Galerie foto! Declaraţie şoc a unui primar din PSD: Dacă Băsescu ar fi candidat la Senat în Argeş, la Ungheni ar fi obţinut 100%

8,062 views

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a anunţat joi, 27 octombrie, candidatura pentru un post de senator în Bucureşti.
“Mi-am depus candidatura pentru alegerile legislative din 11 decembrie. Conduc lista de la Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară pentru Senat.
Sunt convins că îmi pot servi, în continuare, ţara, punând la dispoziţia legislativului experienţa uriaşă pe care am acumulat-o ca Ministru, Primar General şi Preşedinte, şi, nu în ultimul rând, experienţa de comandant de navă, care m-a călit, m-a făcut capabil să înfrunt orice și mi-a dat dimensiunea reală a loialității față de țară. Eu mi-am depus candidatura, dar cei care vor decide sunt bucureştenii şi, pentru întregul PMP, românii”.

Pe vremea când era preşedinte, Traian Băsescu a venit de puţine ori în Argeş. O singură comună a avut însă privilegiul să fie vizitată de fostul şef al statului chiar de ziua localităţii, Ungheni, fapt pentru care Traian Băsescu a fost făcut “Cetăţean de onoare” al comunei, iar primarul Iulian Miu i-a înmânat, în semn de respect, şi cheia localităţii.

Părerea primarului PSD din Ungheni despre candidatura la Senat a fostului preşedinte Traian Băsescu este una surprinzătoare: “În primul rând eu şi locuitorii comunei Ungheni ne simţim încă onoraţi că un şef de stat a acceptat invitaţia de a veni la ziua localităţii noastre. De fapt, suntem singura localitate din Argeş care a avut onoarea să aibă un preşedinte al României la un astfel de eveniment. Este “Cetăţean de onoare” al comunei, i-am dat şi cheia localităţii, drept urmare îl consider pe Traian Băsescu un prieten de-al nostru. În ce priveşte candidatura sa la Senat pot să spun un singur lucru: dacă Traian Băsescu ar fi candidat la Senat în Argeş, la Ungheni ar fi obţinut un procent de 100%. Când îi oferi unui om cheia localităţii tale înseamnă că el face parte din familia ta…”, ne-a declarat primarul Iulian Miu, care a ţinut să ne mai spună că nu îi este teamă de o reacţie dură la adresa sa din partea colegilor din PSD.

Comments

comments