Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că ”grupa mare la grădiniță devine obligatorie” din anul școlar 2020 – 2021. Prin urmare, părinții ai căror copii împlinesc 5 ani sunt obligați să îi înscrie sau reînscrie la grădiniță.

”Aș vrea să nu uite nici părinții, nici autoritățile, că tot vorbeam de inspectori, că începând din anul școlar următor, deci din toamnă, participarea la grupa mare la grădiniță devine obligatorie”, a declarat ministrul Educației la emisiunea ”Din viața romilor”, difuzata de Național TV.

Întrebată dacă acest lucru înseamnă că ”altminteri nu mai poți fi înscris”, Monica Anisie a răspuns: ”La pregătitoare, sigur că da. E important, cred, acest anunț pentru părinți”, a declarat ministrul.

În contextul pandemiei de coronavirus, înscrierea copiilor la grădiniță și reînscrierea în grupa mijlocie sau mare a celor care au urmat deja învățământul preșcolar se pot face telefonic, prin e-mail sau fax, a transmis Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit MEC, înscrierea copiilor la grădiniță se va face în trei etape, începând de pe 8 iunie, iar reînscrierea se va desfășura de pe 25 mai.

Comments

comments