Potrivit unor zvonuri apărute dinspre Guvern după demisia fostului ministru al transporturilor, Ioan Rus, premierul Victor Ponta pregăteşte o remaniere guvernamentală în următoarele săptămâni.

 

Cei vizaţi în mod special ar fi miniştrii Finanțelor și Justiției, Teodorovici şi Cazanciuc, pentru felul în care s-au ocupat de problemele din portofoliile lor. Primul – pentru bulibăşeala din cazul impozitării bacşişului, dar şi pentru Loteria Fiscală, iar  Robert Cazanciuc – pentru critice constante referitoare la felul cum funcţionează Justiţia, critici aduse mai ales de liderii PSD.

Pe lângă ei însă, alţi doi miniştri ar fi propuşi de Călin Popescu Tăriceanu pentru remaniere: Graţiela Gavrilescu, de la Ministerul Mediului şi Andrei Gerea, de la Ministerul Energiei. Pentru Gerea ar fi a doua oară când îşi încetează mandatul de ministru după doar câteva luni de la investitură, după cele experienţa de la Ministerul Economiei, din urmă cu doi ani. 
 
Remanierea ar putea avea loc peste două săptămâni, după purtarea discuţiilor în sânul coaliţiei de guvernare.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI