Guvernul, acuzat că ia măsuri iraționale în lupta cu pesta porcină africană. Vor fi ucise zeci de mii de animale sălbatice

Asociația World Wide Fund for Nature (WWF) trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele dezastruoase pe care le vor avea asupra faunei sălbatice din România noile măsuri de combatere a pestei porcine africane (PPA) aprobate recent de Ministerul Apelor și Pădurilor. Zeci de mii vulpi, șacali, ciori grive și coțofene – prădători care au un rol pozitiv, de combatere a PPA cu costuri zero – vor fi vânate într-o perioadă foarte scurtă, în baza Ordinului 827 din 23 august 2018 emis de Minister.

”Ordinul prevede, pe lângă suplimentarea cotelor de vânătoare la porcii mistreți, vânarea integrală a cotelor de recoltă la speciile șacal, vulpe, cioară grivă și coțofană aprobate pentru perioada 2018 – 2019. Aceasta înseamnă, spre exemplu, eliminarea a 10.361 de șacali dintr-o populație totală de 14.273 de indivizi (respectiv 72%) și a 49.966 de vulpi dintr-un efectiv total de 73.285 de exemplare (respectiv 67%). Măsurile vor reduce drastic populațiile acestor specii într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu consecințe negative pe termen lung atât la nivelul speciilor, cât și la nivelul ecosistemelor. Pe de altă parte, măsurile aprobate nu prevăd vânarea speciilor de prădători strict protejate, precum ursul, lupul și râsul, așa cum era stipulat în propunerea inițială.

Măsurile sunt extreme și nu au susținere științifică, fiind în unele cazuri în contradicție cu Strategia UE de combatere a PPA, cu recomandările și studiile științifice ale Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară și cu Directivele Păsări și Habitate ale Comisiei Europene. Acestea prevăd, dimpotrivă, interzicerea totală a vânătorii în zonele nou infestate și luarea unor măsuri stricte de izolare a focarelor. Mai mult decât atât, ministerul nu a prezentat o notă de fundamentare a acestor măsuri, care să evalueze efectele pe termen lung.

Ultimele observații pe teren realizate de experții WWF, cele mai recente din luna august, arată că șacalii din Delta Dunării au contribuit deja la combaterea virusului, consumând cadavrele și invidizii bolnavi de mistreț. Redeschiderea vânătorii în Rezervația Biosferei Delta Dunării, în special a prădătorilor, ar duce la efecte grave pe termen lung și la posibila instalare a altor boli.

Reiterăm faptul că aceste măsuri abuzive nu au susținere științifică. Virusul PPA se transmite doar între suine, prin contact direct între indivizii bolnavi și cei sănătoși, respectiv prin contactul direct al mistreților sau porcilor sănătoși cu părți ale cadavrelor animalelor infestate, țesuturi, sânge, etc. Singurele despre care s-a demonstrat că reprezintă un vector și un factor de risc pentru transmiterea virusului sunt anumite specii de căpușe. Astfel că rolul prădătorilor în eradicarea PPA este unul major prin funcția lor sanitară și trebuie ținut cont de el în lupta împotriva virusului”, precizează reprezentanții WWF.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.