Grătarele cu mici de la Dedulești, închise de Protecția Consumatorului! Echipe mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sus-Muntenia Ploiești au trecut și pe la Dedulești, pe Dealul Negru, într-o amplă campanie derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranței Alimentare – sărbătorită pe 7 iunie.

Au fost controlați 5 operatori economici, care își desfășurau activitatea la popasul de la Dedulești – cunoscuți publicului larg pentru celebrii mici aflați la vânzare în această zonă, la 4 dintre aceștia oprindu-se temporar prestarea serviciului de alimentație publică.
În urma verificărilor, au fost aplicate 5 amenzi contravenționale, în valoare de 93.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare 78 kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 lei.

Principalele abateri constatate de comisari au fost:
• Comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora,
• Utilizarea de spații frigorifice neigienizate,
• Comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare
• Nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor (ex. Nerespectarea temperaturii de păstrare indicate de producător)

Echipele mixte ale CRPC Ploiești continuă acțiunile de control și supraveghere a pieței în regiune și în zilele următoare.

ANPC îi asigură încă o dată pe toți consumatorii că veghează cu atenție la modul în care operatorii economici le respectă drepturile stabilite prin lege, manifestând toleranță zero față de practicile comerciale care pot pune în pericol sănătatea sau poate chiar viața consumatorilor, în timpul actului comercial.

Comments

comments