GALERIE FOTO! Doi bărbaţi din Argeş care cultivau cannabis în curtea locuinţei au fost arestaţi

1,202 views

Doi bărbaţi din judeţul Argeş, care ar fi cultivat cannabis în curtea locuinţei, au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi preventiv, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești.

La data de 20 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, în timpul unei percheziții domiciliare efectuate pe raza comunei Săpata, judeţul Argeş, în cadrul unui dosar penal de furt, au identificat mai multe plante de cannabis.

Cazul a fost preluat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, din cercetări reieşind că, în perioada aprilie-iunie a.c., doi bărbaţi, de 28 şi 33 de ani, ambii din comuna Săpata, ar fi cultivat fără drept cannabis în curtea locuinței.

În urma percheziției, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 17 plante de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, precum și ustensile necesare creșterii și dezvoltării plantelor de cannabis.

La data de 21 iulie, în urma administrării probatoriului, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc fără drept, iar la data de 22 iulie, Tribunalul Argeș a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comments

comments