Guvernul introduce o taxă de 0,5 lei pentru ambalajele reutilizabile

Guvernul a adoptat, marţi, 17 iulie, o ordonanţă de urgenţă pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că prin acest act normativ se înfiinţează, în cadrul Ministerului Mediului, Comisia de supraveghere a răspunderii extinse a producătorilor pentru autorizarea şi supravegherea implementării în mod colectiv a obligaţiilor.

”Începând cu 1 ianuarie 2019, autorităţile publice locale vor fi obligate să aplice sistemul ”Plăteşte pentru cât arunci”. Acesta este un sistem implementat deja la nivel european, este prevăzut într-un regulament european. În acest sens, autorităţile publice locale trebuie să asigure recipiente separate pentru fracţia uscată, respectiv cea umedă din deşeuri. De asemenea, vor trebui să colaboreze mai bine cu producătorii de produse ambalate şi cu organizaţiile de transfer şi responsabilitate, care vor acoperi costurile pentru colectare, tratare şi valorificare a deşeurilor din ambalaje de la populaţie. În acest fel, cetăţenii vor avea posibilitatea să plătească doar pentru deşeurile menajere, adică acea fracţie umedă a deşeurilor, care ajunge să fie eliminată la depozitul de deşeuri”, a precizat Nelu Barbu.

Actul normativ prevede aplicarea unei garanţii pentru ambalajele reutilizabile şi introducerea unor indicatori de performanţă atât pentru societăţile de salubrizare, cât şi pentru staţiile de sortare începând din anul 2019.

„Începând cu 31 martie se va aplica o garanţie pentru ambalajele reutilizabile în valoare de 0,5 lei/ambalaj, iar după 31 martie 2022, această garanţie se va aplica şi ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri destinate anumitor tipuri de băuturi”, a spus Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.