Universitatea Pitești a organizat astăzi, în noul sediu din Târgul din Vale, prima ediţie a Salonului Inovației și Creativității Elevilor din Județul Argeș. Întregul eveniment s-a desfășurat sub egida ”Conceput în România” și ”Fabricat în Argeș”.

Au fost înscrise în concurs nu mai puţin de 680 de lucrări din 20 de domenii tematice, domenii care au fost analizate de un juriu format din 50 de profesori din mediile universitar și preuniversitar, prezidat de Ministrul Cercetării și Inovării, prof.univ.dr. ing. Șerban Constantin Valeca.

De la instalaţii de distilat ţuica, jucării hidraulice şi mini machete funcţionale, la creaţii istorice, broşuri de prezentare şi creaţii de modă inedite, copii argeşeni au dat măsura inventivităţii şi inteligenţei, uimind de multe ori adulţii cu ideile lor. Cei interesați de invenții au putut vedea robotul care urmează un traseu predefinit pe baza unor senzori de proximitate, casa şi oraşul eco sau bicicleta alimentată cu energie solară, inventată de un copil de la Hârşeşti.

Cele mai bune lucrări au fost premiate conform metodologiei de jurizare, parte componentă a Regulamentului salonului, Consiliul Județean Argeș asigurând premii în valoare totală de 28.000 lei (se vor acorda premiile I (350 lei), II (250 lei), și III (100 lei), pe fiecare secțiune, pentru gimnaziu, respectiv pentru liceu). Primăria Orașului Mioveni a acordat, pentru fiecare din cele 20 de secțiuni, câte un Premiu Special, în valoare de 250 de lei, precum și Marele Premiu al SICEA, în valoare de 1.000 lei. Rotarexim va amenaja un cabinet școlar în instituția din care provine câștigătorul marelui premiu.

Salonul Inovației și Creativității Elevilor din județul Argeș, ediția I – 2017, a avut drept obiectiv principal stimularea elevilor pentru creație, inovație și inventică. Prin participarea la astfel de evenimente sunt puse în valoare cele mai bune realizări ale elevilor și se creează premisele dezvoltării ulterioare a acestora în domenii care sunt bazate pe inovare și creativitate.

Comments

comments