Ei sunt o parte a salvatorilor montani care au participat la evacuarea celor trei turiști israelieni rămași blocați la refugiul Viștea din munții Făgăraș.Luni, 13 martie, la ora 3 din dimineaţă, 7 salvatori montani din cadrul SPJ SALVAMONT Argeș, formația Pitești, 2 din cadrul formației Curtea de Argeș şi 3 jandarmi montani, au pornit într-o misiune foarte grea dar în același timp și foarte riscantă: recuperarea celor 3 turiști rămași blocați în munții Făgăraș.
S-a mers cu mașinile din dotare, pe Valea Rea până la 8 km de Stâna lui Burnei, unde au lăsat mașinile şi au mers 8 km pe jos, cu tot ce înseamnă echipamente de salvare și acordare de prim ajutor în rucsaci, în spate. Stratul de zăpadă de pe drum a îngreunat foarte mult deplasarea salvatorilor montani, întârziind cu cel puțin 3 ore ajungerea la cele trei persoane.
La ora 9.30 s-a plecat de la Stâna lui Burnei spre vârful Moldoveanu și de acolo spre refugiul Viștea, pe un viscol crâncen și stratul de zăpadă umedă și instabilă, estimat de noi la 100 cm, au mărit și mai mult riscurile operațiunilor de salvare.
„După ce am evaluat toate riscurile, după 3 ore de luptă cu viscolul și zăpada, colegii mei din echipa avansată-Gabi, Teo și Andrei au ajuns la cei trei turiști. După evaluarea medicală a celor trei și acordarea unei asistențe minime, li s-a oferit ceai cald din termosele aduse cu ei de salvatorii montani, a început coborârea acestora de pe munte. În căldarea superioară de sub vârful Moldoveanu aștepta pentru a sprijini în evacuarea celor trei, a doua echipă formată din Emil, Saşa și Cornel, care au montat balustrade pentru asigurare. La stână am rămas eu, Iulian, Relu și trei jandarmi montani. Șeful operațiunilor a gândit totul la modul următor: dacă operațiunile se vor prelungi foarte mult în noapte sau dacă vreunul din membrii echipelor de vârf cedează din diferite motive, locul lui să fie luat de unul din cei rămași la baza muntelui. Deasemeni, odată ajunși la baza muntelui, cei din echipele de vârf să meargă spre mașini pentru a se odihni iar turiștii să fie însoțiți pe drumul până la mașini, destul de greu din cauza zăpezii, de ceilalți membri ai echipei de sprijin. Lucru care s-a și întâmplat. În jurul orelor 19, după alte 3 ore de mers, cei trei turiști israelieni au fost predați în stare bună, echipajului SMURD venit special pentru a-i prelua. Operațiunea s-a încheiat pe la orele 21.30 când am parcat mașinile la Consiliul Județean Argeș. Singurul lucru bun al celor trei a fost că nu au coborât muntele și au rămas în refugiu solicitând ajutorul salvatorilor montani”, a explicat într-o postare pe Facebook Cristian Toma, adjunctul Salvamont Argeş, participant la acţiune.