Grav accident la Poiana Lacului. Un tânăr de 19 ani, găsit încarcerat

Grav accident rutier la Poiana Lacului. Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a părăsit drumul și s-a oprit într-un copac din pădurea de pe margine, pe care l-a rupt.

Pompierii de la Detașamentul Pitești și Pichetul Vedea au intervenit cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Șoferul a fost găsit încarcerat, fiind scos de echipajele medicale și trimis de urgență la  spital. Era conștient și prezenta mai multe traumatisme la nivelul corpului.

Referitor la acest accident , IPJ Argeș a transmis un comunicat de presă.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza localității de domiciliu, circulând din direcția Moșoaia spre Poiana Lacului, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă deosebit de periculoasă la dreapta si a lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un copac de pe marginea drumului.

În urma evenimentului, tânărul a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării medicale, urmând a fi prelevate probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.