Ghinion pentru locuitorii dintr-o comună din Argeș! Al doilea primar incompatibil

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul actualului primar al comunei Aninoasa, Manole Nicolae-Marius, fost consilier județean în cadrul CJ Argeș. Edilul este acuzat de ANI că ”în perioada exercitării mandatelor de consilier județean (2016 – 2020 și 2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator unic, a încheiat în intervalul 25 iunie 2019 – 03 iunie 2021, 3 contracte de prestări servicii medicale și 4 acte adiționale la acestea în valoare totală de 16.352 Lei, cu instituții aflate sub autoritatea C.J. Argeș”. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Primarul Manole Nicolae-Marius nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai precizează ANI.

Potrivit declarației de avere, primarul Manole Nicolae deține mai multe terenuri în comunele Lerești, Merișani și Aninoasa din Argeș, dar și Eforie și Mamaia din Constanța. De asemenea, are un apartament și un spațiu comercial de producție în Pitești, două case de locuit în Aninoasa, o casă de vacanță în Eforie și un spațiu comercial în Mamaia și trei autoturisme: Kia, Matiz și Mercedes.

Și fostul primar, Ștefan Benonie, a fost declarat incompatibil de ANI
Fostul primar al comunei Aninoasa, Ştefan Benonie, a fost declarat de ANI incompatibil pentru că, în timp ce era primar, a fost şi reprezentant într-un consiliu de administraţie al unei şcoli. După lupte crâncene în justiţie, el a câştigat atât împotriva ANI, cât şi împotriva ordinului de prefect prin care era suspendat din funcţie, astfel că a putut rămâne primar în mandatul respectiv. Aceleaşi decizii i-au permis şi să candideze din nou în 2020. Numai că, după scrutin, când s-a ajuns la validare, deşi a trecut în primă instanţă de Judecătorie, prefectul judeţului a făcut recurs şi Benonie a pierdut la Tribunal, iar la Aninoasa au fost reluate alegerile în vara anului trecut, iar cetățenii l-au votat pe actualul primar Manole Nicolae.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.