesionist, vindecarea va merge mult mai repede și mult mai ușor ca în alte dăţi. Venus în calitate de stăpână a sănătăţii, are în vedere forma, în speţa, şoldurile şi rinichii, deci sănătatea va fi îmbunătățită prin menținerea aceste părți ale corpului în formă. Masajul şoldurilor şi a feselor ar trebui să se facă în mod regulat; nu le-ar strica nici un masaj al coapselor. Activitatea rinichilor poate fi consolidată în mod natural prin reflexologie, masaj corporal, kinetoterapie, presopunctura, acupunctura sau exerciţii Reiki. Deoarece Venus este o planetă personală, rapidă, şi nevoile de sănătate ajijderea, inclusiv terapii care funcţionează cel mai bine pentru ei, vor varia de la o lună la alta.

Capricorn
Anul care a trecut a fost un an susținut prin muncă serioasă, așa cum stă bine unor nativi Capricorn, dar și un an financiar iar această tendință va continua în 2014. Participarea la viața socială începută la sfarsitul anului trecut va continua și în acest an. Undeva în toamna anului viitor, vor trebui să echilibreze interesele financiare personale cu cele ale partenerilor și / sau ale investitorilor. Spiritualitate a fost, la rândul ei, importantă anul trecut și-şi va continua trendul ascendent şi în noul an. Vor avea loc schimbări importante, pe termen lung, lipsa planetelor în semne de Pământ – singurii Pluto şi Venus, ultima pentru destul de scurt timp, în semnul lor reuşeşte să le dea viaţa peste cap, va fi un factor important pentru fericirea lor. Vor fi destul de puţine perioade în care planetele să tranziteze semnele pământ şi care să îi ajute efectiv. Aerul și focul vor domina, astfel , că virtuţile semnelor de pământ Taur, Fecioara şi Capricorn nu aş spune că vor fi apreciate în 2014. Aptitudinile organizatorice și perspectiva realistă asupra vieții vor fi considerate de modă veche sau că ţin de mentalitate. Ideile abstracte și planurile nebuloase câştigă în greutate mai mult decât cele tangibile, reale. E ca şi cum omenirea ar orbita în spaţiu şi nu ar trăi pe Pământ. Vor percepe aceste lucruri ca pe nişte atacuri, se vor simţi inconfortabil, dar vor rezita. Pământul sau planeta de pământ, ca principii metafizice nu a fost eliminate, legile economiei nu au fost abrogate cu atât mai puţin cele ale naturii şi părerea mea este că acum, mai mult decât oricând, lumea are nevoie de virtuțile capricorniene.
Cu alte cuvinte, va fi un an neutru, cu excepția momentului când Jupiter va trece în Leu. Atitudinea lor cât și ei, ca persoane, le vor determina evoluţia în 2014.
Stăpânul semnului – Saturn
Culoarea specifică – negru şi maro închis.
Metalul caracteristic -plumb
Cristalele semnului – Onix, Sardonix, Agat, Ametist, Calcedonie, Cristal de stâncă, Cuarţ roz, Jad, Lapis-Lazuli, Malahit, Ochi de pisică, Ochi de tigru, Opal, Piatra Sângelui (Heliotrop).

Oportunităţile
Nativii Capricorn sunt destul de cinici când se pune problema dragostei, până când ajung să se îndrăgostească şi ei, apoi, ca să parafrazăm o zicală, ar face orice pentru persoana aleasă. Jupiter stă încă mai bine de jumătate de an în Casa a 7-a a parteneriatelor, perioadă în care vor învăţa că atitudinea de ce este al meu este al meu şi ce este al tău este şi al meu, nu este benefică când iubeşti. Vor descoperi în ei rezerve neştiute de optimism, de bucurie, de iertare și mărinimia inimii, mai ales că nativii Capricorn sunt renumiţi pentru hotărârile şi deciziile lor. Interesantă este ziua de 18 aprilie când Jupiter va face un aspect superb cu Venus aflată în trecere prin Casa Comunicării. Este o zi numai bună pentru a propune data unui mariaj, pentru a se căsători sau aşa cum li se va întâmpla şi nativilor Săgetător, să plece într-o a doua lună de miere. Alte două zile importante, ca pentru mai toşu nativii, sunt cele de 6 mai şi 8 iunie, zile în care ar putea pune în valoare relaţia sau s-ar putea valoriza pe sine în interiorul unei relaţii.
La mijlocul lui 2014, mai precis pe 16 iulie, Jupiter va trece în Casa a 8-a, a intimităţii, a sexualităţii dar şi a resurselor financiare, casă care, clasic, este sub stăpânirea Scorpionului. Din acesl moment, Jupiter va fi generos cu ei şi le va oferi o mulțime de oportunități, aşa că să se aştepte la o viaţă sexuală activă dar şi la acces neîngrădit la banii altora. Prin voinţă cuiva neştiut, ar putea fi beneficiarii unei rambursări financiare consistente sau a unor dividende generoase sau li se va propune să se alăture unui grup de oameni de afaceri pentru o investiţie pe măsură sau să ia o linie de credit de la bancă pe care o vor achita apoi, în avans. Nu ar trebui să surprindă, nativii Capricorn au ştiut întotdeauna să se apropie de oamenii care le pot fi de folos şi la fel vor face şi în 2014. Mai mult, limbajul corpului, comentariile freudiene subtile, pentru cei care trebuie să le sesizeze, îi vor ajuta să obţină ceea ce doresc sau pe cine doresc.
Noțiunile de bani, sex și putere le sunt accesibile mai ales pe 24 iulie, iar prietenii i-ar putea ajuta să fructifice cu succes şi zilele de 18 august sau 25 septembrie. Să nu semneze documente financiare după 8 decembrie când Jupiter se va afla în mers retrograd, deoarece este posibil să fie o capcană, care în acel moment, nu se vede. Oricum, nu vor întâlni un partener stabil până în februarie 2015.

Provocările
În primu rând, vor sesiza că numărul aşa zişilor prieteni a scăzut considerabil. Acest lucru se datorează Saturn, stăpânul lor aflat în Casa a 11-a, a prietenilor şi protectorilor şi unde va sta până pe 24 decembrie 2014. Acest lucru aduce o perioadă de compensare în viaţa lor socială. Saturn în Scorpion va elimina din viaţa lor acei prieteni care nu au fost decât interesaţi, reducând cercul la câţiva pe care se pot baza. Nu vor rămâne decât prietenii adevăraţi, care le-au fost alături şi la bine şi la rău. Saturn are o calitate restrictivă și reductivă, în acelaşi timp, deosebit de puternică, el nu va permite să păstreze nimic din ce nu este bun și/sau util pentru ei, indiferent dacă acesta este un loc de muncă, iubitul sau prietenii! Capricornii vor sesiza cum le dispar unii prieteni, în preajma Crăciunului şi poate este mai bine aşa pentru că mulţi dintre aceştia, de fapt, îi invidiază şi le erau chiar duşmani, în realitate. Alții s-au depărtat pentru că trăiau de ceva vreme sentimentul că nu mai aveau un scop comun sau pentru că au plecat la un alt loc de muncă sau pentru că, pur şi simplu, s-au căsătorit şi se pregătesc să devină părinţi. În același timp, unii din prietenii care au căzut ca muștele, s-ar putea să se fi simţit intimidaţi sau incomodaţi de poziţia Capricornilor care au o atitudine tranşantă vis-a-vis de aderarea la diverse asociații, cluburi sau cercuri de cunoştinţe; se ştie că majoritatea nativilor Capricon sunt elitişti şi preferă un anumit cerc de prieteni, datorită pe de o parte timidităţii lor, iar pe de alta neîncrederii. În alte situaţii este posibil să simtă că e prea greu să-ţi faci noi prieteni la o anumită vârstă. Ei da, Saturn obligă la muncă serioasă când vrem să ne afirmăm într-un domeniu, indiferent ce drum alegem în viaţă. Și dacă privim lucrurile din această perspectivă, este posibil ca prietenii stabili să fie tot cei vechi, conservatori şi pragmatici, ca şi ei. Pe 13 noiembrie ar putea participa la o agapă cu prietenii şi ce li se va întâmpla aici, le va marca existenţa mult timp de-acum încolo, în sensul că ar putea întâlni pe cineva iar atracţia va fi una explozivă, viscerală chiar. Saturn va fi în mişcare retrogradă între 2 martie şi 20 iulie, timp în care lucrurile pe care şi le doresc vor fi excluse din viața lor o perioadă de timp. Singuri vor trebui să găsească soluţii acolo unde cred că nu există şi le va fi, la fel de greu, să participe sau să organizeze evenimente sociale.

Familia, dragostea şi viaţa socială
Prin Casa a 4-a, a familiei doar ce și-a început periplul Uranus. Mare libertate de mişcare pe aici. Universul nu-i va sprijini, dar nici nu-i va împiedica în acţiunile lor, deci vor trebui să fie foarte atenţi ce fac. Voința și dorința vor face legea. Mulţi dintre nativii Capricorn vor opta şi în 2014 pentru status quo-ul pe care le-au avut în 2013. Uranus în Casa a 4-a vorbeşte despre un trecut nebulos însoţit de probabilitatea unei educaţii de familie oarecum haotice, nerezolvată şi de multe ori, nefinalizată. Nu vor fi schimbări drastice în acest timp, eventual, se va tensiona relația cu mama, relaţie care ar fi putut fi una plină de farmec, dar, Uranus face ca nativilor Capricorn să nu le pese de ce vrea familia. Uranus aici sugerează, de asemenea, o legătură apropiată cu tatăl care ar putea fi influentă și cultivată, mai ales că nativii Capricorn au un acut sentiment de responsabilitate față de vârstnicii de acelaşi sex din familia lor. Uranus în Casa a 4-a vorbeşte despre starea lor de spirit schimbătoare și despre un comportament oscilant. Nu contează cât de mult încearcă să se stabilizeze, întotdeauna ceva va fi răsturnat sau perturbat. Siguranţa trebuie să vină dinspre tipul neconvențional care acceptă schimbările bruște din viața lui. Opiniile devin mai pronunţate odată cu vârsta , și gândurile și ideile lor sunt originale şi neobișnuite.
Marte este stăpânul Casei a 4-a. Deci, relațiile de familie, interesele familiei și nevoile casei se vor cere rezolvate în cursul anului viitor. Marte va fi până pe 26 iulie în Casa a 10-a, casa carierei ceea ce sugerează o atenţie mai mare acordată acesteia, o negpciere vizând salariul sau o altă poziţie în schema organizatorică sau pur şi simplu, o negociere a unui nou loc de muncă. Tot acum se manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea intelectuală și școlarizarea membrilor de familie, în speţa soţ,soţie sau copii. Din 26 iulie apoi, Marte va trece în Casa a 11-a a prietenilor şi rotectorilor şi toată atenţia se va îndrepta spre activităţile sociale, Capricornii vor simţi nevoia să-şi extindă cercul de prieteni în ideea de a întâlni oameni care să îi ajute să progreseze, indiferent de ce căi vor urma, cu siguranţă însă că nu vor fi dintr-acelea care să facă atingere ilicitului.
Venus, planeta iubirii pentru ei, stă în semnul lor, e drept cu tot cu retrogradare aproximativ 3 luni în Casa a 2-a, casa veniturilor din muncă proprie, stăpânită clasic de Taur. Şi cum Casa a 5-a casa iubirii pentru nativii capricorn cade în Taur, iar Casa a 5-a mai este şi o casă a speculaţiilor financiare, se pare că atenţia lor va fi îndreptată spre cum să facă bani. Dragostea pentru ei se materializează în bani, cât de mulţi bani pot avea, dar să nu uite că iubirea, oricâţi bani ai avea, nu se cumpără. Venus în domiciliu, arată o mai mare atenţie asupra propriilor venituri, în special asupra lichidităţilor, odată asigurat acest flux, nu se pune problema să nu se gândească şi la sentimente, dar, totul legat, într-un fel sau altul, de partea materială. Vor avea, în schimb un farmec aparte, pentru că nu se vor da în lături de la actele de caritate, de a merge la biserică sau să facă voluntariat. Jupiter în calitate de stăpân al Casei a 12-a indică spiritualitatea. Acest lucru se vădeşte sub diferite forme, iar în dragoste este nevoie şi de o compatibilitate spirituală și filozofică.
Capricornii iubesc oamenii, dar nu sunt recunoscuţi pentru demonstrațiile romantice şi, cu toate acestea, în acest an vor fi mult mai demonstrativi. Vor radia mai multă iubire pentru alții și vor primi înapoi înzecit. Şi cum spuneam, vor fi atraşi de tipul de oameni spirituali, de la laici la cei implicaţi în munca sacerdotală -profesori, străini, oameni de alte religii sau etnii, tipuri exotice, oameni politici, editori, psihologi și artiști sunt personaje deosebit de ademenitoare pentru nativii Capricorn. Iar cu stăpânul Casei a 12-a în tranzit prin Casa a 7-a, a parteneriatelor şi romantismului, au nevoie să simtă că această dragoste este mandatată de stele dar şi de Divin şi mulţi dintre ei vor solicita confirmarea acestui lucru de la astrologi, preoţi sau psihologi. În 2014, intuiția lor va face minuni. Vor cunoaște iubirea atunci când se va dezlănţui și îi va ajuta să discearnă între diferite opțiuni pentru că vor avea câteva anul acesta. Cel puţin între 20 mai şi 23 iulie, vor fi momente deosebit de prielnice iubirii. Atât Soarele cât și Venus se vor alătura lui Jupiter în casa căsătoriei. Mulți nativi Capricorn vor avea bafta unor întâlniri importante, este posibil ca acestea să se producă în timp ce ei sunt implicaţi în alte relaţii şi atunci vor trebui să decidă ce îşi doresc, o căsătorie care să alunece uşor, uşor în banalitate sau o legătură care să îi facă să trăiască cu adevărat.

Finanțele și cariera
Banii sunt întotdeauna importanţi pentru nativii Capricorn, iar în ultimii ani au fost chiar mai mult de atât. Casa a 2-a a banilor proveniţi din muncă proprie este destul de puternică deoarece Venus, va intra acolo la începutul lui februarie şi va pleca abia după 18 martie. Ceea ce sugerează un focul lăuntric care îndeamnă la muncă neprecupeţită pentru îmbogățire. Există aici o concentrare, o mare dorință, o mare prioritate pentru a face bani și acest lucru este puterea de care nativii Capricorn au nevoie. O Casă a 2-a puternică duce la bogăție, deoarece nativul Capricorn are forţa şi puterea de a depăși toate obstacolele și greutățile. Dar, în 2014, aici vor fi puţine provocări, puţine greutăţi dar şi mai puţin obstacole. Vei avea fluctuații ale finanţelor, lunare sau sezoniere, normale – aceasta stă în natura lucrurilor și de multe ori sunt cauzate de planetele care tranzitează Casa a 2-a. Dar finanțele, în general, sunt obiective, cu puţină atenţie, uşor de atins. Un alt bonus financiar pentru 2014 este trigonul dintre Saturn şi stăpânii caselor financiare Uranus,Luna şi Soarele. El sugerează că, deși Capricornuu vor lucra din greu, munca lor va da roade.
În funcţie de modul cum îşi vor câștiga banii, va creşte şi bunăstarea lor. Multe dintre tendințele financiare ale anului trecut, vor fi valabile şi în 2014, Uranus fiind o planetă transpersonală, care stă într-un semn şi într-o casă câţiva ani. Uranus ca stăpân a Casei a 2-a, indică faptul că experimentul, creativitatea și inovaţia se regăsesc în felul în care îşi câştigă banii. În multe cazuri, sunt implicate în acest proces tehnica high tech de ultimă oră, pe care Capricornii ştiu să o folosească la propriu dar şi în calitate de investitori. În 2014 există o dorință constantă de a actualiza, a îmbunătăţi și a face să rodească banii proprii în prin investiții de anvergură și strategii serioase. Uranus spune că nu vor ţine cont de ceea ce au învăţat la şcoală ci că vor căuta să-şi traseze propriul drum, sunt dispuşi chiar să îşi asume câteva eșecuri ca să poată explora piaţa financiară pe cont propriu.
Această atitudine le oferă o abordare unică şi originală pentru îmbogățire. Viața lor financiară este și a fost neobișnuit de interesantă. Averea le poate creşte brusc, din senin parcă dar poate scădea la fel de brusc. Capricornii sunt la centru, la limita a ceea ce se numește noua economie. Informațiile, relaţiile și inovațiile în domeniu, mai degrabă decât activele corporatiste sunt adevătata lor avere. Logica din spatele acestei noi direcţii este că dacă ei fac prima mutare, restul va urma de la sine. Investitorii profesioniști ar trebui să studieze tehnicile de piaţă pe care le oferă noua pârghie economică dar şi piaţa de acţiuni ale economiei clasice – petrol, gaze naturale, utilități – apa şi canalizare, transport și produse farmaceutice. Dacă îşi caută un loc de muncă să se orienteze către aceste industrii sau să se pregătească pentru munca acolo. Cât priveşte locul de muncă, eclipsa de Soare din 29 aprilie, va testa siguranţa acestuia. Sansele sunt că schimbările ce vor urma să le aducă totuşi o poziţie bună. Capricornii sunt întotdeauna conștienți de cariera lor, a cădea în plan secund. Statutul financiar este mai important decât recunoaşterea la locul de muncă. Vor fi ceea ce eu numesc mercenari financiari, vor merge acolo unde vor fi mai bine plătiţi. Jupiter se va muta în Casa a 8-a după 1 august și va sta acolo până la sfârșitul anului. Aceasta este un alt semnal de prosperitate, dar altfel decât în prima jumătate a anului. Indică, de regulă, că datoriile sunt mai ușor de plătit sau un credit să fie refinanțat în rate mai uşor suportabile. De asemenea, regăsim aici abilitatea lor de a-i ajuta pe alţii să prospere iar acest lucru va avea un impact pozitiv asupra finanţelor personale. Dacă au afaceri, după 1 agust vor atrage sau vor accesa cu uşurinţă capital din afară. Problemele care implică taxe, redevențe și creanțe de asigurare vor fi la rându-le rezolvate favorabil. Cineva îşi va aminti de ei, soţul sau partenerul de afaceri, reuşeşte pe alte căi şi vor fi generoşi cu ei. Capricornii atinge , în general, bogăție și ei , de obicei, o câștiga.
Cu toate acestea, Capricornii care vor să-şi atingă obiectivele financiare vor trebui să renunţe la conservatorismul lor puternic, caracteristică mai puţin dorită atungi când este vorba de atins scopurile. Prudenţa lor proverbială, îi face să stea în espectativă când este vorba despre lucruri noi, ceea ce pentru ei este o mare piedică. De aceea, dacă vor să reuşească trebuie să fie dispuși să își asume o serie de riscuri, să exploreze noi tehnici manageriale şi să se implice în noi forme de comerţ. Dacă este nevoie, Capricornii să fie gata să se schimbe, să renunțe la vechile metode de lucru dovedite perimate.
Adesea aceasta însemna că nativii Capricorn trebuie să o rupă cu autoritatea pre-stabilită în firmă sau faţă de colegi, numai aşa vor fi pe drumul marilor câştiguri. Ambiția și puterea nativilor Capricorn sunt evidente, motiv pentru care este catalogat de unii astrologi drept semnul cel mai ambiţios semn al zodiacului. Cu toate acestea, există lecții de viaţă pe care aceştia trebuie să le învețe, scopul fiind acela de a-şi îndeplini cele mai înalte aspirații ale lor. Inteligenţa, munca, eficienţa și organizarea impun o anumită distanță, dar nu îi va ajuta să ajungă departe dacă se vor purta cu răceală cu cei cu care lucrează. De aceea, nativii Capricorn trebuie să-şi cultive talentele  sociale pentru a-şi dezvolta un stil social propriu asociat cu farmecul și capacitate de a obține ce doresc de la cei cu care lucrează. Trebuie să învețe să-şi exercite puterea cu grație, astfel încât oamenii să îi iubească pentru asta, o artă subtilă, la fel de subtilă ca şi necesitatea de a aduna şi a conduce oamenii spre materiliazarea scopurilor sale. Pe scurt, Capricornii au aceleşi daruri sociale ca şi nativii balanţă, doar că trebuie să înveţe de la aceştia să şi le şi le pună în valoare. Odată asimilat acest lucru, Capricornii vor fi pe drumul dobândirii succesului în cariera lor. Ambițioşi, nu se tem să aştepte și să depună toate eforturile pentru aceasta. Adepţi ai politicii paşilor mărunţi, lor le place să urce scara ierarhică, încet şi sigur. Fiind atât de conduşi de ideea de succes, nativii Capricorn sunt, în general, plăcuţi de către șefii lor, care îi respectă și le acordă toată încrederea. Saturn în Casa a 11-a, a prietenilor şi protectorilor sugerează ideea că persoanele pe care le cunosc și le cultivă pot avea legătură, într-un fel sau altul, cu cariera lor. Au prin urmare, vitalitatea, energia și entuziasmul de a-şi urmări ambițiile cele mai profunde în 2014, doar să fie atenţi cu cine discută despre cariera  sau despre planurile lor, deoarece sunt destui care doresc să le sufle de sub nas, proiectele pe care au pus ochii.

Ce ar trebui să perfecţioneze
Sănătatea și munca sunt domeniile cărora trebuie să le acorde o atenţie deosebită în 2014. Viața, iubirea și atitudinea socială se vor îmbunătăți pe cont propriu, din experienţă proprie. Dar sănătatea și munca au nevoie de mult şi susţinut efort. Să se apropie de ideea de sănătate la fel cum se apropie de fiecare lucru, într-un mod constant, statornic, disciplinat şi ordonat. Așa cum am menționat mai sus, undeva, interesul lor pentru sănătate este mai mult despre îmbunătățirea aspectului fizic ceea ce nu ar fi o surpriză, deoarece dragostea îi face să fie atenţi la felul cum arată, cum se îmbracă sau cum se comportă, dar ei trebuie să fie atenţi la aspectul de boală dar şi la conceptul de vindecare a bolii. Este vorba despre un echilibru constant pe care trebuie să-l menţină între interior şi exterior, astfel încât să nu le fie teamă să se privească în oglindă. 2014 este un an bun pentru diete şi programe de slăbire. Să nu aştepte rezultate rapide, dacă se ţin de regimul pe care îl încep, chiar dacă este dur, în timp, aproape imperceptibil, vor vedea rezultatele. Pentru aceia Capricorni care sunt orientaţi spiritual ar trebui să mărturiseascăCuvântul pentru corpul și aspectul lor și să fie gata să se lase ghidaţi de intuiţia lor. O parte din provocările anului ţin de un regim de sănătate eficient, ceea ce ar fi potrivit cu obiectivele lor financiare și responsabilitățile pe care le au. Vor fi atât de preocupaţi calea pe care o au de şi-au asumar. Nu este recomandat să evite regimul alimentar la locul de muncă. Cu felul lor de a se organiza pentru a de a deveni un lucrător mai productiv şi mai eficient, de multe ori uită să mănânce, pentru că angajatorii cer de la ei eficienţă, în sensul de a munci mai mult cu cât mai puţini lucrători. Nu este o sarcină ușoară , mai ales într-un an în care elementul Pământ este foarte slab susţinut. Cu toate acestea, nimeni nu poate face acest lucru mai bine și cu probabilitatea să le reuşească , decât Capricorn. Una dintre modalități prin care îşi pot îmbunătăți regimul de sănătate și aspectul este de a înceta să se complacă într-un război psihic, ascuns, cu prietenii și cunoscuții.

Sănătate
Deși sănătatea este, de fapt, bună și cele mai multe planete transpersonale nu îi sâcâie, există un interes puternic pentru problemele de sănătate în 2014, aşa cum aminteam mai sus. Mulţi dintre nativii Capricorn privesc lucrurile din afarăcând vine vorba despre diete; apelează la un regim alimentar nu pentru că ar ţine în mod deosebit la sănătatea lor ci pentru că sunt atenţi la felul cum arată, alţii pentru a preveni problemele de sănătate în viitor. Toată acestă tevatură pentru felul cum arată dă bine și are succes. Atenţie însă, că regimurile de sănătate high-tech cu diete minune, excentrice aş spune, nu au efectul pe care îl aşteaptă. Să abordeze acele diete şi terapii care au fost dovedite și testate. Într-adevăr, experimentul sănătate vă ajută în relaţiile sociale din mediul de afaceri, dar cu un impact mai mic asupra sănătăţii propriu-zise. Saturn în Scorpion în inconjuncţie cu semnul Gemeni arată că o stare de sănătate bună pentru ei înseamnă şi o buna sănătate mintală. Vor să dezvolte funcţionarea mentalului aşa cum îşi doresc o constituţie fizică bună. Rolul minții în pentru menţinerea unei stări de sănătate pozitive, care să dea o imaginie agreabilă, este un discurs de explorat și de exploatat. Semnul Gemeni guvernează sistemul nervos, brațele și umerii, deci, aceste părţi ale corpului au nevoie de o atenție deosebită. Nimic în neregulă cu antrenamentul doar că întărirea acestor segemente le îmbunătățește starea generala de sănătate. Sextilul Saturn – Pluto, stăpânul Casei prietenilor şi protectorilor, sugerează pe tot parcursul anului armonia cu prietenii – armonia socială – cu un impact puternic asupra sănătății lor. În cazul în care apare o problemă de sănătate, sunt şanse ca aceasta să se datoreze oboselii. Saturn în al 11-lea sugerează că menţinerea posturală a coloanei vertebrale, întărirea genunchilor, vizita periodică la stomatolog dar şi fortifierea scheletului este pentru ei o preventie majoră de sănătate. Dacă vor avea asemenea probleme este susceptibil să pornească dintr-unul din aceste locuri. Sextilul Saturn – Pluto, stăpânul Casei prietenilor şi protectorilor, sugerează pe tot parcursul anului armonia cu prietenii – armonia socială – cu un impact puternic asupra sănătății lor. În cazul în care apare o problemă de sănătate, sunt şanse ca aceasta să se datoreze oboselii.

Vărsător
Simbolul pentru Vărsător, cel care varsă apa înţelepciunii şi originalităţii cu mărinimie asupra lumii, este ușor de confundat cu un semn de apa, dar el face parte din triada de aer alături de Gemeni și de Balanța. Nativul Vărsător este departe de a fi un tip emoțional, este un creator prin excelenţă, el a fost inginerul roman care a pus în fapt ideea de a beneficia toată lumea de binefacerile apei şi a conceput sistemul de canalizare care uimeşte istoricii, şi astăzi! El a vrut civilizație pentru toți! Lucrurile sunt incontestabil mai ușoare decât în ultimii trei ani, deși poate nu la fel de ușoare cum au fost anul trecut, poate şi pentru că există încă o mare și volatilitatea în viața lor; cu toate acestea schimbările vor fi plăcute deoarece ei sunt în plin proces de învățare cum să facă să folosească această volatilitate şi nu să fie perturbat de aceasta. Scopul tuturor acestor schimbări au fost de a rupe atașamentele de condițiile concrete sau rutina. Astfel, noul stil de viață, pe care l-au adoptat să se manifestă clar. Anul trecut a fost cea mai mare parte un an căutărilor, anul acesta este un an, orientat spre locul de muncă, un an cu accente mai până în august. Vine şi dragostea dar volatilitatea, de care vorbeam, îşi face încă simţită prezenţa. Povestea de dragoste poate fi interesantă și distractivă, dar oare este şi stabilă? Părerea mea este că nu. Gradul de spiritualizare este în continuă creştere ţi parcă mai importantă ca niciodată. La nivel global , elementul său originar, aerul, va fi mai puternic în 2014. Aproape în fiecare lună vor beneficia de câte un Mare trigon în acest element care, însă, va dura doar câteva zile în temele astrale ale unora sau mai mult de o lună, în temele altora. Este un semnal foarte bun pentru ei, atât din punct de vedere a sănătății cât și din alte moduri. Darurile lor intelectuale vor fi chiar mai puternice, excelând în scris și comunicare, vor fi inspiraţi, vor învăța rapid și ușor și vor putea explica ce știu şi altora.
Stăpânul semnului – Uranus şi Saturn
Culoarea specifică – albastru deschis, albastru electrizant, turcoaz
Metalul caracteristic – uraniu
Cristalele semnului – Agata de muşchi, Acvamarin, Ametist, Chihlimbar, Crisopraz,Fluorină, Granat, Hematit, Hiacint, Jasp, Lapis Lazuli, Obsidian albastru, Ochi de şoim, Onix, Opal, Safir, Topaz, Turcoaz, Zircon.

Oportunităţile
Cu Jupiter în Rac, în Casa a 6-a, Casa muncii, a rutinei şi a sănătăţii, din 26 iunie 2013, este posibil ca mulţi nativi Vărsător să fi căutat de lucru, să aibă contacte mai bune cu colegii si furnizorii sau, în cazul propriei afaceri, să-şi fi dorit mai mulți clienți și mai mulți angajați! Dacă privesc înapoi, la începutde 2014 ar putea observa cum rutina de zi cu zi a fost îmbunătățită deşi, ei nu sunt tipi care să agreeze rutina. Dar starea de sănătate? Au observat vreo schimbare? Fac parte din grupul câştigătorilor sau a perdanţilor? Au făcut ceva ca să piardă în greutate sau s-au lăsat de fumat? Toate aceste întrebări îi vor măcina până prin 18 aprilie, când atenţia lor se va îndrepta spre altele. Venus într-un aspect deosebit de bun cu Jupiter îi va ajuta fie să-şi găsească un loc de muncă nou, fie să îşi extindă afacerea, fie să câştige noi clienţi, influenţi, și, în consecinţă, veniturile lor vor spori considerabil. Acest lucru este grozav deoarece îi face să se gândească serios şi la sănătatea lor, fie să încerce să adopte o nouă dietă, fie pur şi simplu să-şui schimbe modul de alimentaţie debarasîndu-se de viciile alimentare, de fapt vor învăţa rapid cât valorează echilibrul muncă-viață. Ar putea, la fel de bine să satisfacă cererea unui un client important, dar, părerea mea, este că cel mai important pentru ei, va fi faptul că vor avea motivația, în special femeile, vor descoperi că pot deveni mai frumoase decât au fost vreodată! Vor beneficia de muncă din plin şi mai mult de oportunități pentru sănătate între 6 mai și 8 iunie. Apoi, este un an în care nativii Vărsător se pot căsătorii! Vor glumi pe treaba asta, nu le va veni să creadă că vor face pasul, dar să reţină că Jupiter odată intrat în Casa a 7-a, Casa parteneriatelor de orice fel, inclusiv a căsătoriei, pe 16 iulie 2014, pentru ei va fi foarte distractiv să facă parte dintr-un cuplu. Vărsătorii singuri cărora le place să fie prieteni cu toată lumea nu doar cu cineva anume, vor cunoaşte pe cineva care va face să le bat inima, ca să nu mai spun cât vor alerga cei din familie ca să creeze condiţiile unei întâlniri de vis, pe când Vărsătorii căsătoriți se vor bucura de o relansare a relaţiei care tocmai era pe pragul de a se rupe. De asemena, ar putea găsi un nou partener de afaceri, dar să fie atenţi că la cât sunt de generoşi ar putea avea să fie înşelaţi. Apropierea de oameni sau de public, pentru cei care lucrează în media, ar trebui să îi facă conştienţi că nu toţi cei care le zâmbesc, le sunt şi prieteni. Deoarece Jupiter creează o atmosferă ambientală plăcută şi aduce bunăvoință, chiar și pentru foștii parteneri vor fi o amintire plăcută, în timp ce îi concurează în afaceri şi vor fi dispuși să le treacă cu vederea multe dintre păcate. Vor accede domenii profesionale noi, în care nu au nicio pregătire, dar în care se vor implica serios şi vor avea rezultate notorii. Dacă vor dori să se căsătorească cele mai bune zile sunt 24 iulie, timp în care aşteptarea îi face să devină irezistibili, vor fi asemeni unei tornade afective, 18 august sau 14 decembrie. Văsătorii căsătoriţi nu vor face altceva decât să se bucure de partenerii lor. După ce Jupiter va intra în retrogradare, pe 8 decembrie, este un moment bun pentru consiliere şi pentru rezolvarea diferendelor din relaţie, vor auzi despre foştii parteneri că îi regretă, că recunosc că au făcut o greşeală când le-au cerut să se despartă sau au amânat data nunţii. Oricum acestea nu se vor rezolva decât februarie 2015.

Provocările
Nativii Vărsător, cu siguranţă, nu sunt timizi dar sunt sensibili peste măsură şi nu se dau în lături de la a se înhăma la cele mai grele munci, ceea ce îi face pe mulţi să se întrebe cum pot ține pasul. Păi, să vedem unde este Saturn, stăpânul clasic al semnului. Pe 6 octombrie 2012 s-a instalat în Casa a 10-a, Casa carierei şi a afirmării, adică este în domiciliu, clasic Casa a 10-a stă sub semnul Capricornului, şi va rămâne aici până până la 24 decembrie 2014. Cunoașterea și înțelepciunea pe care le-au dobândit pe când Saturn se afla în Casa a 9-a, Casă a Cunoaşterii superioare printre altele, vor trebui să le aplice acum. Indiferent de vârsta lor, este timpul să se uite la realizările de până acum și să construiască în continuare proiectul pe care l-au ales. Va fi un adevărat maraton, nu un sprint deci vor trebui să ţină ritmul. Saturn este un supraveghetor al naibii de dur de cele mai multe de ori, aşa că este mai mult decât probabil ca şefii lor să îi fi provocat permanent, în ultimii doi ani. Dacă au simțit ca este o cursă cu obstacole pe distanțe lungi, ei bine, au avut dreptate! Fiecare victorie, fiecare realizare a fost finalizat cu retorica întrebare …și acum ce urmează, provocându-i să rămână într-un top perpetuu.
Locul în care apare Saturn reprezintă momentul şi instrumentul – înţelepciune – cu care nativii trebuie să înveţe să-şi depăşească temerile lor. În mod ironic, toate par că reprezintă un spectacol aici. Casa a 10-a reprezintă publicul, reputația, relaţia cu lumea, starea materială, poziţia socială. Toată lumea știe când sunt aproape să-şi atingă scopurile, ţi atunci lucrurile se precipită, poate fi vorba despre mamaaflată în concediu post natala care este întrebată când se poate întoarce la locul de muncă, despre căutarea unor noi soluţii sau proiecte care să le asigure promovarea dorită, un pensionar plictisit de stat care simte că mai poate face încă ceva bun sau cineva care a îndrăznit să deschidă propria afacere, toți au simţit presiunea saturniană – ore suplimentare probabil, dispute şi supărări la locul de muncă, politica dură de la birou, mai ales cu Pluto din Prima casă pregătindu-se să treacă în Casa a 2-a resurselor provenite din muncă proprie şi care mai mult ca sigur i-a făcut prizonierii locului de muncă. Odată intrat în Casa a 2-a, pe 12 martie, perspectivele de promovare cresc şi asigură succesul pentru multă vreme afacerilor pe care le-au început. Este bine să ceară sfatul unui consilier de imagine, să-şi caute un mentor înţelept care să îi ajute să depăşească momentele de criză create de un şef obtuz sau de un coleg invidios. În 2014 șeful și clienții lor cei mai importanți îi vor pune în faţa a tot soiul de provocări pe care ei le vor lua pieptiş. Orele suplimentare se transformă într-o practică standard acum şi iată trambulina pregătită pentru a găsi un alt loc de muncă, pentru a se bate pentru o promovare sau pentru a începe să trăiască pe cont propriu. Fiind proprii lor şefi, timpul va fi de partea lor şi îi va ajuta să-şi consolideze afacerea prin creerea unei platforme solide din punct de vedere economic. Concurenții lor vor fi cu ochii pe ei la fel și cei cărora le sunt simpatici. Atât de multe se aşteaptă de la ei anul acesta încât unii Vărsători din teama de eşec şi de ridicol vor ajunge la psiholog sau vor capota dacă nu se vor sfătui cu cineva. Dar şi ajutorul este pe drum! Poate fi vorba despre o mărire de salariu, despre o promovare, o creștere financiară şi de imagine care se va regăsi prin numărul de clienţi şi de admiratori care le vor bate la uşă. Cei care au propria afacere este posibil să primească un ajutor nepreţuit prin publicitate în media.
Saturn va intra în mişcare retrogradă 2 martie până pe 20 iulie motiv pentru care ascensiunea lor profesională poate cunoaşte o oarecare întârziere, dacă nu mai au răbdare şi vor să schimbe macazul, să-şi caute un alt loc de muncă, să fie atenţi că este o capcană abil întinsă de Saturn şi riscă să plece la un alt loc de muncă unde ajung să facă exact lucrul de care au fugit. Alţi nativi pot fi contactaţi de foşti angajatori care îi vor înapoi, în timp ce alţii se vor decide, în sfârşit, să propspecteze posibilitatea de a înființa propria afacere. Trebuie să se reformuleze dacă vor să înceapă ceva nou.

Familia, dragostea si viata sociala
Nativii Vărsător vor avea o viață socială activă și productivă în acest an. Romantismul este una dintre cele mai importante atuuri ale anului care vine. Trei lucruri interesante se vor petrece pentru ei, simultan. Saturn în Casa a 11-a provoacă unele nemulțumirei legate de propria imagine şi reflexia ei în social, motiv pentru care o vor lăsa mai moale cu prietenii şi vor ţine cont doar de sfaturile celor care îi promovează sau îi ajută să-şi rezolve problemele. Jupiter se află în Casa a 7-a şi provoacă dorința pentru o relaţie ceva mai serioasă și mai stabilă. Acestora li se adaugă Uranus în Casa a 4-a a familiei ceea ce, periodic, le dă pinteni spre o mai mare libertate și independență. Doaaamneee, ce amestecătură! Deci nu este de mirare ce se întâmplă, adică mulți dintre ei sunt confuzi când se pune problema de iubire și care este următorul pas care va urma. Sub toate acestea însp, se ascunde ceva frumos, ceva la care dacă nu sunt atenţi vor regreta mult timp după acee. Haosul planetar de care pomeneam, de fapt, este preludiul pentru o nouă ordine și o nouă manifestare a lucrurilor şi a senzaţiilor. Universul este inteligent. Un domn sau o doamnă vor clarifica confuzia și vor rezolva contradicțiile din viaţa lor. Pot avea libertate personală și dragoste angajată, în același timp, pot avea, de asemenea, o relație care are de toate ca să o transforme într-o adevărată poveste de dragoste şi care va fi mult mai durabilă decât cele trecute. Vor întâlni pe cineva care le va admir independența și încrederea în sine şi să devină trofeele atât de dorite de neliniştitul Vărsător. Este posibil ca această persoană să fie la fel de iubitor de libertate ca si ei. Jupiter, după cum am mai spus, este un profesor excelent pentru asimilarea principiile de bază ale unei relaţii. El oferă cunoștințe și revelații despre modul de aplicare ale acestora, deci, atitudinile romanţioase se vor clarifica și vor vedea că, atâta timp cât vor respecta principiile iubirii și ale angajamentului asumat, orice este posibil. Jupiter le va arăta că în afară de dragoste și de angajament, nu există reguli cu privire la relații, că fiecare din acestea sunt ceva unic și că fiecare relaţie are propria dinamică. Persoana pe care o vor întâlni poate fi foarte bine un prieten dar, la fel de bine, un amant iar acest lucru este cel care dă putere relației. El sau ea îşi doresc ca şi cel mai intime speranțe să se împlinească. În plus, par să fie persoanele care au inteligența și mijloacele necesare pentru a face aceste lucruri posibile. Cu toate acestea, relaţia care se va naşte, implică şi multă responsabilitate, mai ales că cei doi pot avea acelaşi grup de prieteni şi pot frecventa acelaşi mediu, iar atâta timp cât angajamentul este reciproc nu vor conta părerile celorlalţi, deci nu vor fi multe suișuri și coborâșuri. Cei singuri vor găsi dragostea printre prieteni sau prietenii le vor face cunoştinţă. Posibil să cunoască persoana de foarte multă vreme dar abia acum să conştientizeze că îi leagă de aceasta altfel de sentimente decât cele de prietenie.
Singuraticii vor găsi în dragoste linia de plutire sau iubirea îi va aduce pe linia de plutire. Diverse activităţi organizate sau seminariile pot fi locul neaşteptat de întâlnire. Nu vorbim despre o poveste de dragoste în derulare ci despre cea care urmează să se nască şi care va fi una stabilă şi de durată. Eclipsa de soare din 29 aprilie îi va forța să ia o decizie. Vărsătorii căsătoriți vor avea parte de mai mult romantism în interiorul cuplului și se vor bucură de relația lor cum nu au mai făcut-o demult. Cercul lor de prieteni se va extinde. Nu va fi o prietenie de familie ci, mai de grabă, o atitudine de tipul lasă-i şi pe alţii să trăiască. O mulțime de contacte apărute în viaţa lor, după 1 august, în special cele apărute la nivel profesional le vor fi foarte utile pentru cariera lor. Copiii Vărsător de vârsta căsătoriei vor da primele teste la capitolul dragoste, vor fi dure, vor învăţa multe dar vor merge mai departe. Chiar şi pentru cei căsătoriți mariajul va fi un test. Nepoții Vărsător aflaţi la vârsta căsătoriei au nevoie de răbdare nu de alta, dar cu energiea tipică vârstei pot ajunge la conflicte fie cu tatăl lor, fie cu tatăl iubitei/iubitului.

Finanțele si Cariera
Casa a 2-a a banilor munciţi este o casă destul de puternică dacă ne gândim că acolo este Neptun, în domiciliu, în semnul Peşti, deci o relaţie cât se poate de convenabilă. Banii pot veni pe neaşteptate, nu mulţi dar destui şi se vor duce la fel de repede cum vor veni. Astfel, finanțele vor fi foarte importante pentru ei în acest an. Multe dintre tendințele financiare despre care am amintit anul trecut sunt încă în vigoare. Neptun este o planetă pe termen lung și influxurile sale îşi vor lăsa amprenta pentru mulți ani asupra finanţelor nativilor Vărsător. Pe de altă parte, să nu uităm că Neptun este cea mai spirituală dintre planetele, ceea ce sugerează că succesul financiar ţine de ideea de a fi sinceri cu ei însuşi și de a aproxima corect cheltuielile pe care le vor face. Trebuie să fie deschişi la ideile inspirate care vin din acea dimensiune. Apoi, Neptun este planeta intuiției şi la fel ca și anul trecut, intuiția este un factor decisiv în probleme financiare. Provocarea este în a discerne între intuiția reală și sentimentul interior de siguranţă. Acest lucru descrie foarte bine aventura financiară pe care o trăiesc de ani de zile. Să mai aibă răbdare căci vor fi recompensaţi de intuiţia lor. Problemele financiare nu sunt ceea ce par. Ele sunt doar atenţionări ale unei puteri universale care doreşte să i se dea atenţie. Atunci când atenția Vărsătorilor este departe de ceea ce ar trebui să fie, se confruntă cu o problemă financiară, dar imediat ce realizează că au scăpat din calcul componenta spirituală, problemele financiare par că se rezolve de la sine. Repet, scopul acestor probleme este tocmai nevoia de a-şi conştientiza intuiţia. Deși retrospectiv, există tendinţa de a spunce că intuiţia încalcă logica, în timp ce trăiesc experienţele neplăcute ar putea părea ilogică. Oamenii care nu se comportă la fel ca ceilalţi sunt catalogaţi, de multe ori ca fiind duşi cu pluta, ei bine acum vor avea şansa să demonstreze că aceste calităţi nu sunt o utopie şi că nici pe departre nu trîăiesc în alte lumi ci sunt cât se poate de raţionali. Astfel că provocările financiare din 2014, ţin de capacitatea investitorilor cu care stau de vorbă, sau a şefilor de a înţelege fenomenul uranian şi a se lăsa pe mână acestor progresişti! Când o planetă cum este Neptun este planeta financiară a cuiva, înseamnă că viața financiară, investițiile, achizițiile, returnarea datoriilor, planificarea financiară ţin de ceva care are legătură cu imanentul, ţin de originalitate şi de o mare capacitate de a înţelege viitorul. Această putere este mare, aduce idei la fel de mari și resurse pe măsură, dar este şi foarte volatilă. Încredere în intuiţie și orientarea constructivă a acesteia nu este doar drumul spre bogăție ci și o mare provocare. Vărsătorii vor da multe teste legate de credință. Credința devine o calitate importantă pentru dezvoltarea lor materială în aceste zile. Această configurație arată , de asemenea, multă generozitate și caritate. Zeciuiala este o practică deosebit de utilă cu Neptun în calitate de stăpân al Casei a 2-a. Zeciuiala constă în a da 10 la sută din venitul lor unor organizații de caritate, unor programe iniţiate pentru sănătate sau pentru cercetare, iar această practică simplă îi va vindeca pe mulți de complexul sărăciei și le va întări credința în puterea demiurgică. Vor vedea că ceea ce vor da li se va întoarce în buzunare înzecit, ba mai mult, vor constata că sunt imuni la pierderi. Mulţi poate vor spune na, acum am cu 10 la sută mai puţin cu care să-mi plătesc facturile sau cheltuielile. Adevărul însă este cu totul altfel. Ofertele vor veni spre ei, vor veni lucruri și chiar bani care poate, în alte condiţii, nu le-ar fi primit, un creditor care părea feroce devine o păsărică care le va ciuguli din palmă și le-ar putea ușura condițiile plăţii datoriei. Surprinzător este că multe vise și viziuni le vor ghida cheltuielile și investițiile în 2014. Banalităţile discutate de unii la metrou, în autobuz, pe stradă sau la televizor, pot scăpăra scânteia creativităţii. Orice lucru care îi ajută să adâncească planul conştiinţei şi intuiţiei îi vor ajuta financiar. Dacă sunt investitori ar trebui să se orienteze spre petrol, gaze naturale, companiile de apă și utilități de apă, fonduri de pensii private, produse farmaceutice alternative, spre producţia de bunuri de consum sau spre comerţul cu amănuntul. Industria high-tech ar trebui să fie prima opţiune de gen. Există, indiscutabil, în 2014, o tendinţă spre succes care îi va obliga pe nativii Vărsător să-şi pună imaginaţia la lucru când se pune problema averii. Există o magie în asta – dar ei nu îi vor înșela pe ceilalţi cum se întâmplă frecvent în asemenea cazuri doar pentru a se seta pe vibraţia de avere, nu. Cariera lor se va îmbunătăți, mai ales după luna august, când Jupiter se mută în Leu, stăpânul Casei parteneriatelor şi contractelor. Creșteri salariale, promovări și oportunități profesionale. Prietenii și, eventual, o nouă dragoste joacă un rol important aici. Scriitorii, profesori şi cei care activează în domeniul media sau domenii care se bazează pe comunicare, vor avea un an de vârf. Vor excela în munca lor și eforturile depuse vor fi recunoscute iar recompensele financiare vor fi pe măsură. Chiar dacă se vor simţi blocaţi într-un loc de muncă în prima jumătatea a anului, să reţină că din a doua parte se vor deschide multe drumuri noi pentru ei.

Ce ar trebui să perfecţioneze
Nativilor Vărsător le place să fie percepuţi nu numai ca distrugători de bariere, dar, în aceeaşi măsură, ca transformatori ai societății și a lumii. Este un drum lung pentru a fi văzut în această lumină și, mai ales, să joace acest rol. Ţintesc în sus, îşi resepctă şefii sau superiorii, îi respectă pe cei aflaţi în poziţii înalte şi se alteaptă să fie trataţi la fel. De aceea prefera locurile de muncă care au un pic de idealism în ele sau care au o bază filosofică. Trebuie să fie creativi la locul de muncă, pentru a avea acces la noi tehnici și metode de lucru. Le place să fie preocupaţi de viitor și se bucură dacă ajung să facă afaceri rapid, de tineri, fără pierdere de timp. Au o viteză de reacţie demnă de cartea recordurilor şi, în acelaşi timp, au idei şi sugestii pentru îmbunătățirea mediului de lucru de care vor beneficia şi colegii lor dar şi angajatorii. Nu se sfiesc să-şi ajute colegii şi vor fi primi care le vor ura bun venit în colectiv noilor angajaţi. Dacă nativii Vărsător vor să își atingă obiectivele legate de cariera lor trebuie să îşi dezvolte sensibilitatea, să fie mai emoționali, să găsească profunzimea sentimentelor și a pasiunii. Ei trebuie să învețe să se restrângă, să se concentreze asupra lucrurilor esențiale. Ei au nevoie de o mare pasiune și dorință pentru a se ridica foarte de sus; odată ce exista aceasta pasiune vor reuși cu ușurință în orice îşi vor propune. Saturn în partea superioară a temei natale îi va ajuta să se concentreze asupra obiectivelor carierei tale, îi va încuraja în toate eforturile depuse la locul de muncă. Casa a 10-a pe lângă faptul că este asociată cu obiectivele și realizările personale este, de asemenea, şi zona de aprecierea publică și Saturn în acest loc le va da încredere în sine prin respectul care vine din partea celorlalţi care îi împinge să atingă ceea ce îşi propun. Vor avea curajul, puterea și rezistenţa de a aborda lucruri care au fost abandonate. Vor fi mult mai organizaţi ca de obicei, mai ordonaţi și mai atenţi la obiectivele lor profesionale, fspt care îşi va lua pe mulţi prin surprindere. Principalul lucru ce trebuie reținut este faptul că în ceea ce privește cariera și afacerile publice, cu Saturn în Casa a 10-a, ar fi rezonabil să rămână la metodele pe care le-au încercat, în care au încredere şi care le-au adus rezultatele dorite, să arate respect față de cei de la putere, mai ales atunci când au o poziţie socială care implică ierarhii bine stabilite deoarece Saturn este o planetă a disciplinei stricte și îi va taxa rapid pentru delăsare, amânare, lipsa de respect şi greşeli din neatenţie. În concluzie, cu Saturn în Casa a 10-a, trebuie să fie pregătiţi să depună un efort susţinut pentru a-şi duce planurile la capăt. Saturn răsplătește întotdeauna munca si efortul disciplinat. Dacă nu sunt pregătiți să lucreze cum cere el să nu se aştepte să obţină rezultate. Este posibil ca unele lucruri să nu funcţioneze aşa cum ar vrea sau sau angajamentele pe care şi le-au luat să fie mai dificil de materializat decât au anticipat. Întotdeauna este important să nu se descurajeze. Piedicile temporare sunt capcane saturniene pentru a verifica dacă ne-am învăţat lecţiile de viaţă aşa cum trebuia.
Viața va fi exigentă cu ei aşa că au nevoie să se pregătească pentru unele situații provocatoare. Îşi vor asuma responsabilități serioase convinşi că aceasta este șansa lor de a dovedi altora care s-au îndoit degeba, de eim în trecut şi le vor arăta de ce sunt capabili.

Sănătate
La capitolul sănătate nu cred să stea prea rău anul acesta. Cele mai multe dintre planetele lente sunt asemănătoare cu elementul nativului Vărsător. Aerul, aşa cum am mai spus, va fi cel mai puternic element din 2014 alături de Foc și acest lucru este un indicator bun pentru sănătate, ceea ce sugerează armonie. Punctele forte și virtuțile lor sunt cele pe care oamenii, de regulă, uită până la ce punct să le accepte. Stima de sine și încrederea în sine sunt bune. În plus, puterea Casei a 6-a, a sănătăţii, arată că sunt un caz aparte în materie de sănătate, su grijă de probleme atunci cand ele apar, adoptă măsurile preventive care se impun. Mercur în tranzit prin semnul lor le sugerează că trebuie să fie atenţi la răceli, la senzaţiile de boală provocate pe sistem nervos, dar şi la alimentaţie. Trebuie să aibă o marjă de siguranţă că acestea sunt bine suportate atunci când se complac într-un efort fizic intens. Pe de altă parte li se sugerează nevoia unei diete adecvate. Să evite alcoolul şi tranchilizantele iar Uranus aflat în Berbec, le propune ca această dietă să se conjuge cu sport şi exerciţii fizice. Multi dintre ei îşi vor testa limitele fizice si rezistenţa în primele zile ale anului. În materie de sănătate sunt nişte norocoşi, nu trebuie decât sî înâeleagă princiăiul pentru ca minte lor să construiască restul, aşa că mulţi dintre nativi vor cultiva conceptul de sănătate şi de boală la un nivel mai profund. Vor să înţelesgă cauzele şi la ce să recurgă ca să se vindece. Iar acest lucru se va întâmplă nu numai pentru 2014, ci pentru tot restul vieţii lor. Multi dintre ei vor urma cursuri despre sănătății sau chiar vor studia sub competenta îndrumare a medicilor.
Jupiter este stăpânul Casei a 12-a, boli ascunse, diete, recluziuni interioare pentru a pune capăt unor probleme de sănătate şi care consolidează experimentarea și inovaţi vis-a-vis de propriul corp. De asemenea, arată că problemele sociale sau relaţiile cu prietenii, atunci când merg prost pot avea un impact negativ asupra sănătății lor. Jupiter este în Rac, să se conecteze la starea de spirit, emoțiile și relațiile de familie. Stare bună de sănătate înseamnă şi o viață emoțională sănătoasă adică relații de familie funcționale. Importanța stării de spirit si sentimentul că au nevoie de sănătate este mult amplificată în 2014, vor vedea, la propriu, puterea de stării emoționale asupra sănătății lor.
Puterea Aerului în acest an, le va stimula puternic mintea, de obicei, hiperactivă. Ori de câte ori se vor forma aspecte pozitive în semne de Aer şi de Foc, mintea lar va fi hiperstimulată prin idei noi şi creative, vor ttrebui să pună un pic frână altfel există riscul de a plăti un preţ pentru sănătate, cât nu face, epuizarea va induce probleme nervoase şi de aici până la a declanşa o boală de nervi este mai puţin de un pas. Cel mai bine este să-şi folosească mintea ca să formuleze un discurs constructiv asupra a ceea ce-şi doresc pentru a-şi atinge scopurile, dar să nu exagereze. Dacă sunt implicaţi în activități sportive, să fie foarte atenţi la problemele cu genunchii, articulaţiile şi oasele. Să înveţe să se relaxeze și să se oprească la timp. Meditaţia le va fi de mare ajutor.

Peşti
Abia către sfârşitul lui 2013, situaţia lor a început să se uşureze. Nici 2014 nu va fi un an uşor, va fi un an dulce-amar. Pluto și Saturn au adus provocări, dar Jupiter i-a acordat la succes, bogăție și optimism, în general. Succesul este de partea lor, dar şi ei, ca şi nativii Vărsător, vor trebui să lucreze pentru ei mai mult decât de obicei. Anul trecut a existat o nevoie dramatică de a echilibra planul familial cu cel profesional iar tendința continuă şi în acest an. Ambele zone sunt importante, ceea ce le va cere timp si energie. Inevitabil, vor exista persoane în ambele tabere, care vor fi nemulțumite. Vor trebui să găsească calea de mijloc și să evite tentaţiile care vor fi destul de mari. Mai multă distracția a intrat în viața lor de anul trecut şi la fel va fi şi în 2014. Artiştii şi creatorii de orice fel vor fi inspiraţi, vor avea un an cum nu au mai avut de ceva vreme. Se vor bucura de viaţa de boem până în august, după care vor reveni la muncă şi vor avea o atitudine serioasă. Elementele de pământ și apă sunt cele mai slab susţinute în 2014. Lipsa elementului Apa este deosebit de dificilă pentru ei, deoarece este elementul lor natal. Vor avea impresia că oamenii sunt inutili, cruzi și insensibili pentru că nu au timp să vadă compasiunea lor. Trebuie să înțeleagă că nimic din toate astea nu sunt rău intenționate, că doar vremurile care le trăim conduc lucrurile. Vor trebui să dea dovadă de compasiune chiar şi atunci când cei din în jurul par preocupaţi de altele. Să nu pună la suflet cuvintele și comportamentul oamenilor pentru că mulți dintre ei sunt prea grăbiţi ca să mai realizeze că unt şi oameni sensibili în preajma lor.
Stăpânul semnului – Neptun, Jupiter, Chiron
Culoarea specifică: – albastru, roşu, indigo
Metalul caracteristic: – cositor şi platină
Cristalele semnului: – acvamarin, ametist, chihlimbar, citrin, cristal de stâncă, hematit, jad, lapis-lazuli, opal, piatra lunii, piatra sângelui (heliotrop)

Oportunităţile
Jupiter a fost în Casa a 5-a, Casa iubirii, a copiilor şi a creativităţii, din 26 iunie 2013 și a fost singurl mod prin care, practic, i-a obligat pe aceşti antivi să abandoneze  calculatorul şi telefonul mobil pentru a se bucura cu adevarat de viaţă. Şi asta pentru a se asigura că nu sunt dependenţi de muncă, au descifrat corect mesajul de a lua o pauză. Jupiter va rămâne aici până pe 16 iulie 2014, deci prima jumătate a anului nu trebuie decât să se relaxeze, să se bucure de viaţă, să-şi trăiască iubirea sau să experimenteze bucuria de a fi iubit şi fericit. Mulţi nativi care sunt singuri şi-ar putea întâlni jumătatea acum şi multe dintre nativele Peşti vor descoperi, încântate, că sunt însărcinate. Cei care se vor căsători în această perioadă, vor retrăi, cu drag, mult timp de-acum încolo, perioada în care s-au îndrăgostit. Pe 18 aprilie, Venus se va îmbrăţişa cu jupiter într-un trigon superb, ceea ce va aduce plenitudinea binecuvântării cu iubire şi pentru unii nativi poate fi momentul în care viaţa lor va lua o altă turnură – se vor căsători sau vor decide să se căsătorească. O altă miză a acestei zile este că ea va fi una dintre cele mai bune zile din an pentru decizii radicale în ce priveşte Imaginea, de la aspect fizic la look-ul personal. Pe 6 mai şi 8 iunie să evite să stabilească data casătoriei, iar cei căsătoritţi să fie mai autoritari cu copii lor nu să le câte în strună. Odată cu trecerea lui Jupiter în Leu se vor pomeni antrenaţi în grupuri de amici, în gaşca de la birou, în competiţie cu alţii dar şi cu sine pentru a da măsura talentului lor profesional. Îşi vor dori să obţină noi competențe pentru a-şi putea promova realizările în compania în care lucrează. Pot primi oferte ispititoare de la vânători de capete din recrutarea forţei de muncă pentru un job mai bine plătit, angajează, independent de aceştia, varii comisioane, locuri de muncă cu contract sau decid să lucreze pentru ei. Vor face totul ca să se menţină în formă – vor convinge un prieten sau îşi vor cumpăr un câine pentru plimbări regulate sau vor alege să meargă la o sală de sport – zumba este o formă de menţinere a coprului foarte bună. Se pot bucura de drumeţii, la sfârșit de săptămână, sau de excursii pe bicicletă, de echitaţie sau îşi pot perfecționa tehnica de schi pe vreo pârtie de vară. Un abonament la o sală spa le poate fortifia sănătatea, de asemenea. Unii dintre ei ar putea iniţia un adevărat concurs cu un iubit/ă vis-a-is de cât vor pierde în greutate până la ziua lor. Rutina de la locul de muncă le poate crea stări de rău cu impact asupra sănătăţii întregului organism pe 2 august, dar dacă vor ştii cum să folosească în favoarea lor perioada 24 iulie – 18 august, lucrurile nu vor degenera. Cât timp Jupiter este retrograd după 8 decembrie vor trebui să fie atenţi iniţierea unui nou proiect sau la faptul că rolul său în firmă sau instituţie va fi în creștere. Totuşi, locul de muncă, funcţia sau poziţia pe care şi-o doresc nu vor fi disponibile decât din februarie 2015.

Provocările
Cu Saturn în Scorpion, în Casa a 9-a a călătoriilor şi a străinătăţii, din 6 octombrie 2012 şi unde va sta până pe 24 decembrie 2014, este destul de probabil că excursiile pe distanțe lungi să fi fost marcate de blocaje, obligaţii profesionale care au dus la amânare, întarzieri sau pur şi simplu renunţări de tot felul au marcat aceşti doi ani. Dacă trebuie să plece, sub influența lui Saturn aflat aici – Saturn este cunoscut pentru lecţiile la care ne supune cu scopul de a învăţa ceva legat în cazul nativilor Peşti, de lucrurile planificate, de fapt, lecţia se poate rezuma la câteva cuvinte: planificaţi tot ceea ce doriţi să faceţi. În perioada 2012 – 2014, este posibil ca nativii Peşti să-şi fi petrecut concediul în străinătate dar având grijă de o rudă în vârstă, ceea ce îi va ţine departe de prieteni și familie, vor lipsi de la evenimentele organizate sau reuşesc să le scape din lipsă de timp. Deplasările profesionale şi cele pentru diverse conferințe şi simpozioane vor fi scurte sau atât de aglomerate încât nu vor apuca să vadă decât… camera de hotel. Având în vedere că printre alte, Casa a 9-a este şi o casă a problemelor juridice, studiilor academice şi a filosofiei, posibil ca mulţi nativi Peşti să se chinuie să termine o facultate şi să-şi ia licenţa sau doctoratul, au fost şi sunt stresaţi de un proces care nu se mai termină sau au avut de publicat o carte dar din varii motive editarea acesteia se tot amână. Saturn va fi în mişcare retrogradă între 2 martie – 20 iulie 2014 aşa că îi sfătuiesc să facă tot ce este posibil şi să-şi programeze din timp călătoriile care le au de făcut, termenele de judecată şi pe cele de publicare, înainte ca acesta să intre în retrogradare sau după perioada de retrogradare.
Se pot bucura de un răgaz, chiar și numai câteva ore, pe 24 mai 2014 , când Jupiter îl îmbunează pe Saturn printr-un trigon binevenit şi îi lasă pe nativii Peşti să-şi tragă sufletul alături de persoana iubită când se poate reaprinde flacăra pasiunii. Dacă vor o mică vacanţă, hotelul unde vor ajunge prin personalul care se ocupă de fidelizarea clientelei, le poate împlini cele mai nesperate dorințe. În cazul în care nu vacanta este în meniu, ar putea face un pas uimitor de impresionant într- o problemă juridică sau vor avea supriza publicării mult aşteptate. Pe 13 noiembrie, Venus îi va face o vizită lui Saturn, printr-o conjuncţie pasageră. S-ar putea bucura de un respiro alături de oameni influenţi care le-ar putea marca evoluţia financiară sau ar putea întâlni un personaj uimitor!

Familie și probleme de familie
Saturn este în Casa a 9-a, Casa drumurilor lungi, a străinătăţii, a studiilor universitare, a ideologiilor şi doctrinelor. Toate acestea fac ca această casă să fie importantă pentru nativii Peşti, este o prioritate de top care necesdită nu numai atenție , ci o mulțime de eforturi şi de pregătiri pentru finalizarea a ceea ce-şi doresc, cum aminteam şi mai sus – licenţă, masterat, doctorat, cărţi ş.a. Ideologic şi filosofic regăsesc cu Saturn aici un soi de detaşare, de răceală şi de indiferenţă faţă de lucrurile care nu îi atrag, este vorba, dacă vreţi despre o separare emoțională şi o întoarcere în sine, pentru că avea de a face şi cu o casă a lui Dumnezeu, pentru a regăsi ceea ce cred că au pierdut, undeva pe drumul devenirii. Mulţi se vor simţi atraşi de pelerinajele religioase, vor fi fascinanţi de o mănăstire sau de viaţa vreunui sfânt şi vor dori să afle mai multe despre acesta. Vor merge frecvent la biserică, vor asista pioşi la slujbe, vor încerca o comunicare cu imanentul altfel decât au făcut-o până acum. Îşi vor face planuri să plece la locurile sfinte, dar din diferite motive nu vor putea să-şi satisfacă această dorinţă deoarece abordează relaţiile de familie dintr-un sentiment de datorie mai de grabă, decât din plăcere, poate pentru că şi responsabilități lor familiale a crescut în ultimul an – și tendința continuă, împovărându-le umerii şi aşa firavi, ştiut fiind că ei nu au o rezistenţă fizică prea mare şi că atunci când greutăţile îi depăşesc se refugiază fie în alcool, fie într-o lume numai a lor, dincolo de realitate. O parte din aceste probleme este că nu se pot sustrage sau nu pot scăpa de aceste responsabilități, un membru al familiei este bolnav și ei îi au în îngrijire, sau mutatul pentru o perioadă relativă la părinţii care stau în cealaltă parte a localităţii, într-un apartament nou unde spaţiul este mai strâmt decât şi-au imaginat şi trăiesc acut sentimentul de a fi înghesuiţi, atât emoțional și fizic şi deşi, mulți dintre ei şi-ar dori să se mute, nu o vor face în acest an. Saturn ca stăpân al Casei a 11-a îi împinge pe nativii Peşti să-şi dezvolte spiritul de echipă cu membrii familiei. Familia este activitatea de grup căreia vor trebui să-i facă faţă în 2014, deci trebuie să stăpânească dinamica de grup. Ideea de libertate maximă este exclusă mai ales că trebuie să-şi impună singuri anumite limite și responsabilități. Le place libertatea şi tind să fie lipsiţi de măsură atunci când vine vorba de disciplină, în tot şi toate, nu doar acasă, astfel încât necesitatea de a stabili disciplina în casă, mai ales cu copiii, nu este ceva normal pentru ei prin urmare trebuie să accepte provocarea. Totuşi le-aş sugera să impună toate acestea lejer, nu cu atitudine milităroasă, vor fi mult mai naturali şi mult mai uşor de înţeles. Fiecare membru al familiei trebuie să lucreze pentru binele general al casei și a familiei ca întreg. În momentul în care casa este tranzitată, comunicare va fi mai bună cu membrii familiei. Apoi, Saturn sugerează unel modernizări ale electrocasnicelor din casă, noi gadget-uri high-tech și altele asemenea, care să îi ajute în treburile cotidiene. În Casa a 7-a, a parteneriatelor de orice fel, a romantimsului dar şi a duşmanilor declaraţi, nu exită vreo planetă lentă. Ea se va activa doar în cazul tranzitului planeteleor persoanle, cele rapide adică. Totuşi le-aş sugera să fie atenţi pentru că prin polaritate, Neptun în domiciliu, în Casa 1 a personalităţi, poate crea tensiunii prin impresii greşite, neînţelegerea unor replici, fie cu partnerii de viaţă fie cu asociaţii şi lucrurile o pot lua razna. De asemenea, este posibil ca brusc să îi apuce amocul şi să dorească să-şi schimbe terapeutul deşi lucrurile merg bine, să fie atenţi să nu facă vreun gest pe care apoi să-l regrete dar… Perioadele benefice alături de familie şi pentru dragoste, implicit, 11 august – 11 septembrie, 16 august – 5 octombrie, şi în mod special 31 august – 11 septembrie cât Venus va fi aici. Să nu uite însă că în primele zile ale lui 2014 Marte va fi aici, unde va reveni între 25 aprilie şi 17 mai, fiind în mers retrograd şi relaţiile de familie, de dragoste vor fi serios testate. Dacă acestea sunt bune, fundamentate pe sentimente reale relaţia va rezista, dacă nu, cu regret…ispitele vor fi multe. Pe de altă parte, aceste ispite ar putea consolida mariajul lor iar sentiementele lor legate de persoana iubită se vor clarifica. De multe ori nu știm valoarea a ceea ce avem până când nu suntem la un pas de a pierde. Jupiter, al doilea lor stăpân alături de Neptun, este în Casa a 5-a până în luna august. Poate sugera o poveste de dragoste cu un sef sau cineva cu statut social sau politic. Să-şi amintească că vor avea întotdeauna liber arbitru și pot refuza atunci când nu le convine ceva. Prieteniile sunt destul de controversate anul acesta. Vor renunţa la prietenii de viaţă şi vor fi foarte selectivi cu cei noi, care vor apărea. În plus, vor avea alături oameni care sunt ca o familie pentru ei și care le vor oferi sprijinul emoțional de care au nevoie. Prietenii care îi atrag sunt persoane mai în vârstă ca ei, mai conservatoare, mai stabile. Şi nu sunt atât de atraşi de ele, cât de erudiţia lor, de cunoștințele și experiența lor, mai ales experiența de viaţă. Important pentru ei este să reţină că dacă anul acesta, Casa a 7-a este goală, nu înseamnă că nu se vor căsători. Aceasta se va face la momentul potrivit.

Finanțe și Carieră
Casa a 2-a, a veniturilor din muncă proprie nu este nici ea puternică. Cu toate  acestea, acele teme natale în care Jupiter, aflat în Casa a 5-a, face aspecte frumoase până în august, indică faptul că averea și veniturile nativilor Peşti vor crește. Cel puţin în prima jumătate a anului trebuie să le meargă bine. Jupiter în Rac le aduce şi respectul de sine, le creşte cota profesională, pot promova şi să aibă parte de oportunităţi neaşteptate. Nativii implicaţi în artele creative, ca artişti sau chiar pe partea de business, ar putea avea câștiguri minunate. Jupiter în Rac nu aduce doar bunăstare, adevărata fericire a lor este faptul că au o adevărată bogăţie în ei, creativitatea lor este proverbială. Averea lor, constă de multe ori într-o idee, nu neapărat artistică, într-un mod nou de a aplica ceva sau de a produce un lucru nou pornind de la un produs vechi. Au o înclinaţie aparte, datorită abilitaţilor native, să vadă noul în vechi şi să-l scoată la lumină. Banii pot veni de la copii sau de la implicarea în munca cu copiii. Este posibil ca aceste implicații să conducă că ar putea face ceva sau spune ceva care să declanşeze anumite acţiuni. Cei care cu copii mari care au prosperat vor fi, probabil, generoşi cu ei sau poate vor întoarce părinţilor împrumuturi vechi. O poveste de dragoste cu un şef sau cineva de statut social ar putea duce la icreșterea veniturilor. Cei care sunt oameni de afaceri, rodaţi ca să spun aşa, ar fi bine să se orienteze, anul acesta, spre investiţii în sport, divertisment, industria turismului şi a serviciilor în turism sau spre industria alimentaţiei publice. Există oportunități de profit nebănuite. Marte, stăpânul lor financiar va trece, din iulie, prin mai multe semne și case din tema na că veniturilor lor se vor rotunji din oportunități care vor veni în multe feluri, printr-o varietate de surse, în funcție de aspectele pe care le va face Marte în tranzitul său. Şi Jupiter în tranzit prin Casa a 5 –a, în calitate şi de casă a speculaţiilor financiare aduce noroc în speculații, e drept doar până la 1 august. Marte indică nevoiea de a depăși teama financiară, nativii Peşti trebuie să-şi urmeze intuiţia fără teamă și cu curaj deoarece ar putea strânge o mică avere. Un accent deosebit este pe Casa a 10-a, Casa carierei. În acest an v-or prevala statutul profesional, prestigiul și reuşita. Peştii vor simţi ca dacă au un anumit statut social sau profesional şi o reputație bună pot câștiga bani mai uşor. Mutarea lui Jupiter în Leu va face minuni pentru cariera nativilor Peşti din august încolo. Se pot aştepta la majorări salariale, promovări și locuri de muncă mai ofertante. Cum Jupiter, stăpânul Casei Carierei şi a statutului profeional se află în Casa a 5-a, arată o tendință de a se juca cu cariera lor în cea mai mare parte a anului, cu decizii îndrăzneţe care le-ar putea periclita numele dacă nu sunt atenţi. Marea provocare a nativilor Peşti rămâne însă păstrarea atât a carierei cât și a familiei. Le place să fie percepuţi de către public ca oameni de bogăție spirituală și materială, de generozitate și filantropie. Admiră persoanele angajate în proiecte de anvergură pe care ar dori să le coordoneze ei înşişi. Pe scurt, le place să se implice în acţiuni de proporţii în care se fac lucruri pe măsură. Pentru a se realiza pe deplin profesional și pentru aş pune potențialul profesional în valoare trebuie să călătorească mai mult, să se educe mai mult si să înveţe mai multe despre lumea. Cu alte cuvinte, au nevoie de o parte din optimismul Săgetătorilor dacă vor să ajungă departe. Datorită generozităţii lor şi a naturii lor caritabile, ativii Peştii aleg de multe ori profesii prin care se pot dedica celor care au probleme. Acesta este motivul pentru mulți dintre ei deveni medici, asistente medicale, asistenți sociali, profesori. Uneori, este nevoie de un oarecare timp înainte de a-şi da seama ce îşi doresc cu adevărat să facă în viață dar odată ce şi-au găsit drumul, vocaţia care le permite să-şi dovedească măiestria, vor excela.

Ce ar trebui…
Ca şi anul trecut, principalul domeniu care necesită îmbunătățiri este cel al originilor. Adevărul este, că se bucură de cariera lor mult mai mult decât mediul care îl frecventează sau familia. Cu toate acestea,ei nu pot ignora realitatea. După cum s-a menționat mai sus, există o nevoie în a aplica inteligent, ideile și disciplina în casă, pentru a folosi mai bine spațiul locativ, pentru a crea spiritul de echipă necesar care să dea naştere sentimentului de efort comun. Libertatea și democrația în casă sunt teorii frumoase, dar, în cele din urmă, trebuie să existe cineva care să aibă ultimul cuvânt. Provocarea va fi să înveţe să ţină ordinea și disciplina în familie cu un minim de încălcare a libertății fiecăruia. Sarcinile și responsabilitățile trebuie să fie distribuite egal fiecărui membru al familiei. Trebuie să se stabilească o rutină a vieţii de zi cu zi. Întotdeauna în casă este nevoie de organizare şi de lucruri bine stabilite ceea ce va implica o comunicare clară cu fiecare membru al familiei. Ei trebuie să transmită mesaje clare şi concise și, ce este mai important, ele trebuie să fie primite și înțelese în mod corespunzător. Este posibil să aibă de învăţat multe până să ajungă să pună în practică ceea ce îşi propun. La nivel emoţional este nevoie ca sentimentele și stările emoționale să fie gestionate cu grijă. Nu pot spune orice le trece prin minte deoarece, fie la domiciliu, fie la locul de muncă, pot avea un efect perturbator. Cu toate acestea, nu îşi pot reprima sentimentele. Situaţiile neplăcute pot fi evitate dacă îşi stabilesc o listă de priorităţi. Sentimentele și stările pozitive, pot fi cultivate prin meditație și vizualizare, prin înțelegerea și natura emoţiilor directe, dar nu să le reprime.

Sănătate
Sanatatea lor este mai bună decât la începutul anului trecut. Vitalitatea lor nu ajunge la standardele obișnuite și acest lucru reprezintă pericolul. Când energia lor scade, capacitatea de apărare a organismului împotriva bolilor este afectată și devin vulnerabili la tot felul de lucruri. Deci, prima linie de apărare anul acesta, este ca ei să se protejezeze, în general, la nivel energetic. Acest lucru se face prin exerciţii care să ducă la o eficientizare la nivel energetic, și în al doilea rând, prin întărirea organismului pe căi naturiste, cu mijloace naturale – prin reflexoterapie sau masaj, relaxare, presopunctură şi acupunctură, Reiki etc. Orice tratament prin intermediul căruia ridicăm vitalitatea truplui şi mobilitatea mentală este bun în acest an. Devin eficienţi, din punct de vedere energetic, dacă se se concentrează pe priorități care să perimită astfel problemelor secundare să se atenueze la minim – planificarea zi de zi a proiectelor în care sunt implicaţi, în moduri care să le permită să realizeze cât mai mult cu eforturi minime, prin odihnă și relaxare -, să învețe cum să facă asta mai eficient lucrând ritmic și prin activități alternative – dau posibilitatea diferiţilor centrii din creier să se reîncarce energetic sau prin relaxare, vorbind mai puţin şi ascultând mai mult, să mediteze și să devină conștienți de ce se petrece în jurul lor, evitând luptele pentru putere și minimizarea acestora atunci când se întâmplă, argumentele inutile, respectând fără a judeca sau condamna și să ocolească persoanele în prejma cărăra simt că îşi pierd energia. Să se gândească la resursele proprii de energie ca la un cont în bancă pe care oricând îl pot onvesti în zonele în care este nevoie.
Îşi pot îmbunătăți sănătatea, concentrându-se pe activitatea cardiacă şi pe îmbunătăţirea acesteia ori de câte ori este nevoie. Să-şi ofere din plin, bucurie prin creativitate evitând, pe cât posibil, depresia. Să înţeleagă că fericirea nu este limitată de circumstanțe ci este o stare interioară. Fericirea este o alegere pe care o face oricând, oricum şi oriunde. Hobby-urile creative sunt puncte excelente de eliberare a sentimentlor negative. Creativitatea este unul din punctele forte ale acestor nativi. Pentru ei, nevoia de a îmbunătăţi sănătatea se poate schimba de la o lună la alta. Jupiter va energiza Casa Sănătăţii începand cu 1 august ceea ce este un semnal pozitiv pentru sănătate, deoarece sugerează faptul că trebuie acorde mai multă atenție problemelor de sănătate care apar.  Prezenţa lui Jupiter în Casa Sănătății arată că atenţia trebuie să se concentreze asupra coapselor și ficatului. Poziţia mai poate arăta că munca şi cariera sănătoasă, în general, este un punct important şi pentru sănătatea fizică şi cum sănătatea și cariera sunt legate mental, orice problemă apărută în cariera sau orice problemă la locul de muncă pot afecta, nejustificat, e adevărat, sănătatea lor. O veste bună în carieră este ca un tonic de sănătate. Veștile proaste creează stări de rău. Modul în care îşi urmăresc obiectivele în carieră – o stare de supărare cât de mică sau abordate într-un mod echilibrat – va avea consecințe puternice asuăra sănătăţii lor.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI