DEZINTERES Odinioară o mândrie naţională, linia de cale ferată Piteşti-Curtea de Argeş, cu o vechime de 115 ani, a ajuns un dezastru. Pe vremuri, călătoria cu trenul era, pe lângă o necesitate, şi o plăcere, iar linia de cale ferată Piteşti-Curtea de Argeş reprezenta o adevărată bijuterie. Un traseu regal cu peisaje superbe şi gări ce reprezentau adevărate exemple de artă şi frumuseţe arhitectonică. Pe vremuri…
Acum, totul s-a schimbat, CFR Călători are pierderi mari, numărul clienţilor s-a redus semnificativ, nu s-a mai investit nimic, iar traseul a devenit unul al nepăsării. Probabil că atunci când a inaugurat linia de cale ferată, în toamna anului 1899, fostul rege Carol I nu şi-ar fi imaginat nici în cele mai teribile coşmaruri că, peste 115 ani, cele patru gări-monument istoric vor fi închis. Din păcate, realitatea depăşeşte şi cele mai realiste romane din secolul al XIX-lea.
În toamna anului 1899, după inaugurarea liniei Piteşti – Curtea de Argeş, construită sub conducerea eminentului inginer, inspector general Elie Radu, au fost date în exploatare clădirile staţiilor de cale ferată dintre cele două oraşe, Bascov, Merişani, Băiculeşti şi Curtea de Argeş, a căror concepţie arhitecturală şi tehnică aparţine aceluiaşi inginer-părinte al arhitecturii feroviare româneşti, Elie Radu (1853 – 1931).
La Bascov, timpul s-a oprit în loc
Deşi are peste 115 ani vechime, faţada se menţine foarte bine, iar cărămizile arată ca ieri, de parcă ar fi folosit vreun elixir al tinereţii arhitectonice. De jur-împrejur e o linişte demnă de o staţiune. Nu se vede nici măcar un călător. Ramele de la geamuri sunt totuşi o dovadă că aici nu s-a mai investit de mult timp. Sursa de apă de pe peron nu mai curge de mult; timpul parcă s-a oprit în loc. Doar şinele – încă neatinse de verdeaţă – sunt un semn că, pe aici, încă se mai mişcă… trenurile.
În gara Merişani, s-au furat sobele şi au rămas parabolicele
Nu la fel stă, din păcate, situaţia în gara Merişani, o altă clădire superbă. Aici nu mai opreşte niciun tren, de câţiva ani. Două antene parabolice fixate la etaj îţi dau iluzia prezenţei umane, însă e doar o alarmă falsă. După cum ne spune o vecină de lângă gară, clădirea e pustie, iar rromii au furat sobele dinăuntru şi alte lucruri. Probabil că, dacă parabolicele erau la parter, s-ar fi „volatilizat” de mult…
Cu toate acestea, perdelele de la etaj au rămas. Ca şi un vechi afiş cu mersul trenurilor. La cât de linişte şi plăcut e în zonă, un hamac între doi copaci ar fi taman bun pentru a trage un pui de somn. E o senzaţie ciudată, dar, la cât de bine arată gara, parcă te aştepţi din clipă în clipă ca peronul să se umple de călători şi trenul să oprească.
Dar trenul nu mai opreşte aici. Peronul a rămas singur să îi ţină companie bătrânei gări care se ţine bine. Ierburile şi buruienile au acoperit liniile de cale ferată precum nişte stăpâni muţi care s-au mutat peste un bun nerevendicat de nimeni…
În gara din Băiculeşti, mai opresc doar frunze moarte din copaci
Aceleaşi senzaţii paradoxale le trăim şi când ajungem în gara Băiculeşti. Şi ea e o încântare arhitectonică; din păcate încă o gară superbă, conservată foarte bine, de care autorităţilor nu le mai pasă. Însă nici aici nu mai „locuieşte” nimeni din 2010. Iar lacătele şi grilajele par a spune: „Pe aici nu se intră!”.
Poteca ce ajunge la peron e „păzită” de ierburi înalte, iar clădirea nu a scăpat de „dragostea” hoţilor. Mai multe capete de burlan au fost furate, un altul a fost deformat, iar printr-un geam spart, se vede podeaua din fosta sală de aşteptare. Mizeria începe să îşi facă sălaş, iar mirosul vetust şi puternic te duce mai degrabă cu gândul la atmosfera romanelor lui Zola ori Balzac decât la modernitatea secolului XXI.
Şi aici şinele au fost cotropite de buruieni, iar gara din Băiculeşti, mai opresc doar miile de frunze căzute din copaci… Un afiş cu mersul trenurilor din 2010 ne aduce aminte că, pe aici, era cândva o gară populată şi populară. Restul e tăcere… Ai sentimentul că te afli pe un traseu cu gări-fantomă.
„Perla coroanei”
„Perla coroanei” – sau a traseului – rămâne gara din Curtea de Argeş. Gara datează din 27 noiembrie 1898, când a avut loc şi punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti – Curtea de Argeş, în lungime de 38,4 kilometri, investiţia ridicându-se la 7.887.846 lei aur, potrivit documentelor vremii. Chiar şi acum i se mai spune „gara regală”, pentru că toţi regii înmormântaţi la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost aduşi cu trenul. Cu o arhitectură pur şi simplu magnifică, împodobită cu elemente decorative ce te duc cu gândul la palatele din Andaluzia, şi gara Curtea de Argeş ar fi meritat o soartă mult mai bună. Din păcate, tencuiala de pe pereţi se duce tot mai mult.
În ciuda trecerii timpului, cele patru gări regale şi-au păstrat aerul nobil. Însă cât vor mai rezista ele? Se zvonea anul trecut că linia Piteşti-Curtea de Argeş se va închide, din cauza lipsei de rentabilitate. Deocamdată, gările regale rămân în picioare şi poate că Ministerul Transporturilor le va mai da o şansă şi va face ceva pentru ca trenurile să fie pline de călători, ca în urmă cu 20-30 de ani. Deocamdată, Ministerul Transporturilor e nemuritor, rece şi…fără idei.
