Guvernul a decis: Indemnizația pentru cei care au grijă de bolnavii de cancer Nu se impozitează!

Indemnizației pentru îngrijirea pacientului bolnav de cancer i se aplică, de astăzi același regim fiscal ca cea de risc maternal și maternitate, printre altele, adică pentru aceste venituri nu se rețin impozitul și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit OG 16/2022 publicată vineri în Monitorul Oficial, prin care se aduc modificări Codului Fiscal. În schimb, pentru aceste indemnizații va fi datorată contribuția de asigurări sociale (CAS).

Indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer suferă același regim precum cele de risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav.

Actul normativ stipulează că această modificare intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, astfel că va fi aplicată de azi.

Deși fusese adoptată încă din luna aprilie, pentru acest tip de indemnizație nu se stabilise încă regimul de impozitare.

Concediul este de maximum 45 de zile calendaristice pe an și este acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin șase luni în ultimele 12 luni.

Pe de altă parte, indemnizația brută lunară aferentă concediului este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare și este suportată de stat.

În plus, printr-un proiect înregistrat recent la Parlament, este propusă introducerea unui concediu de îngrijitor, care va fi diferit de concediul pentru îngrijirea bolnavilor de cancer. Durata acestuia va fi de cinci zile și va fi acordat în situațiile în care un salariat va trebui să îngrijească o rudă sau o persoană din gospodărie grav bolnavă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.