Geta Armanaschi, şefa Vămii Piteşti, este cel mai longeviv director postdecembrist din Argeş, un caz unic, am putea spune, pentru judeţul nostru, unde tot timpul directorii instituţiilor publice sunt schimbaţi după cum bate vântul… sau partidul de la conducere, o dată la 4 ani sau chiar mai des.

Însă Geta Armanaschi, preşedinta femeilor liberale din Argeş în 2004, a rezistat multor guverne, conduse, pe rând, de mai multe partide politice. Geta Armanaschi a fost numită şefă a Vămii Piteşti în anul 2004, atunci când Alianţa D.A., compusă din PNL şi PD, a venit la putere, iar Guvernul era condus de Călin Popescu-Tăriceanu. În 2008, la putere a venit PDL-ul şi, cu toate presiunile făcute, Geta Armananchi a rezistat în funcţie, cât Guvernul a fost condus de Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu. În 2012, USL-ul câştigă alegerile, PNL intră la Guvernare, alături de PSD şi PC, şi din nou coafura Getei Armananschi rezistă la schimbare, păstrându-şi funcţia de şef la Vama Piteşti.

Printre cei care au protejat-o pe Geta Armananschi şi, implicit, funcţia, au fost Cristian Boureanu şi liberalul Dan Radu Ruşanu. O proptea puternică a mai avut şefa Vămii Piteşti şi din partea primarului din Voluntari, Florentin Pandele, cu care Geta este rudă de sânge, mai precis verişori primari. O singură sincopă a avut cariera Getei Armananschi, atunci când cei de la PDL au înlocuit-o, în 2009, dar pentru scurt timp, cu Alexandru Cătănea. Retrogradată ca director adjunct la Vamă, Geta le-a intentat proces celor din PDL, iar instanţa a repus-o repede în funcţie, demiterea ei fiind considerată abuzivă. 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI