În cadrul colaborării Consiliului Judeţean Argeş cu Consiliul Departamental Savoia din Franţa, în luna aprilie anul curent, Asociaţia Pays de Savoie Solidaire a donat Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, un câine rasa Border Collie, în vârstă de şapte luni, a cărui pre-formare şi antrenament preliminar au fost făcute de către dl. Guy Anciaux, şeful corpului de monitori de câini de avalanşă din cadrul Federaţiei Franceze a Conductorilor de Câini de Avalanşă. Pregătirea ulterioară, materială şi logistică a echipei canine a fost asumată tot de către partea franceză, până la brevetare. Urmare a evaluărilor efectuate de către echipe de instructori canini francezi în vara şi toamna anului curent, atât câinele Helios cât si conductorul acestuia Ion Sănduloiu, au fost declaraţi pregătiţi pentru a intra în stagiul naţional de formare a unităţilor canine pentru intervenţie la avalanşă. Acest stagiu, organizat de către Asociaţia Naţionala pentru Studiul Zăpezii şi Avalanşelor (ANENA) aflată în subordinea Ministerului de Interne din Franţa, s-a desfăşurat în perioada 2-18 decembrie în Les Deux Alpes, pe un gheţar aflat la o altitudine de 3300 de metri şi urmăreşte formarea aptitudinilor operaţionale pentru găsirea victimelor avalanşelor. Absolvenţii acestui stagiu primesc brevetul naţional francez pentru intervenţia în acest tip de operaţiuni, certificare pe care a primit-o şi echipa sosită din România, aceasta fiind, de altfel, singura echipă canină brevetată în sistem francez din România.
 
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI