Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de muncitori străini care se pot angaja în România

0
37

Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de muncitori străini care se pot angaja în România. Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de muncitori străini, din afara spaţiului comunitar, care se pot angaja în România, în acest an.

Se dublează practic cifra aprobată la sfârşitului lui 2020 şi se poate ajunge astfel la un contingent total de 50.000 de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă.

Decizia a fost luată ca urmare a creşterii numărului de cereri de eliberare a avizelor de angajare, dar şi a numărului locurilor de muncă vacante declarate de angajatori, precizează Ministerul Muncii într-un comunicat.

Datele ANOFM arată că faţă de primele cinci luni ale anului trecut – când erau vacante aproximativ 156.000 de locuri de muncă – în perioada similară din acest an au fost peste 160.000 de locuri de muncă vacante, din care aproape 30.000 comunicate în mod repetat de angajatori.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, în prima jumătate a lui 2021 au fost eliberate mai bine de 17.000 de avize de angajare în sectoare de activitate ce nu pot fi acoperite cu lucrători români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here