Gazele pentru populație se scumpesc de la 1 aprilie

729 views

Prețul gazelor va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, care vor fi protejaţi pe parcusul anului de eventuale creşteri neaşteptate de preţuri pe piaţa liberă, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, prezent la o dezbatere pe teme energetice, informează Agerpres.

“De la 1 aprilie, conform Ordonanţei de Urgenţă, care este în dezbatere în Parlament şi considerăm că va fi aprobată, începe procedura de liberalizare totală a pieţei de gaze naturale din România, cu referire exactă către piaţă casnică. De la 1 aprilie nu va mai exista un preţ reglementat pentru producţia de gaze şi vor rămâne reglementate doar celelalte elemente ale preţului final: tarifele de reţea, de furnizare şi elementele care sunt considerate monopol naturale. În previziunea noastră, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale care sunt la acelaşi nivel sau foarte apropiat faţă de gazele din producţia internă, considerăm o creştere de câţiva lei pe MWh, adică o creştere între 5 şi 6% pe mia de metri cubi”, a precizat preşedintele ANRE.

Președintele ANRE a precizat că populaţia este protejată în faţa unor fluctuaţii majore a preţurilor pe piaţa liberă, având în vedere metodologia stabilită de ANRE pentru achiziţia gazelor destinate consumului casnic.

Comments

comments