GALERIE FOTO! Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Pitești! Care este semnificaţia culorilor drapelului

Ziua Drapelului Naţional este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998. Drapelul tricolor a fost folosit prima dată în Ţara Românească în 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre aprobare modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Cu o zi înaintea Zilei Drapelului Naţional, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, a avut loc în acest an un eveniment în premieră. Drapelul național a fost sfinţit, cu ceremonial militar, sub privirile emoţionate a sute de credincioşi. Alături de soldatii garnizoanei timişorene, jandarmi şi poliţişti, la manifestare au participat copii îmbracaţi în portul popular românesc.

Cele trei culori care apar pe steag ar fi fost folosite în documentele oficiale încă din timpul lui Mihai Viteazul şi se regăsesc şi pe diverse structuri de scuturi şi steme.

Peste câţiva ani, în 1848, steagul tricolor a fost adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti în următorea ordine cromatică: albastru-galben-roşu, semnificând „libertate, dreptate, frăţie”.

legenda apariţiei tricolorului s-a născut după 1860, când s-au contopit culorile din steagurile Moldovei şi al Ţării Româneşti, după unirea Principatelor şi din dorinţa de a împăca ambele tabere. Mai târziu, Constituţia României din 1866 prevedea, despre drapel: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben și Roșu”.

Care este semnificaţia culorilor drapelului

Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea.

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Pitești

 

 

Ziua Drapelului Național a fost celebrată marți dimineața și la Pitești, prin înălțarea Drapelului, pe platoul din fața Cercului Militar Piteşti. A avut loc și și un ceremonial militar. La eveniment au participat și cei din conducerea locală și județeană: Ion Mânzână, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, prefectul de Argeș, Emilian Dragnea, Adrian Bughiu – subprefect, Cornel Ionica – primarul Piteștiului, dar și zeci de copii îmbrăcați în culorile tricolorului. Miercuri, 27 iunie, la Cetatea Poienari va fi arborat cele mai mare drapel național, de 120 metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.