Guvernul va prelungi şomajul tehnic şi va adopta măsuri pentru părinţii care au copii în şcoala online

Guvernul va prelungi, miercuri, măsura şomajului tehnic pentru angajaţii care vor avea nevoie dacă evoluţia pandemică se înrăutăţeşte şi va adopta prin ordonanţă de urgenţă măsuri de sprijin pentru părinţi, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

„Noi vom adopta din nou şomajul tehnic, astăzi, în şedinţa de Guvern. De fapt vom prelungi aplicarea şomajului tehnic, vom adopta o ordonanţă de urgenţă care să ofere sprijin pentru părinţii care se află acasă, pentru supravegherea copiilor care sunt în şcoală online şi, de asemenea, în şomajul tehnic intră şi alte categorii de profesionişti care vor putea primi un sprijin activ în cazul în care evoluţia pandemică se înrăutăţeşte”, a afirmat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că Guvernul intenţionează să permită contracte şi mai flexibile pentru angajatori şi angajaţi pe piaţa muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.